Cum să-ți ajuți elevii să studieze cu bucurie

În zilele noastre, toți actorii de pe scena educației, elevi, profesori, părinți, își exprimă părerea în legătură cu temele pentru acasă/vacanță, semnează petiții pro și contra acestora, există dezbateri pe Internet, TV …

Ar fi minunat dacă am putea atinge un nivel înalt de folosire a oricărei limbi străine doar prin participarea la câteva ore pe săptămână. Din păcate, nu este cazul, și elevii noștri trebuie încurajați să facă tot posibilul să-și extindă oportunitățile de învățare în afara clasei.

Exersarea unei limbi străine se poate face și distractiv, dar avînd un scop util și aplicabil, în același timp. Este bine cunoscut faptul că lecturile suplimentare sunt de mare ajutor pentru dezvoltarea abilităților de citire, de înțelegere a unui text, dar și pentru dezvoltarea gîndirii critice și analitice, în funcție de gradul de dificultate și de vârsta cititorului. Citind, elevii își reactivează vocabularul pasiv acumulat în timpul anului școlar. Astfel, putem să îi ghidăm pe elevi în alegerea unor lecturi, texte de interes pentru ei, îi putem sfătui să-și facă jurnale de lectură, în care să înregistreze diverse aspecte, să scrie scurte recenzii despre cartea respectivă.

Pe de altă parte, pentru elevii mai mari, cea mai ușoară și mai ieftină sursă de lectură este mediul online. Treaba noastră este relativ simplă: să stabilim task-uri ce le trezesc curiozitatea, începând cu „Știați că?” – pentru vârstele mai mici, până la articole ce abordează subiecte de interes pentru adolescenți. Toate au menirea de a-i face să descopere singuri informația, de a o trece prin propriul filtru de gândire. Însă elevii cu cel mai mare progres sunt aceia care preiau inițiativa, caută și găsesc materiale ce îi interesează pe ei, în mod personal.

O altă modalitate amuzantă de a exersa o limbă străină este prin vizionarea de filme, bineînțeles, fără subtitrări în limba română. Expunerea la limbă este importantă, iar acest lucru nu este accesibil oricui. Nu toți avem contact cu vorbitori nativi, nu toți mergem în străinătate, astfel că filmul îi pune pe elevi în contact cu limba vorbită în mod natural, în viața reală. Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale vizionării de filme este acela că elevii învață cuvinte noi în context sau le interiorizează pe cele deja învățate, învață cum și când să le folosească. De asemenea descoperă că intonația, tonul cu care pronunți cuvintele pot schimba sensul celor spuse, că metalimbajul are o pondere foarte mare în a ne ajuta să ne exprimăm.

Și asta nu e tot. Este demonstrat științific faptul că muzica îi ajută pe cei ce doresc să învețe o limbă străină să își însușească mai ușor vocabularul, pronunția și intonația corectă. Cântecele conțin în cele mai multe cazuri cuvinte și fraze utile, la zi, ce pot fi folosite în limbajul uzual, spre deosebire de anumite texte literare. Repetiția, muzicalitatea și ritmul fac memorarea unor structuri sau cuvinte mai simplă, fără a presupune un efort intelectual conștient. Un alt avantaj este acela că elevii nu trebuie să își răpească din timpul propriu pentru a învăța, ba din contră, alegându-și muzica ce le place, pot asculta cântecele preferate oriunde și oricând.

Ceea ce am vrut să demonstrez prin acest articol este simplu, și anume faptul că studiul unei limbi străine poate depăși granițele clasei, se poate realiza în timpul liber, fără a deveni o corvoadă, fără a fi plictisitor. Modalitățile prezentate mai sus îi aduc pe elevi mai aproape de o limbă actuală, de cultura și civilizația respectivei țări, de personalitățile și modelele ei și, nu în ultimul rând, le dezvoltă orizonturile.