Considerații asupra educației plastice
Educația plastică are un rol deosebit în formarea personalității umane și trebuie integrată cât mai firesc în procesul de învățământ, din perioada preșcolară – grădiniță – până în perioada finalizării studiilor superioare, desigur adaptate fiecărei grupe de vârstă, în parte. În grădiniță se vor pune bazele educației plastice, acestea având un rol important, deoarece asigură formarea deplină a adultului de mai târziu.
Alături de pregătirea etică, intelectuală și fizică a copilului – ale căror sarcini revin educatorului – la fel de importantă este și formarea gustului estetic, descoperirea de către copil a frumosului, atât cel din natură, cât și a celui artistic, familiarizarea lui cu un limbaj specific artelor vizuale și formarea unor deprinderi de a folosi elemente de limbaj plastic necesare în crearea unor compoziții, dar și însușirea unor tehnici de realizare și cunoașterea materialelor specifice.
Grădinița, apoi școala sunt locuri unde copilul poate căpăta cunoștințe de artă în mod organizat, unde poate fi educat prin acest limbaj al simțirii. Educatorul nu trebuie să se limiteze, însă, doar la ora de arte plastice, ci va trebui să folosească orice prilej din activitatea sa didactică pentru a scoate în evidență frumosul, ora fiind doar un cadru în care copilul poate dobândi cunoștințe legate de artele vizuale și noțiuni de limbaj plastic.
Având un rol important în formarea celor mici, educatorul trebuie să stăpânească foarte bine aceste probleme legate de artele vizuale, să fie capabil să-l îndrume competent pe copil în fiecare moment, în așa fel încât, tot grupul de copii să poată ajunge la înțelegerea noțiunilor și mai ales a aplicări acestora în propriile lucrări. Atât în grădiniță, cât și în clasele primare, partea de teorie trebuie să ocupe o pondere cât mai mică, din întreaga activitate, ora rezumându-se mai mult la realizarea lucrărilor și la îndrumarea pe care o dă educatorul fiecărui copil în parte, realizându-se, astfel, o centrare pe nevoile de înțelegere a fiecărui copil în parte. Așadar, educatorul trebuie să stăpânească foarte bine limbajul și gramatica artei.
Educatorul, învățătorul și mai târziu profesorul sunt cadre didactice care au menirea ca, pe lângă înzestrarea copiilor cu noțiuni și cunoștințe fundamentale, să facă înțelese mesajele artistice, să cultive gustul estetic și să-i îmbogățească copilului cunoștințele legate atât de patrimoniul cultural universal cât și de patrimoniul cultural românesc.
Necesitatea cunoașterii limbajului plastic a căpătat o dimensiune artistică, o expresie esențială a personalității, care nu este doar o moștenire genetică ce se anunță din copilărie, ci și o șansă de echilibrare fizică și comportamentală a fiecărui individ în parte. Educația plastică este o activitate ce se desfășoară într-un spațiu special amenajat – atelierul de arte – și de aceea educarea prin limbaj plastic va presupune o formă aparte de organizare a activității datorită caracterului practic, aceasta având anumite caracteristici:
- permite dezvoltarea creativității, prin exersare vizual-manuală;
- experimentarea unor tehnici specifice artelor plastice;
- întemeiază o relație adecvată cu natura și ambianță, prin observarea fiecărui element în parte;
- respectă ritmul de lucru al fiecărui individ în parte;
- creează posibilitatea unei stimulări sinestezice prin exersări active, favorizând autoinstruirea.