Cum să-ți ajuți copilul să descopere lumea cu ajutorul simțurilor

În studiul său, cu o durată de peste douăzeci de ani, dr. Tesa Livingstone, licențiată în psihologie la Oxford și doctor în neuroștiințe, subliniază câteva “detalii fascinante despre creierul copilului”:

• Este cea mai complexă structură din universul cunoscut
• Fiecare dintre noi are un creier care se transformă în fiecare minut din fiecare zi a vieții noastre
• O jumătate de milion de neuroni pot lua naștere într-un singur minut
• Peste un milliard de conexiuni se fac zilnic între neuroni
• Creierul copilului trebuie să lucreze cel puțin de zece ori mai mult decât al unui adult, pentru că gândirea lui nu are noțiuni
• Creierul copilului învață în primii trei ani de viață mai mult decât în orice altă perioadă
• Fiecare experiență schimbă creierul copilului 

Cât de important este auzul pentru dezvoltarea copilului ?

Auzul îl ajută pe copil să localizeze diferite sunete și să afle originea acestora; apreciază distanțele și îi creează sentimentul de siguranță și securitate; copilul se familiarizează cu zgomotele din ambient, identificând și verbalizând originea acestora.
Pentru diferențierea și asocierea sunetelor cu anumite contexte, obiecte corespunzătoare, de mare ajutor sunt jocurile în care poate fi implicat copilul:
“Ce se aude: sirenă ambulanței/pompierilor/mașinii poliției ?”; se aude aspiratorul/mașina de spălat ?; sună telefonul ?”
Pentru interpretarea sunetelor, copilul are nevoie de timp și experiență. Odată ce copilul învață să interpreteze din ce în ce mai mult zgomotele/sunetele pe care le aude, apare de la sine o acumulare de informații prețioase asupra mediului înconjurător.

Studiile demonstrează că, datorită auzului, nou-născutul recunoaște de foarte devreme persoanele. Chiar de la naștere, copilul poate distinge vocea mamei sale de cea a unei alte femei, preferând vocea mamei, fiindu-i cunoscută încă din uter. Dacă până la vârstă de 11 luni copilul este sensibil la toate sunetele diferitelor limbi vorbite în lume, după această vârstă, el devine legat de limba maternă.

Pe măsură ce crește, copilul învață să identifice sursa zgomotelor, făcând asocierile potrivite contextului dat.

Câteodată, luându-l prin surprindere, unele sunete îl pot speria. Treptat, acumulând suficientă experiență și informații, copilul încetează să se mai teamă, instalându-se un sentiment de siguranță. De aceea, chiar dacă nu vede, ci doar aude persoanele de care se simte apropiat, în camera alăturată, se va simți în siguranță.

Un aspect foarte important este acela că prin intermediul auzului, copilul primește informații importante referitor la volumul sunetelor sau al zgomotelor, în felul acesta identificând distanțele. Intensitatea zgomotelor îi permite să știe dacă o mașină trece în imediată apropiere sau este mai departe. Astfel, crește gradul de siguranță a copilului atunci când se va află în afara casei. 

Propuneri de jocuri pentru copii, începând de la vârstă de 3 ani: 

• “Urmărește-mă !” – Cerem copilului să asculte sunetul unui clopoțel, al unei sonerii, sau pur și și simplu al unei linguri de metal pe care o lovim de un pahar. Apoi, legați-l la ochi. Pentru copil, jocul constă în a merge dintr-un loc în altul cu ochii legați, urmărind numai sunetul clopoțelului pe care îl facem când în față, când în spate, când la stânga, când la dreapta.
• “Unde ești ?” – copilul, legat la ochi, este plimbat în brațe. După câteva ture, menite să îl deruteze, îl ducem într-o cameră oarecare din casă. Va trebui să ghicească unde se află, folosindu-și auzul (aude vreun sunet familiar), mirosul (miroase a bucătărie/baie/dormitor etc.) și simțul orientării.
• În timpul unei plimbări, îi putem cere copilului să ne ghideze pentru a ne întoarce acasă. Va trebui să ne spună unde să cotim, dacă suntem departe sau nu de casă, pe ce parte a străzii se află această.

La fel că și atingerea, privirea reprezintă un important mijloc de comunicare. După expresia feței, copilul decodează mesajul afectiv, fără a avea nevoie să înțeleagă sensul cuvintelor rostite. De altfel, anumite studii consideră că 80% din conținutul afectiv al unei conversații este nonverbal, deci constă în expresia fetei, în gesturile care o însoțesc. Abilitățile vizuale ale copilului, câștigate în timp, prin acumularea experienței, îl fac să-și îndrepte atenția asupra unui obiect, să-l fixeze, să-i urmărească deplasarea, să-i înregistreze caracteristicile, să evalueze distanțele, să privească fețele oamenilor, să decodeze mesajul afectiv al acestora și să-și transmită propriile nevoi și dorințe.

