Arta de a te pune la dispoziția copiilor

MOTTO:

“Educatoarea  joacă  oarecum  rolul  cristalului care  polarizează  lumina  difuză  și  o  transformă  în  raze,  care  se  răspândesc  într-un splendid curcubeu”.

                                                                                     (S. Herbiniere-Lebert)

 

Copilăria este un univers al bucuriei, al iubirii, al jocului și revelației. De aceea este foarte important pe mâinile cui se află copilul în educarea lui ca viior adult, odată cu ieșirea acestuia din singurul univers cunoscut până atunci: familia. Primul contact cu un colectiv îl are la intrarea în grădiniță.

Realizarea sarcinilor și obiectivelor învățământului preșcolar depinde în mare măsură de calitățile și competențele educatoarei, în tot ceea ce întreprinde.

Continui să susțin cu tărie că meseria de educatoare este o frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta. Educatoarea este “mama” fiecărui copil care se desprinde de mâna mamei și care își cuibărește micuța lui mână în mâna ei, pășind în acest nou univers cu teama de necunoscut. Aici intervine arta educatoarei care, prin dedicarea ei, poate să-l facă să se simtă în siguranță.

Educatoarea stimulează și întreține curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întărește încrederea în forțele proprii și îi ajută să își găsească identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care ea posedă calitățile și competențele necesare centrării cu precădere pe așteptările, trebuințele și interesele copiilor. Principala calitate a unei educatoare este vocația pedagogică, exprimată în “a te simți chemat, ales pentru această sarcină și apt pentru a o îndeplini”.

Vocatia pedagogică, înseamnă, înainte de toate, „arta de a te pune la dispoziția copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le înțelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă” și este un dar pe care educatoarele îl au sau nu.

Rolul fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.

Realizarea obiectivelor educației depinde în mare măsură de calitățile și competențele educatoarei care, prin acțiunile sale, prin personalitatea sa, reprezintă un model pentru copil, un sprijin pentru familie, un factor de cultură în comunitate. Educatoarea îndeplinește o misiune importantă – aceea de a asigura formarea și pregătirea copilului către viață.

Este dificil a descrie în câteva fraze trăsăturile ce disting o bună educatoare. Chiar  dacă am încerca să alcătuim o listă a „ingredientelor” necesare, nu vom  reuși să oferim decât o schiță de portret, niște repere care ar putea servi ca ghid general de formare, nu  soluția certă pentru edificarea unei imagini integre.

Dacă întrebăm copiii cum ar vrea să fie educatoarea lor, ei ne vor  răspunde, desigur, “frumoasă și bună”. Chiar dacă nu seamănă cu “zâna bună”, ea îi poate fermeca printr-un zâmbet sau printr-o privire încărcată de dragoste, prin calități deosebite, prin vocea blândă și copiii o vor considera drept cea mai frumoasă și cea mai bună educatoare din lume.

Comportamentul didactic, însușirile de personalitate, competențele dobândite prin formarea inițială și continuă, experiența, atitudinea și sentimentele față de propria activitate și față de copii, creativitatea, spontaneitatea, capacitatea de a se transpune în lumea fantastică a celor mici, dăruirea și pasiunea în muncă la care se adaugă și aptitudinile de lider sunt doar câteva din așteptările părintilor față de educatoare.

Chezășia îndeplinirii în cele mai bune condiții a funcțiilor didactice și educative, culturale și sociale ce-i revin educatoarei o constituie personalitatea și competența profesională a acesteia.

Ce i se cere, prin urmare, unei educatoare pentru a-și putea îndeplini nobila sa misiune?

 O mare dragoste față de copii, împletită cu o mare disponibilitate pentru cunoașterea, înțelegerea și tratarea diferențiată a fiecărui copil, după puterile și ritmul său; tratarea lor imparțială, încrederea în forțele copiilor, în succesul lor, fermitate, perseverență, consecvență, energie, dăruire în tot ce întreprinde , independență și dârzenie în susținerea opiniilor sale pedagogice, promptitudine în luarea de decizii în vederea bunului mers al activității didactice, educative și social-culturale.

Educatoarea trebuie să respecte ideile copiilor și să le utilizeze pentru a modela

reguli. Ea trebuie să interacționeze cu copiii pe măsură ce aceștia se joacă și lucrează. De ea depinde atmosfera și tonusul clasei. Exemplul său personifică acele calități pe care dorește să le regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Trebuie să aibă o mare dragoste față de copii și problemele acestora.

O bună educatoare trebuie să fie calmă, spontană, creativă, să se poată adapta la situații neprevăzute, răbdatoare în comunicarea cu copiii și părinții acestora, cu membri comunității și alți parteneri.

Munca de mare răspundere pe care o îndeplinește îi cere educatoarei să dovedească un larg orizont cultural, să aibă cunoștințe bogate în literatură și artă, în știință și tehnică, să cunoască evenimentele vieții social-culurale. Aceasta o va ajuta să stabilească o corelație mai justă între diferite arii curriculare, să dea mai multă viață și personalitate activităților sale.

Dar, în același timp, educatoarea trebuie să aibă și spirit ludic – să-i facă plăcere să se joace cu copiii, fără să-i fie teamă că devine ridicolă. Nu putem cunoaște cu adevărat un copil dacă nu ne-am jucat cu el măcar o dată.

Simțul umorului este o calitate esențială a educatoarei – un copil râde în medie de 200 de ori pe zi, iar un adult de 20 de ori pe zi. Simțul comun mă face să cred că din această diferență rezultă seriozitatea adultului, ceea ce e complet fals, deoarece o judecată matură nu presupune neapărat dispariția bunei dispoziții. Dimpotrivă, pare mai înțelept să ne manifestăm unii față de ceilalți bucuria de a trăi și de a fi împreună.

Exercitarea optimă a numeroaselor funcții didactice necesită profesionalism și eficiență care trebuie să sporească de la o zi la alta. Calitatea educației, a îngrijirii și protecției copilului depind de noi, toți cei care interacționăm cu copiii, zi de zi: părinți sau educatori, consilier școlar sau asistent medical, toți acționând coerent și având în atenție permanentă copilul și particularitățile lui.

Profesia de educator are o frumusețe și o noblețe pe care nu le poți vedea, nu le poți înțelege decât dacă treci dincolo de aparență, de oboseală, de monotonie. Este o profesie complexă și dificilă, dar plăcută, care devine o șansă de a fi exercitată asupra celor mici, care trebuie ajutați să înflorească frumos, oricât de nefavorabilă ar fi influența mediului.

Bibliografie:

Cucos C.(1998) (coord.), „Psihopedagogie pentru examenele de definitivat si grade didactice”, Polirom, Iași ;

 Dragu,A.(1996), „Structura personalitatii profesorului”, București,EDP