ARTA DE A TĂLMĂCI

• De la Frații Grimm la Eminescu

Literatura provenită din traduceri formează după formă și conținut o ramură importantă a literaturii naționale și dezvoltă noi orizonturi spre literatura universală. Poeți ca Homer sau Shakespeare și mulți alții au devenit atât de cunoscuți încât au devenit parte integrantă a moștenirii literare a unui popor și ne transmit, atât prin limba folosită în operă, un sentiment profund a unității spirituale cu cultura orientală și universală.

Formele traducerilor încep cu glosare (din grecescul glossa = limbă) adică traduceri cu explicații, o traducere interlineară  urmată de o traducere cu adnotări marginale. Aceste glose conțineau arhaisme, expresii care nu mai erau folosite și ajutau cititorul să înțeleagă pe deplin textul. În mănăstiri, în Evul Mediu, cei care transcriau textele din greaca veche sau latină au elaborat și aceste glosare, care apar în germana veche, franceza veche sau engleza veche. Cel mai vechi glosar a fost realizat cam pe la 600 d.Ch. la manăstirile din Reichenau și St. Gallen  Malbergischen Glosen pentru textul din latină Lex Salica.

Aceste glosare reprezintă un izvor important pentru dezvoltarea unei limbi prin deschiderea orizontului unui  cuvânt, finețea limbii și independența lexicală precum și posibilitatea exprimării libere cu propriile cuvinte. De asemenea a contribuit la dezvoltarea istoriei culturale prin preluarea valorilor antice și transmiterea lor, într-un mod indirect, prin intermediul mănăstirilor de pe tot cuprinsul Europei în Evul Mediu.

La traducerea unui text se poate avea în vedere redarea acestuia păstrând cu strictețe sensul cuvântului și sintaxa propoziției sau se pune accent pe valoarea estetică și sonoritatea limbii. Aceasta din urmă se referă la traducerile poeziilor unde traducătorul trebuie să găsească ritmul, rima potrivită din limba sa ca să nu piardă  sensul, ideea principală a poeziei și mai ales sentimentul pe care versurile poetului vor să le transmită.

Vom vedea în prezentul articol măiestria lui Eminescu și a lui Blaga în transpunerea poeziei germane în limba română.

Dar înainte să ne întoarcem la Jacob Grimm, umanist de valoare mondială, care a contribuit la răspândirea literaturii engleze în spațiul german.

Preocupat de păstrarea tradițiilor orale în spațiul german Jacob Grimm realizează împreună cu fratele său culegerea de basme  cunoscută azi sub denumirea de Basmele Fraților Grimm. Fenomenul nu este singular, Anglia, Franța ,Irlanda au culegători de folclor.

Dorind să îmbogățească moștenirea literară a Germaniei Jacob Grimm se dedică traducerii culegerii lui Thomas Crofton Croker  Fairy Legends and Tradition of the South of Irland.

Chiar de la prima lectură  a lui Grimm deducem din adnotările făcute chiar de el că intenționează să realizeze o traducere cu multe schimbări atât la nivel lingvistic cât și al formei povestirilor.

Titlul volumului ales de editorul Friedrich  Fleischer , Leibzig 1825 va fi Irische Elfenmӓrchen (basme irlandeze cu elfi). Aici apare și prima controversă deoarece conținutul povestirilor nu au aceeași structură ca basmul, ci sunt mai mult sau mai puțin povestiri. Forma redată de Croker, aceea a unei povestiri pline de mister unde așteptăm mereu la sfârșit un deznodământ, va fi forma preferată a povestirilor de groază. De altfel aceste povestiri apar în plin romantism, iar E.A.Poe va duce această formă literară la perfecțiune.

Citind textele în original am observat cum această atmosferă a povestirii, o atmosferă de suspans cu așteptarea cu sufletul la gură a deznodământului, care deseori te face să râzi , se pierde în traducerea pe care Grimm o face. Textele traduse vor fi în majoritatea lor scurtate, elimină din povestire părți care au de a face cu aluzii la lupta de independență a Irlandei, versurile unor cântece populare , care însoțesc adeseori povestitorul sunt eliminate sau parțial traduse. Numele personajelor sunt germanizate, cu intenția vădită de a crea o transpunere a povestirii în spațiul autohton și  fiecare povestire are titlul schimbat . Grimm elimină din unele povestiri intervenția autorului-povestitor, care trebuia să fie anonim, expresia: „dacă aș fi un poet ca domnul Wordworth….”, expresie care ar fi trebuit să-i confere povestirii elementul de autenticitate, Croker – culegătorul fiind doar cel care a așternut pe hârtie cele auzite fără să intervină.

