Arta limbajului. Ce mesaje transmit cuvintele noastre?

În fiecare zi intrăm ȋn contact cu multe persoane, fie ele cunoscute sau mai puțin cunoscute: vecini, prieteni, colegi de muncă, părinții colegilor copiilor noștri sau membri ai familiei.

Suntem oare pregătiți pentru aceste ȋntâlniri? Si dacă simțim că suntem  pregătiți, ȋn ce măsură chiar suntem pregătiți? Adulții din viața noastră, părinți sau bunici, ne ȋnvață când suntem copii să citim, să scriem, să facem calcule matematice. Ne ȋnvață, de asemenea, că este bine să nu spunem minciuni și că ȋntotdeauna ar trebui să spunem adevărul. Insă simțim mai târziu, pe propria piele, ce preț mare plătim atunci când spunem doar adevărul – indiferent cine este persoana cu care vorbim. De ce afirm acest lucru? Pentru că adevărul deranjează și că puțini sunt oamenii care sunt pregătiți să-l audă și să și-l asume.

Se știe că fiecare cuvânt luat separat nu transmite nimic, nici un mesaj, nici o emoție. Cuvintele așternute pur si simplu pe hârtie, precum și cele scrise pe ecranul unui calculator, nu transmit decât fapte și informații, fără conținut emoțional. “In conversațiile directe, efectul maxim al cuvintelor nu depășeste 7%.” (A. Pease & A. Garner – Limbajul vorbirii, editura Polimark, p.16) De aceea același text poate fi ȋnțeles diferit, ȋn funcție de persoanele care ȋl citesc. ” Allan Pease a descoperit acest lucru atunci când fiul său, Cameron, ȋn vârstă de 7 ani, ȋși petrecea vacanța la bunica sa. Ca mai toți băieții de șapte ani, ȋnvățase câteva cuvinte “urâte” la școală și le-a folosit ȋn prezența bunicii. Aceasta a hotărat să pună piciorul ȋn prag.

– Cameron, există două cuvinte pe care eu nu vreau să le aud ȋn această casă, a spus bunica, rostind apoi cele două cuvinte interzise.

CAMERON: E-n regulă, bunico! Si care sunt cele două cuvinte ?

Deoarece bunica a pus accentul pe cuvintele “eu nu vreau” și “ȋn această casă”, copilul a decodificat mesajul ȋn sensul că nu e nimic greșit dacă el va continua să utilizeze cele două cuvinte, cu condiția ca ele să nu ajungă la urechile bunicii ȋn casa ei. A continuat, deci, să le folosească ȋn orice loc, și chiar ȋn prezența bunicii atunci când se aflau ȋntr-o casă străină. Acesta este un exemplu clasic despre modul cum proasta folosire și interpretarea greșită a cuvintelor pot duce la relații ȋncordate.” (A. Pease & A. Garner – Limbajul vorbirii, editura Polimark, p.17)