Amintiri în gri, amintiri în roz

Singuratic, pustiit, stau la masa mea bătrână lângă ferestruică, unde lumina opaițului tresare în întunericul nopții flămânde de farmec.

Îmi amintesc… îmi amintesc frânturi în roz și gri sau gri și roz. E chiar absurd sau chiar banal, o asemenea viziune este deopotrivă de stranie și întunecată sau, poate, deopotrivă de optimistă și jovială.

Un punct în crudul univers s-arată, un punct comun în roz și gri, albul-nadir latent, e albul pur, albul întins larg, presărat în corola crinilor, în spuma mării sau în finețea aripilor de îngeri. Totul, la început, e albul pur, e minune, apoi totul se supune legilor implacabile ale timpului devenind profan, lipsit de mister.

A fost minunat să pot simți pentru prima oară picăturile de ploaie pe pielea mea; veneau de undeva de sus, de la o sursă neîntinată, de la divinitate, dar a căzut pe pământ, negrul și pustiul pământ, și totul a devenit gri.Tot ce este pur pălește pe pământ, devine gri, înnegurare, întuneric, umbre adânci, glasuri fremătânde ascunse în hăul extas al însingurării unde impurul domină gândurile și înăbușă speranțele și aspirațiile.

Amintiri în roz… Mi-a tresărit în suflet un fior și rozul mi-a părut optimist, dar mi-am dat seama că  reprezintă doar o întinare a unor sacrificii. Albul este primordial , este absolut, dar pătat de roșul sângelui  reprezintă doar o rană sângerândă, o chemare a Începutului spre inundarea cupelor lipsite de simțământ.

Și m-au răpit… și încă mă mai răpesc deșarte amintiri în gri și roz sau roz și gri ca într-un joc de iele nesfârșit și amețitor.

Iar acum mai rămane decât jocul cuvintelor, jocul ideilor în gri și roz sau roz și gri, un joc misterios, un dans vertiginos de semne grafice în roz și gri sau gri și roz…