Nu trebuie să-l criticăm prea aspru pe Jacob Grimm, deoarece toate aceste schimbări făcute de el au fost aprobate de Croker, cei doi corespondând pe parcursul traducerii. Spiritul analitic al limbii germane, care reflectă spiritul analitic al germanului este cauza care determină la Grimm o prelucrare a textului, așa cum a făcut-o de altfel și cu textul basmelor sale. Dorința de a ajunge direct la subiect determină scrierea unui  text concis. Să nu uităm totuși că Jacob Grimm era un umanist și nu un scriitor.

Aportul său la moștenirea universală este totuși  de netăgăduit.

Nu pot să nu vorbesc de remarcabilii oameni de litere, poeți sau scriitori români care și-au dedicat o parte din timpul lor traducerilor. Aici putem să vorbim de Alecsandri, Coșbuc , Romul Vulpescu, Blaga și nu în ultimul rând de Mihai Eminescu.

Este cunoscut faptul că Mihai Eminescu a studiat în Germania, iar acest fapt a marcat creația sa. Ideile călăuzitoare ale romantismului târziu german și englez vor apărea și în creația sa. Genialitatea lui constă tocmai în tratarea marilor idei germane și engleze din prisma spiritualității române .

Astfel Eminescu aduce în spațiul românesc basmul în genul liric. Temele pe care le abordează nu sunt simple basme cu Feți Frumoși și Ilene Cozânzene ci sunt basme cu influențe germano/engleze. Poeziile Făt -Frumos din Tei , Călin nebunul, Fata-n grădina de aur , Crăiasa din povești, Călin ( file din poveste), Povestea codrului și Povestea Teiului sunt creații în care se simte atmosfera povestirilor germane și a celor irlandezo/engleze. Dar totuși spațiul mistic este spațiul românesc.

Eminescu nu face niciun fel de traducere . El aduce vraja codrilor, al peisajului românesc în contextul povestirilor, care au dominat epoca romantismului în întreaga Europă, dar și a predecesorilor lor și aici mă refer la genialul Shakespeare cu a sa piesă de teatru Visul unei nopți de vară.

Împărat slăvit e codrul,                                                    Lună, Soare și Luceferi
Neamuri mii îi cresc sub poale                                       El le poartă-n a lui herb,
Toate înflorind din mila                                                  Împrejuru-i are dame
Codrului, Măriei-Sale.                                                    Și curteni din neamul Cerb.

                                Crainici , iepurii cei repezi
                                Purtători îi sunt de vești
                                Filomele- i țin orchestrul
                               Și izvoare spun povești.

                                                            ( Povestea Codrului , 1878)

Când spunem basm și Eminescu în aceeași propoziție, deja ne referim la o lume aparte care, desigur, are componente universal cunoscute dar ceea ce realizează Eminescu dă naștere la lumea lui Eminescu.

Întorcându-ne  totuși la tema noastră vom cunoaște și un altfel de Eminescu. Fiind un bun cunoscător la literaturii romantice germane precum și a limbii germane, Eminescu aduce în fața cititorului român teme importante din literatura timpurilor precum și reprezentanți de seamă ai curentului romantism german.

Poetul se apropie mult de poezia lui Novalis ( pe numele său adevărat Friedrich von Hardenberg) a cărui concepție despre rolul poeziei spunea: Die Poesie ist Eins und Alles! ( în traducere liberă  poezia este totul și nimic). Poezia sa este dominată de sensibilitate și de sentimentul unei dureri profunde  care duce chiar și până la revelații religioase. Impresiile sale metafizice se nasc din cunoștințele sale asupra filozofiei și științelor naturii,  a misticii barocului și al Evului mediu, precum și a influențelor   filozofiei grecești antice și celei orientale.

