Arta brâncovenească – inovație și esteică în Istoria Artei Românești

O perioadă importantă în arta românească rămâne domnia marelui voievod Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). În urma acestei perioade se cristalizează, în arta românească – fie că este vorba despre arhitectură, sculptură, pictură, fie că vorbim despre broderie și arta prelucrării metalelor – un stil nou și original, stilul brâncovenesc.

Acest stil este definit de către Vasile Drăguț în al său Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, astfel: ”stilul brâncovenesc este denumirea convențională dată arhitecturii și artelor plastice care au înflorit în Țara Românească în epoca lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) și prin extensie artei primilor Mavrocordați, până către 1730. […] se caracterizează prin compoziții clare și echilibrate, cu structură clasică, ceea ce a permis să se vorbească despre o Renaștere brâncovenească, dar și printr-o mare exuberanță decorativă , argument al unui baroc brâncovenesc…”

Dar oare cum a apărut acest stil atât de proaspăt și nou, pe teritoriul Țării Românești? Înaintea domniei Brâncoveanului, un rol important în dezvoltarea culturii românești îl vor avea domnitorii Matei Basarab (1632 – 1654) și Șerban Cantacuzino (1678 – 1688).

Cele două decenii ale domniei lui Matei Basarab au fost prielnice pentru dezvoltarea artelor și a arhitecturii în spațiul românesc de la nord de Dunăre. Formele devin armonioase și se inserează profund în tradiția țării, totul are un aer provincial. Această perioadă restabilește legătura cu tradiția artistică a secolului al XVI-lea, asigurând continuitatea. Așadar un orizont simplu, dar un punct de plecare important pentru ceea ce va fi în semna arta în timpul domniei lui Constanntin Brâncoveanu.

Pe lângă arhitectura eclezială, cea care domnină o mare perioadă din istoria artei românești, se dezvoltă și curțile boierești, într-un cuvânt arhitectura laică. Din această perioadă, curțile boierești și cele ale domnitorului se vor construi cu mare atenție și se va ține cont de cadrul natural în care vor fi amplasate. Se vor alege margini de râuri sau eleștee, iar întreaga curte va fi înconjurată și de grădini, către care se deschideau arcadele locuințelor domnești. Acest rol de comunicare cu natura îl va deține cerdacul și foișorul, care vor fi elemente importante în cadrul arhitecturii laice. Nevoia acestei comunicări nu se va regăsi în arhitectura laică a nici unei țări din  înconjurătoare.

O paralelă între arhitectura populară este creată prin prezența foișoarelor și a cerdacelor, care nu sunt altceva decât reprezentări elaborate ale prispelor caselor de la sate. Prezența acestor prispe se va răsfrânge și în arhitectura eclezială, prin reprezentare a pridvorului, loc de trecere dintre lumea laică și cea a divină.

Iată deci, că pe lângă bisericile construite sau restaurate în veacul al XVII-lea și al XVIII-lea, un rol important îl ocupă și arhitectura laică, acum pătrunzând în arta românească palatul – locuința civilă – care dezvoltă o arhitectură deosebită de cea a casteleor medievale.

Și palatele vor fic cele care îl vor impresiona pe călătorul arab Paul de Alep. Încă din anii domniei lui Matei Basarab se vor pune bazele unui confort interior. Formele decorative baroce și orientale vor fi cele care vor marca chenarele ușilor și ale ferestrelor, dar și stucaturile încăperilor și ale fațadelor.

Tot călătorii străini – printre care îi amintim pe Paul de Alep și pe Antonio Maria del Chiaro – vor descrie în ale lor texte frumusețea interioară a unor palate / case boierești, precum cele de la: Filipeștii de Târg (casa boierească a postelnicului Constantin Cantacuzino), casa spătarului Toma, din Filipeștii de Pădure, Măgureni – casa lui Drăghici Cantacuzino etc. Toate acestea aveau ca și element arhitectural, comun, foișorul sprijinit pe stâlpi. Ancadramentele ferestrelor și ușilor și decorațiile din stuc erau și ele prezente în decorația spațiului.

