Adolescenții și responsabilitatea

Ca părinți este treaba noastră să îngrijim aceste mici ființe, să îi „facem oameni mari”, dar vine un moment când trebuie să le dăm drumul, să îi lăsăm să încerce să facă lucrurile pe cont propriu. Cum să ne pregătim noi, părinții, pentru o astfel de zi? Cum să îi „înzestrăm” pe copii cu acele superputeri numite Încredere în forțele proprii și Stimă de sine, astfel încât să le creăm un avantaj înainte de marele meci cu lumea cea mare și dură. Nu există o rețetă standard, având în vedere că oameni suntem și noi, părinții și profesorii, că cei mici au personalități distincte, ce nu pot fi așezate într-un anumit tipar, dar, tot ceea ce putem face, este să ne străduim să le transmitem valori importante pentru viața de zi cu zi și pentru viitoarele lor relații personale și profesionale.

Pe măsură ce cresc, copiii doresc și au nevoie de responsabilitate. Este un aspect important al creșterii și dezvoltării lor. În perioada adolescenței, nevoia copilului de responsabilitate și independență crește, deoarece, pentru a deveni adulți capabili, adolescenții trebuie să învețe să devină autonomi și să ia singuri decizii. Aceasta din urmă este o cerință cheie, astfel că trebuie să ne facem un plan cu ce, când și în ce domenii îi încurajăm să înceapă să ia propriile hotărâri, să își învețe lecția, să se confrunte cu consecințele faptelor lor. Poate că nu ne vor mulțumi întotdeauna rezultatele acțiunilor întreprinse de copiii noștri, dar trebuie să continuăm să le acordăm sprijinul necesar și să le fim ghid în această călătorie către a deveni un adult de succes.

Din punct de vedere al părintelui, dar și al profesorului diriginte al unor copii de aceeași vârstă cu a fiicei mele, mă întreb adesea când și cât de multă independență să le ofer copiilor. Este normal să îmi fac griji, să nu le acord prea multă independență, prea devreme, ceea ce ar fi riscant și ar pune în pericol siguranța copiilor, dar nici să le împiedic dezvoltarea și încrederea în ei înșiși. În cele din urmă, cred că și pentru noi adulții, este un proces de autoeducare în care să învățăm să le dăm copiilor libertatea necesară, tocmai pentru că îi iubim și vrem, cu riscul de a face unele greșeli, ca ei să fie capabili să exploreze și să aibă parte de experiențe noi, să învețe lecții de viață care să le contureze personalitatea. Trebuie să fim îngăduitori atât cu noi, cât și cu copiii noștri, deoarece ambii avem nevoie să învățăm să găsim echilibrul între îndrumarea părintească și independența pe care le-o oferim.

O modalitate bună de a începe este de a organiza reuniuni/ședințe de familie/clasă în care să îi implicăm și pe copii, să le cerem părerea și să ținem cont de părerea lor. Copiii se vor simți apreciați și încrezători văzând că vocea lor contează și, în același timp, vor experimenta un sentiment de responsabilitate. Unii dintre adolescenți sunt  mai maturi decât alții, chiar și în acest caz, capacitatea lor de a fi responsabili poate varia de la o situație la alta. Trebuie să avem în vedere abilitățile copilului în momentul în care ne decidem câtă responsabilitate să îi transferăm și dacă este gata să îi facă față. Adolescenții au nevoie să experimenteze, și, dându-le șansa să ne arate căt de responsabili pot fi, putem avea beneficii duble: le creștem stima de sine văzând că pot face lucruri pe care nu știau că le pot face singuri, și, în același timp, câștigăm timp pentru noi, împărțind responsabilitățile cu ei.

Pentru a crește niște adolescenți responsabili trebuie să avem în vedere câteva aspecte care sunt oarecum naturale și pentru care nu trebuie să depunem un efort suplimentar, nici să ne îmbogățim lectura cu cărți despre psihologia adolescentului sau să mergem la cursuri de parenting. Tot ce avem de făcut este să fim acolo pentru copiii noștri, să le arătăm dragostea și să le oferim sprijinul necesar, două ingrediente esențiale pentru stima lor de sine. Copiii care se simt bine cu ei înșiși au mai multă încredere în a face o introspecție a ceea ce sunt și ceea ce vor să devină. Este posibil ca la această vârstă să nu aibă nevoie neapărat de afecțiune fizică din partea noastră, ci mai degrabă să vadă că se pot baza oricând pe noi, chiar și atunci când greșesc, că ne facem timp să le ascultăm problemele, că suntem interesați de hobby-urile și de prietenii lor, că le respectăm nevoia de intimitate, dar mai presus de toate, să știe cât de mult îi iubim.

Și noi trebuie să ne exersăm abilitățile de comunicare și răbdarea, pentru că, este știut faptul că poate fi dificil să comunici cu un adolescent, părerile nefiind adesea împărtășite de ambele părți. Ar putea fi de folos dacă am încerca să ne întoarcem în timp și să ne amintim cum eram noi ca adolescenți, să ne punem în locul lor, dar în timpul prezent, cu mentalitățile și atracțiile actuale. Faptul că se discută, se negociază, că părerile lor sunt luate în considerare are un mare impact asupra încrederii pe care o capătă adolescenții în forțele proprii. Acest lucru menține canalul de comunicare deschis și le oferă un model despre cum să comunice în relațiile cu ceilalți.

Însă nu tot timpul este posibil să cădem de acord, de aceea, un set de reguli agreat de fiecare familie este foarte util, dar mai ales cunoașterea acestora de către copii. Având în vedere că este o perioadă în care viața socială se trăiește la capacitate maximă, ei trebuie să cunoască care sunt limitele și ce așteptăm de la ei. Pe măsură ce cresc își pot aduce contribuția la stabilirea regulilor și a consecințelor. Nu putem recurge la liste pe care să le lipim pe frigider, ci sunt reguli ce derivă din valorile și principiile fiecărei familii, precum și din background-ul cultural al părinților. Aplicarea constantă și perseverentă a regulilor îi va face să înțeleagă limitele, dar și faptul că alte familii pot avea reguli diferite, de exemplu o oră mai târzie de sosire acasă, dar că pentru noi este important să respecte ora stabilită. Important în acest caz este să le acordăm independență, dar și să îi facem responsabili și să știe că, nerespectarea unei anumite ore, ne face să ne îngrijorăm pentru siguranța lor deoarece îi iubim foarte mult. Ceea ce vreau să spun este faptul că fiecare regulă trebuie să fie înțeleasă și nu percepută ca un lucru impus de dorința părinților de a pune limite.

Părinții nu trebuie să țipe, să se impună în fața copiilor, ei trebuie doar să fie un model de responsabilitate, iar copiii îi vor privi, vor prelua și își vor exersa în mod natural abilitățile pentru bunăstarea lor și a celorlați. Adolescenții care au frați mai mici, ajută la treburile casnice, la îngrijirea celor mici, devenind ei înșiși un model de responsabilitate pentru membrii mai tineri ai familiei. În concluzie, este un mod de viață pe care îl putem preda în mod inconștient copiilor noștri, devenind parte din viața lor. Și odată cu responsabilitatea și capacitatea de rezolva problemele, vine și siguranța de sine, dorința de a se afirma, curajul de a-și crea propriul drum în viață. … Misiune încheiată?…