Novalis a scris două romane din care din păcate nu au rămas decât fragmente : Lehrlinge zu Sais și Friedrich von Oferdingen . Cel de-al doilea roman, publicat după moartea sa, ne va interesa, deoarece este sursa de inspirație a lui Eminescu: floarea albastră. În acest roman Novalis dezvoltă poezia Minnesӓngerilor dar în proză. Eroul principal este cufundat în vis iar în acest vis vede o floare albastră. Se miră de dorința sa arzătoare de a se apropia de ea : es ist,  als hӓtt ich vorhin getrӓumt, oder ich wӓre in eine andere Welt hinϋbergeschlummert: denn in der Welt in der ich sonst lebte , wer hӓtte da sich um Blumen bekϋmmert und gar von einer so seltsamen Leidenschaft fϋr die Blume hab ich damals nie gehӧrt.

Își aduce aminte că a auzit vorbindu-se de vremuri când animalele și plantele vorbeau: Ich hӧrte einst von alten Zeiten reden; wie da Tiere und Bӓume und Felsen mit den Menschen gesprochen hӓtten.

Astfel eroul principal pornește într-o aventură în căutarea florii albastre. Cu această căutare a eroului începe poezia lui Eminescu Floare albastră:

-Iar te-ai cufundat în stele                                        În zadar râuri în soare
Și în nori și-n ceruri nalte?                                        Grămădești -n a ta gândire
De nu m-ai uita încalte,                                              Și câmpiile Asire
Sufletul vieții mele.                                                    Și întunecata mare;

Piramidele-vechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta , iubite!

Căutarea florii albastre prin toată lumea este în zadar deoarece floarea albastră se ascundea într-o pădure lângă un izvor:
Er fand sich auf einem weichen Rasen am Rande einer Quelle…. 

• Hai în codrul cu verdeață, Acolo-n ochiu de pădure

Und- isvoarele plâng în vale,                             Lângă trestia cea lină
Stânca stă să se prăvale                                     Și sub bolta cea senină
În prăpastia măreață.                                         Vom ședea în foi de mure.

Aplecându-se asupra florii eroul întrezărește chipul  unei fete frumoase. Dar din păcate este trezit de glasul mamei sale și se întoarce la realitate , în lumea rece:

…. Die Blӓtter wurden glӓnzender und schmiegten sich an den wachsenden Stengel, die Blume neigte sich nach ihm zu, und die Blϋtenblӓtter zeigten einen blauen , ausgebreiteten Kragen, in welchemm ein zartes Gesicht schwebte. Sein sϋβes Staunen wuchs mit der sonderbaren Verwandlung , als ich plӧtzlich die Stimme seiner Mutter weckte….

     Eminescu o lasă pe floare să-l încânte cu vorbe dulci și chiar are loc idila între cei doi.

Și mi-i spune- atunci povești                           Și de-a soarelui căldură
Și minciuni cu-a ta guriță                                 Voi fi roșie ca mărul,
Eu pe-un fir de romaniță                                  Mi-oi desface de-aur părul
Voi cerca de mă iubești                                    Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare                                       Când prin crengi s-a fi ivit
Nime-n lume n-a să știe,                                 Luna- n noaptea cea de vară,
Căci va fi sub pălărie –                                     Mi-i ținea de subțioară
Ș-apoi cine treabă are!                                    Te-oi ținea de după gât.

Dar odată cu sosirea nopții vraja se rupe iar poetul se trezește , precum Novalis, din nou în lumea rece a realității.

Încă-o gură – și dispare…                                 Și te-ai dus , dulce minune,
Ca un stâlp eu stam în lună!                            Ș-a murit iubirea noastră –
Ce frumoasă , ce nebună                                 Floare-albastră! Floare-albastră!…
E albastra -mi dulce floare!                             Totuși este trist în lume!

                                                                                ( 1873, 1 aprilie)

Desigur Eminescu nu face o traducere la opera lui Novalis ci avem de a face cu transpunerea unui motiv dintr-un gen literar în altul și de includere a viziunii proprii a autorului.

Eminescu transformă dorința lui Novalis de iubi un lucru ieșit din comun și chiar din realitatea cotidiană într-un fapt realizabil. La el visul este deja o realitate existentă, vraja, magia pădurii există , adeseori este martor la vorbele codrului cu care se simte înfrățit.