În ceea ce-i privește pe constructori, o parte a acestora proveneau din Veneția și Padova, aduși fiind de boierii pământeni în urma călătoriilor lor prin Europa. Acești constructori nu vor realiza elemente decorative pentru înfrumusețarea arhitecturii, pronind de la moda acelor vremuri, ci toate decorațiile vor avea un substrat tradițional.

În anii dintre cele două domnii, cea a lui Matei Basarab și cea a lui Constantin Brâncoveanu, arhitectura începe să se cizeleze. Eleganța proporțiilor, echilibrul și armonia vor fi cele care vor dicta întreaga epocă. Stâlpii masivi, pe care îi găsim în construcțiile perioadei lui Matei Basarab, se vor transfora, în perioada brâncovenească în coloane de piatră de o deosebită eleganță și expresivitate a sculpturii. Arcadele și pridvoarele vor face legătura dintre înterior și exterior, totul fiind deschis privirii spre peisajul înconjurător. Decorațiile vor fi prezente atât la interior, cât și la exterior, acestea aflându-se la confluența cu estetica barocului, fiind, însă, în limitele unui gust rafinat.

Urcarea pe tronul Țării Românești, la 28 octombrie 1688, a lui Constantin Brâncoveanu, avea să-i dăruiască acestuia un adevărat ”șantier” cultural și artistic, pe care Cantacuzinii își puseseră amprenta.

Trăsăturile definitorii, originale, unice și distinctive ale arhitecturii perioadei brâncovenești ar fi:

• pridvorul deschis sprijinit pe coloane de piatră tratate în cea mai armonioasă și echilibrată manieră. Pridvorului bisericilor îi corespunde loggia arhitecturii laice
• arhitectura laică, reprezentată de palate și case boierești;
• arcadele simple sau trilobate;
• în arhitectura eclezială, trecerea dintre pronaos și naos se va face prin intermediul a trei arcade;
• fațadele sunt ritmate cu arcade și cornișe, iar sculptura în piatră devine un element important al decorului, invazia de vegetație asigurând un detaliu nelipsit al sculpturii;
• elementele decorative fito și zoomorfe dau o notă inconfundabilă a stilului, la acestea adăugându-se și cele două steme: cea a Cantacuzinilor (reprezentând vulturul bicefal) și cea a Brâncovenilor (reprezentând vulturul cu crucea în cioc.);
• ferestrele și ușile au deschideri generoase, spre exterior, iar ancadramentele din piatră sculptate sunt nelipsite.

         Monumente reprezentative ale stilului brâncovenesc fiind: ansamblul Mânăstirii Hurezi, palatul Mogoșoaia, palatul de la Potlogi etc.

Foto 1. Mânăstirea Hurezi, județul Vâlcea.

Foto 2. Palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia.

În ceea ce privește pictura, în mare majoritate de factură eclezială, perioada brâncovenească este dominată de două figuri de meșteri pictori: zugravul Constantino, grec după origine, și Pârvu Mutu (numele său real fiind Pârvu Pârvescu) din Câmpulung Muscel. Pe lângă cei doi meșteri zugravi, vor mai fi fost, cu siguranță, și alți ucenici, ridicați la rangul de zugravi.

Schimbarea majoră adusă în arta bisericească s-a răsfrânt asupra portretelor din tablourile votive și asupra chipurilor de Sfinți. Atât Constantinos – prin magistralul său tablou votiv de la Hirezi, în care apar cele două mari familii: cea a Cantacuzinilor și cea a Brâncovenilor – cât și Pârvu Mutu, renunță la chipurile hieratice ale picturii bizantine. Cei doi se apropie mai mult de realitate, blândețea și naturalețea lăsând să se întrevadă trăsăturile psihologice distincte ale fiecărui chip.

Pe lângă aceasta, spațiile lăsate libere, odinioară, devin acum adevărate grădini, pline de vegetație, iar cromatica armonioasă îți crează ideea unei intimități inexistente, spațiile bisericilor, devenind adevărate grădini și oaze de liniște asemenea Grădinii Raiului.