Idei de jocuri pentru copii, începând de la vârstă de 3 ani: 

• “ Caută culoarea”- copilul aude o culoare după care începem să numărăm cu voce tare.
  În acest timp, copilul fuge să caute un obiect de culoarea respectivă pe care trebuie să-l aducă înainte de a termiaă de numărat. Jocul se poate complica dacă scurtăm timpul de căutare sau dacă cerem un obiect care are nu numai una, ci două culori. 

• “L-am văzut!”- se arată copilului un obiect de mărime mare, la început (o jucărie din pluș, o minge etc.) și, mai târziu, mică (un ceas de mâna, un breloc etc.). După aceea, copilul este rugat să iasă din cameră. În acest timp, obiectul este așezat într-un loc discret, dar fără să fie ascuns. Copilul este chemat și așezat în mijlocul camerei. El trebuie să caute din ochi obiectul, fără să se miște din locul în care se află. În timp ce caută, numărăm rar, cu voce tare. Imediat ce a găsit obiectul, copilul anunță “L-am văzut!” și ni-l arată.. Se începe alt joc, fie schimbând rolurile, fie schimbând obiectul; astfel, copilul va încerca să-și îmbunătățească “recordul”. 

• Puteți să-i dați să asculte cochilia unui melc sau o scoică. 

• Puteți să-i cereți copilului să reproducă ritmul unei melodii să a unui ritm propus de dumneavoastră, prin lovirea cu o lingură de lemn într-o cutie/vas de plastic/metal.

Gustul și mirosul facilitează cunoașterea și obținerea informațiilor despre lumea exterioară. Încă de la naștere, bebelușul distinge cele patru gusturi fundamentale: dulce, sărat, acru, amar. Bebelușul este atras mai ales de gustul dulce, după aceea de cel sărat, detestându-l pe cel amar.

Gustul are și un rol de protecție foarte important: îi permite copilului să identifice un aliment alterat, alături de miros.

Mirosul are un rol important și pentru gust: anumiți specialist estimează că acesta contribuie în proporție de 80% la identificarea situației concrete. Suntem atrași în primul rând de miros. Dacă mâncarea miroase bine, atunci suntem convinși că nu are cum să fie decât foarte bună !

Mirosul provoacă diverse reacții la copil. Unele îi declanșează senzații placute, cum ar fi cele ale unor alimente preferate: banane, portocale, prăjituri sau senzații dezagreabile, atunci când simt miros de fum sau mirosul unor mâncăruri pe care nu le preferă.

Copilul încearcă diverse emoții legate de mirosuri, deoarece “receptorii situați în nări conduc senzațiile olfactive în zonele creierului care sunt associate cu memoria și cu emoțiile” (dr. Francine Ferland). Iată de ce, spre exemplu, atunci când simțim mirosul unui anumit parfum, ne amintește de un anumit moment din viață noastră. 

Propuneri de jocuri pentru copii, începând de la vârstă de 2 ani: 

• Dați denumiri haioase felurilor de mâncare. De exemplu, broccoli poate fi un pâlc de copaci, iar copilul un uriaș care îi devorează.
• “Ghicește ce ai gustat” – este un joc îndrăgit de către copii pentru că există elementul surpriză și pentru că ei sunt atât de curioși să afle ce urmează. Iată cum se joacă: copilul este legat la ochi, iar noi îi dăm să guste, pe rând, o serie de alimente ce au gusturi diferite: măr, brânză, lamâie, căpșuni etc. Copilul trebuie să ghicească ce gust au alimentele gustate și să ghicească ce au gustat. În felul acesta, gustarea poate deveni amuzantă.
• Același joc se poate adapta și pentru stimularea simțului olfactiv. De această dată, copilul va trebui să ghicească, după miros, diferite obiecte familiare: săpun, fructe, legume sau chiar anumite persoane, după tipul de parfum pe care îl folosesc de obicei. 

Așadar, este foarte important să nu copleșim copilul printr-o stimulare excesivă. Acest fapt ar supraîncărca, într-un anume fel, circuitele sale senzoriale. Copilul are nevoie de timp să “digere” ceea ce primește. Totuși, stimularea trebuie să fie suficientă pentru a-i trezi interesul pentru lumea înconjurătoare, oferindu-i ocazia să participe la activități stimulatoare, în acord cu preferințele lui unice.