Ai reușit, continuă! N-ai reușit continuă!

       Reușita ne însoțește încă din primele momente ale apariției noastre pe lume și ne influențează pe tot parcursul evoluției/devenirii noastre. În funcție de felul în care ne raportăm la reușită, ne putem considera fericiți și satisfăcuți de ceea ce avem sau de poziția pe care o ocupăm.

      Această “călăuză”, reușita, poate schimba de cele mai multe ori destinul celor care sunt sau nu fericiți. Însă, cum putem sti când am reușit sau care este traseul pe care îl putem parcurge pentru a atinge reușita?

       Pentru elevi, reușita școlară reprezintă o expresie a dinamicii comparării cu sistemul cerințelor școlare, altfel spus, presupune adaptarea elevului la cerințe. Reușita școlară pune în legătură randamentul școlar (performanța obținută de elev la un obiect) și progresul școlar (măsura evoluției ascendente a progresului), fiind corelate, totodată, cu dimensiunea intelectivă și influențate de memorie, atenție și gândire.

      Pentru profesor, reușita este interdependentă cu ceea ce realizează din punct de vedere profesional, căci singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubești ceea ce faci”, după cum spunea Steve Jobs.

     Profesorul este cu adevărat fericit atunci când elevii săi sunt bucuroși că vin la școală, că descoperă lucruri noi prin provocările pe care el le oferă copiilor. Un profesor fericit nu-și va măsura niciodată reușita prin notele pe care le oferă, prin elevii premianți sau prin faptul că dăruiește indulgență elevilor săi, care-l consideră un “bun profesor”.

     Reușita pentru mine, ca profesor, reprezintă zâmbetele copiilor, fericirea din ochii lor, curiozitatea cu care gustă fiecare lucru nou pe care îl împărtășesc cu ei, emoțiile redate pe chipurile inocente și îmbrățisările primite ca răsplată pentru că ești lângă ei.

      Șansele pe care le oferi elevilor timizi, al căror potențial stă ascuns asemenea unei perle din adâncurile mării, celor cărora cu greu reușești să le desprinzi etichetele pe care le-au lipit atât de multe persoane din jur. Fericirea dascălului este aceea de a scrie destine pe foi albe și de a trasa personalități unice. Reușita noastră nu trebuie să țină cont decât de sufletul care îți este încredințat și pe care îl ții în mâna ta cu grijă, cu emoția de a nu-l strivi în pumnul tău…

      Eu sunt fericită că am această meserie și mă bucur că am reușit să devin ceea ce mi-am dorit. Deși nu am avut multe eșecuri în cariera de dascăl, căci ar fi un neadevăr să spunem că nu am avut eșecuri vreodată, cele mai mari satisfacții au venit de la cei care aveau nevoie de mine și pentru care am reușit să fiu acolo.

       Îmi amintesc cum în urmă cu cinci ani, în luna octombrie, un băiețel cu ochi de viorea și părul auriu, speriat de ce i se întâmplase, a pornit împreună cu tatăl său de mânăspre școala lui. Fusese tulburat micuțul și acuzat că este “rău” și că-i lovea pe cei din clasă și nu era-nțeles de fel. Am reușit să-i fiu mereu aproape și reușita mea a devenit cea mai frumoasă amintire. Nu m-a uitat, am plâns și eu și el, când patru ani s-au scurs frumos din viața noastră…povestea nu s-a încheiat, numai actorii s-au schimbat și scriem pagini noi, pline de încercări, zâmbind, iubind, căci doar așa putem să creștem și să învățăm. Și dacă…”Ai reușit, continuă! Nu ai reușit, continuă!” (Nansen)