De asemenea, pictura se extinde și în exteriorul bisericilor, prin multiple suprafețe policrome, dar și în locuințele laice – palate – prin redarea unor decorații fitomorfe (un bun exemplu fiind decorația din palatul de la Mogoșoaia) sau a unor scene din viața domnitorului.

Foto 3. Palatul de la Mogoșoaia. Detaliu, pictură ce decorează foișorul palatului.

Dacă până acum meșterii care săvârșesc lucrările de construcție, de pietrărie etc. erau învăluiți în anonimat, în această perioadă, numele, dar și portretele lor se regăsesc în pictură. Astfel avem cazul meșterilor de la Hurezi – cu siguranță aceștia mai avut și alte lucrări în epocă – Manea (vătaful de zidari), Vucașin Caragea (pietrarul) și Istrate (lemnarul)., Badea ispravnic biv vel postelnic, Apostol vornic ”za doamna” și Cernica Știrbei biv vel armaș ispravnic. Portretele celor trei ne întâmpină în pridvorul catoliconului de la Hurezi, pe peretele estic, în zona nordică.

Dacă meșterii ce s-au ocupat de celelate lucrări sunt reprezentați, la Hurezi, în mod surprinzător, zugravii nu au prtretele repreznetate în pictura bisericii, însă numele lor sunt preznete în inscripții din interiorul bisericii – semnătura zugravului Constantinos regăsindu-se pe lama sabiei Sfântului Nichita.

Foto 4. Mânăstirea Hurzi, peretele estic al pridvorului, zona nordică.

Detaliu reprezentând portretele meșterilor.

Foto 5. Biserica din Filipeștii de Pădure, pronaos, peretele vestic. Detaliu al tabloului Votiv – zugrav: Pârvu Mutu

Foto 6. Catoliconul Mânăstirii Hurezi. Detaliu al tabloului votivpronaos, peretele vestic.

Familia domnitorului Cosntantin Brâncoveanu, zugrav: Cosntantinos.

Orfevrăria și broderia sunt și ele arte ce vor răspunde cerințelor stilului brâncovenesc. Motivele fitomorfe și cele zoomorfe sunt transpuse în metal de meșterii argintari veniți din Brașorv, dar și de brodeorii care vor realiza atât veșminte pentru clerul bisericesc și cinul monahal, dar și pentru curtea domnească și pentru boieri.

Sculptura va fi și ea reprezentată prin ancadramentele de piatră, balustrade și coloane ce sprijineau arcade, dar și prin elementele ce întregesc spațiul eclzial – tâmple, jilțuri etc. -, fiind și ea o artă importantă în epoca brâncovenească și răspunzând, asemenea celorlalte arte, la întregirea stilului.

Atingând toate zonele artei, de la pictură, la sculptură, orfevrărie și broderie, dar și arhitectura, arta brâncovenească împrumută forme baroce fără a a sufoca operele, ci mai degrabă punând în valoare structura de o nobilă clasicitate. Echilibrul și armonia, atât ale formelor, cât și ale cromaticii sunt cele care fac din arta brâncovenească o artă sublimă cu un caracter tradițional românesc.

Bibliografie

• DRĂGUȚ, Vasile, Arta brâncovenească, Editura Meridiane, București, 1971;
• DRĂGUȚ, Vasile, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976;
• POPA, Corina; Ioana IANCOVESCU, Mânăstirea Hurezi, Editura Simetria, București, 2009;
• POPESCU, Florentin, Ctitorii brâncovenești, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2004.
• SCRIPCARIU, Adriana; Luiza ZAMORA, Patrimoniul brâncovenesc pe înțelesul tuturor, Editura Școala Agatonia, Ciolpani, 2014.

         Sursa imaginii ce ilustrează articolul:

• SCRIPCARIU, Adriana; Luiza ZAMORA, Patrimoniul brâncovenesc pe înțelesul tuturor, Editura Școala Agatonia, Ciolpani, 2014. Stemele familiei Cantacuzinilor și a Brâncovenilor, reprezentări realizate de iconarul Elena Murariu.