CUM ÎL ÎNVĂȚ PE COPIL SĂ FIE RESPONSABIL?

Responsabilitatea se învață de mic și, odată cu autonomia și autocontrolul, devine din ce în ce mai clară și mai puternică. Dar copilul are nevoie de noi pentru a învăța să fie responsabil. În primul rând, pentru a face diferența între nevoile noastre și ale lui. Adesea, preocuparea noastră de a fi un bun părinte ne împiedică să vedem care sunt nevoile lui reale. Asta provine cumva din teama noastră că rănim copilul și ne face să tolerăm cu greutate disconfortul lui. E firesc să nu ai o plăcere uriașă să speli vase, să-ți stângi jucăriile sau să îți faci tema la matematică. Tu, ca părinte, trebuie însă să accepți momentele de disconfort ale copilului tău.

Vina este o formă de evitare a responsabilității

A da vina pe ceilalți este o formă de evitare a unui disconfort (de neacceptare și respingere). Revenind, ce înseamnă de fapt responsabilitatea? Este capacitatea de a răspunde emoțional, comportamental și cognitiv într-o situație dată, în acord cu nevoile tale, ale mediului sau persoanei cu care interacționezi. Asumarea propriilor sentimente într-un anumit context: nu ceilalți „te-au supărat”, „dezamăgit”, „înfuriat”. Emoțiile sunt ale tale. Sunt răspunsul la modul în care judeci sau interpretezi o situație. Comportamentul nostru – ce spunem și ce facem – este în controlul nostru.

Apreciați copilul pentru efort, progrese și perseverență

Copilul trebuie să învețe că tot ceea ce face are consecințe. Că asta e în puterea lui și depinde de el cum o folosește. Dar cum îl facem pe copil să fie conștient de asta? Apreciindu-l pentru efortul, progresele și perseverența lui. Astfel va înțelege că acțiunile lui dau rezultate. Au consecințe. De exemplu, dacă devine tot mai performant la schi, se va bucura implicit, din ce în ce mai mult, de ceea ce face. Va învăța, încet, încet, că este responsabil de cum se simte și că starea lui de bine este și în controlul lui.

Responsabilități adecvate vârstei

Fiecare familie are propriile ei obiceiuri, iar copilul trebuie să se integreze și să aibă propriile lui responsabilități: să-și adune jucăriile, să păsteze curățenie în camera lui, să-și pună hainele murdare în coșul de rufe, să aibă grijă de pisică, sau să ajute la bucătărie.

Onestitatea, valoare de familie

Pentru ca un copil să învețe să fie responsabil este esențial să poată să-ți împărtășească orice fără să simtă sau să anticipeze presiunea unei pedeapse. Să-i fie ușor să vorbească, indiferent ce i s-a întâmplat. Și cu cât îți spune lucruri mai dificile, recompensează-l și spune-i că îi apreciezi onestitatea. Că împreună veți rezolva toate problemele. Copilul minte doar ca să evite pedeapsa. Onestitatea, caracterul se învață și se formează prin modelul oferit – părinții trebuie să fie un exemplu. Dacă ai greșit față de copil, recunoaște și cere-i iertare. Doar așa va învăța să devină și el responsabil pentru acțiunile lui.

Iată câteva sfaturi cu exemple clare, necesare pentru a avea un copil cu adevărat responsabil: 

  1. Ceea ce-i spunem copilului nu trebuie să conțină păreri și judecăți despre el precum „Esti rău! Ești iresponsabil! Ești dezordonat!”. Nu-l evalua pe copil, ci doar comportamentul lui: „In cazul acesta, ai fi putut proceda mai bine”.
  2. Separă propriile tale sentimente ca părinte de acțiunile copilului. În loc de „Tu mă faci de rusine” este mai potrivit să spui „Ma simț incomod, inconfortabil” și în loc de „Tu mă superi”, ai putea spune „Eu mă supăr atunci cand…”
  3. Nu analiza comportamentul copilului în prezența altor persoane, în caz contrar va apărea sentimentul de rușine, în niciun caz responsabilitatea. Ține minte: responsabilitate înseamnă încredere, iar rușinea – neîncredere.
  4. Nu-l învăța pe copil să-și ceară scuze doar formal, verbal. În schimb, îndreaptă gândurile copilului spre a găsi soluții cum să corecteze situația.
  5. Fii mereu alături de copil pentru a-l ajuta să înțeleagă legătură dintre acțiunile sale și consecințele lor.
  6. Exemplul personal este cel mai bun pedagog. Elimină sentimentul de vină exagerată din propria viață. Lasă în loc doar responsabilitatea. Este suficient.

În concluzie, este foarte important să fim deschiși către ceea ce au copiii cu adevărat nevoie pentru a se dezvolta armonios. Iar una dintre cele mai mari și importante nevoi ale lor este cea de iubire și acceptare. Dacă îi iubim și le transmitem ceea ce simțim, atât prin vorbe cât și prin fapte, deja am făcut un mare pas către ei.

Închei prin a spune că a crește un copil disciplinat și responsabil este una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să îi faci față ca părinte.