5 „E-uri” din procesul de învățământ: Examen, Evaluare, Eroare, Emoții, Eșec. De la Evaluat la Evaluator

Atunci când ești elev, simpla utilizare a termenului “EXAMEN” îți induce un ușor sentiment de teamă. Mi s-a întâmplat și mie, mai ales în momentul în care a trebuit să trec de ceea ce se numea pe atunci “Examen de Capacitate”. L-am luat cu note bune, dar aventura nu s-a încheiat aici. Pentru că aceste nu reprezenta decât o treaptă pe care să urc pentru cel mai important moment al vieții mele, admiterea la “Liceul Pedagogic”, ăsta da examen! Probe de aptitudini eliminatorii, concurenți foarte mulți, emoții nenumărate, părinți ce nu doreau să fie “dezamăgiți” și, la final, vise împlinite sau nu. Au trecut și acestea și au făcut loc altor examene, altor vise, emoții, speranțe și așteptări, care continuă și vor continua-pentru mine, pentru elevii mei din clasa a IV a, pentru multe generații viitoare de elevi și nu numai.

Aș dori să “examinăm” puțin cuvântul de temut pentru elevii noștri de astăzi, care par a face cunoștință mult prea devreme cu el, cel puțin în forma aceasta. Eu l-aș înlocui cu testare, evaluare sau verificare, a ceva ce am învățat deja, deci, ȘTIU!

Lucrul care sperie cel mai mult la un examen este, de fapt, starea pe care adulții o transmit sau o asociază acestui cuvânt. De ce să-i speriem pe copii, spunându-le că nu vor reuși sau că examenele/testările sunt insurmontabile?! Am auzit spunându-se adesea: „Vei avea examen, o să vezi tu…” Probabil că va vedea ceea ce trebuie să vadă, dacă este lăsat să vadă…prin simplitatea privirii inocente a copilăriei, nu prin ochii adultului ce pândește o nouă situație cu care elevul trebuie să se confrunte.

Și totuși cum ar fi bine să abordăm subiectul în fața celor ce urmează a fi evaluați, mai ales pentru a înlătura frica sau anxietatea de performanță, așa cum o numesc specialiștii?

Vă voi spune cum am procedat eu într-o astel de situație și cum abordez cu elevii mei de clasa a IV a acest aspect, mai ales când ei afirmă deschis, că le este frică. Cred că la această vârstă apar, de cele mai multe ori, erori în timpul testelor din cauza  emoțiilor și a îngrijorărilor și nu pentru că elevii nu au știut cu adevărat cum să rezolve anumiți itemi.

Urma să evaluez, la clasa a IV-a, cunoștințele despre înmulțire și împărțire, iar unii dintre elevi se temeau. Observând această stare de neliniște pe care o aveau, am făcut o convenție cu ei: să rezolve așa zisul test ca și cum ar fi fost o simpla fișă de recapitulare, fără ca rezultatele să fie trecute în catalog. Pornind de la acest pact, am formulat itemi de o complexitate ridicată, “profitând” de condiția impusă și parcurgând toate tipurile de exerciții aplicate și rezolvate în clasă. Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr, trecând printre băncile lor și asigurându-i, totodată, de întreg sprijinul meu, cât de frumos au lucrat elevii mei, fără să mai aibă emoții, pentru simplul fapt că se simțeau în siguranță și că nu vor fi afectați de calificativul obținut.

În felul acesta, și elevii cu ritm de învățare și rezolvare mai lent au reușit să ducă la bun sfârșit sarcina, fiind motivați să-și demonstreze lor că știu și pot și tratând evaluarea ca pe o simplă “fișă de lucru”, deși a fost concepută ca  o  evaluare  complexă. Ce i-a determinat să uite că se află în fața unui test și mai ales să uite de greșeală? În momentul în care adultul (profesor sau părinte) elimină anumite “formule de limbaj”, ce conduc ulterior spre transmiterea unei stări de anxietate, elevii uită de greșeală, uită de calificativ, de emoțiile negative și caută să parcurgă fiecare item/etapă a “testului” ca pe  cea a unui joc, de consolidare/verificare a anumitor competențe sau cunoștințe asimilate.

Care sunt recomandările specialiștilor, privind expunerea elevilor la emoții negative, cum ar fi teama de eșec atunci când au de susținut o evaluare?

Pregătirea emoțională a elevilor pentru test, discutând cu aceștia ce urmărește evaluarea propusă;

Evitarea menționării că vor primi un calificativ care va fi trecut în catalog;

Valorizarea cunoștințelor nu se realizează prin note/calificative, ceea ce ne dorim să dezvoltăm fiind contextul de învățare.

Și cum evaluarea, de cele mai multe ori, îl învață pe copil greșeala, aceasta trebuie folosită drept context de învățare, nicidecum ca o amenințare la adresa copilului. De aceea, discuțiile legate de cât anume din notă /calificativ, reprezintă ceea ce el știe sunt cheia spre o stare emoțională pozitivă și firească.

Școala Gimnazială Genesis a decis, încă de la începutul anului școlar 2013- 2014, utilizarea culorii verde în corectarea la clasă. A fost greu la început să renunțăm la cerneala roșie care accentua si evidenția greșelile elevilor, dar ulterior am descoperit cât de important a fost acest prim pas, pentru starea emoțională a elevilor, care pot acum să utilizeze culoarea roșie cu mare plăcere atunci când își doresc să rețină cele mai importante informații. Oare era atât de important să scoatem în evidență greșelile, rescriindu-le cu roșu sau să observăm informațiile bune pe care elevii, cu mare efort le-au asimilat?!

Așadar, confruntarea cu aceste „E-uri” dun procesul de învățământ trebuie conștientizată și transformată în context favorabil unei învățări cât mai eficiente, centrate pe nevoile elevilor.