Dor de acasă…

Poarta se deschidea încet, scârțâind și jinduind parcă după o prezență caldă și ludică.

Grădina toată era învăluită de izul blând și îmbietor al zambilelor și lalelelor, de culorile vibrante ale copăceilor înfloriți și de aroma pământului proaspăt și umed.

Tânăra a îngenuncheat, lângă patul moale,  în care părul nins al mamei amintea atât de mult de poveștile și învățăturile rostite la gura sobei, în căminul mult iubit.

Farmecul locurilor părintești era întotdeauna în ungherele tainice ale sufletului, o alintau și o ademeneau să se simtă acasă.

Timpul îndelungat petrecut în febra și goana civilizației îi intensificau dorința de a fi din nou în locurile natale. Aici dispăreau grijile, anxietatea, toate proiectele și toate termenele ce trebuiau rezolvate la timp.

Aici se regăsea pe ea însăși, își ancora puternic încrederea în forțele sale, își seta timpul interior pentru planuri și dorințe. Își descoperea tihna și măsura lucrurilor și …aromele primăvăratice ce veneau din minunatul trecut al copilăriei.