Eminescu nu este doar interesat de reprezentanții romantismului german ci și de Goethe ( Cântec de nuntă  Hochzeitslied ) la care face chiar o traducere în care păstrează ritmul și rima . Alegerea cuvintelor nu este aleatoriu, Eminescu foloșește arhaisme  pentru a păstra atmosfera veche, medievală în care se petrece acțiunea.

Hochzeitlied                        Cântec de nuntă

Wir singen und sagen vom Grafen so gern,           Povestim și cântăm de-acel conte drag
Der hier in dem Schlosse gehauset,                        Ce-odat locuit-a castelul,
Da, wo ihr den Enkel des seligen Herrn,                 Azi când un nepot al fericelui moșneag
Den heute vermählten, beschmauset.                    Îl face pe însurățelul.
Nun hatte sich jener im heiligen Krieg                    Fusese acela în sfântul război,
Zu Ehren gestritten durch mannigen Sieg,             C-onoare luptase pin multe nevoi;
Und als er zu Hause vom Rösselein stieg,               De pe cal când se dete întors înapoi
Da fand er sein Schlösselein oben,                           Găsi cetățuia lui susă –
Doch Diener und Habe zerstoben.                            Dar slugile , averile dusă.

O cu totul altă abordare o va avea față de poezia lui Schiller Der Handschuh ( Mănușa)

Der Handschuh

Vor seinem Löwengarten,
Das Kampfspiel zu erwarten,
Saß König Franz¹,
Und um ihn die Großen der Krone,
5Und rings auf hohem Balkone
Die Damen in schönem Kranz.²

Und wie er winkt mit dem Finger,
Auf tut sich der weite Zwinger,
Und hinein mit bedächtigem Schritt
10Ein Löwe tritt,
Und sieht sich stumm
Rings um,
Mit langem Gähnen,
Und schüttelt die Mähnen,
15Und streckt die Glieder,
Und legt sich nieder.

Und der König winkt wieder
Da öffnet sich behend
Ein zweites Tor,
20Daraus rennt
Mit wildem Sprunge
Ein Tiger hervor,
Wie der den Löwen erschaut,
Brüllt er laut,
25Schlägt mit dem Schweif
Einen furchtbaren Reif,
Und recket³ die Zunge,
Und im Kreise scheu
Umgeht er den Leu⁴
30Grimmig schnurrend;
Drauf streckt er sich murrend
Zur Seite nieder.

Mănușa de Friedrich von Schiller

Mihai Eminescu (1881)

Variantă traducere Mihai Eminescu (1881)

Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă,
Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună.
Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună.

Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne
Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line,
Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă
Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos.

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
Și dintr-însa se repede
C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede
Muge tare,
Coada roată o-nvârtește,
Scoate limba,
Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește,
Sforăie înverșunat,
Apoi mormăind se-ntinde
Lângă el.
Regele mai face-un semn,
Și pe două porți deschise
Se azvârl doi leoparzi,
Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă
Peste tigru.
Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­
Leul muge,
Se ridică în picioare,
Fiarele se-nfiorează,
Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele,
Se așează.

De această dată Eminescu nu mai păstrează ritmul și rima  deși conținutul este păstrat. Remarcăm aceeași grijă pentru a folosi arhaisme, sintagme vechi.

O traducere mai apropiată de ritmul și rima lui Schiller o face un alt mare poet St. O. Iosif:

Variantă traducere St. O. Iosif

În fața grădinii sale cu lei,
Când gata-i să-nceapă lupta de fiare,
Stă regele Francisc pe tron.
În preajmă-i stâlpii coroanei,
Și de jur împrejur, pe înaltul balcon,
Cunună de mândre femei.
Și la un semn s-a deschis colivia,

Și grav, în arenă, un leu
Își poartă mândria
Și caută mut, de jur împrejur,
Căscând fioros.
Își scutură coama-ncurcată
Și se încovoaie o dată,
Apoi se culcă jos.
Și regele dă un semn iară,

Și prin poarta cealaltă
Un tigru sălbatic saltă.
Cum vede pe leu, răcnește
Și în cerc, fricos, îl înconjoară
Cu limba-ncordată-n afară,
Cu coada vâlvoi

Desigur că exemplele ar putea continua dar cred că am putut să aduc în prim plan și unul din aspectele mai puțin cunoscute despre Eminescu , acela de traducător.