Entries by prof. Valentina Cristea

Ce înseamnă să fii un „profesor de succes”

Dacă spunem “educație”, spunem în primul rând “școală”, iar școala înseamnă de fapt oameni, profesori și elevi, așa că ne stă la îndemâna fiecăruia să analizăm, să comentăm, să propunem valori și atitudini, într-un cuvânt,  modele educaționale. Trebuie să recunoaștem însă, că mai mereu, centrul de greutate al demersului nostru rămâne profesorul, văzut ca model […]

Cum să faci studiul limbilor străine atractiv pentru elevi

Dacă în postările mele anterioare am descris diverse jocuri pentru categorii de vârstă diferite sau jocuri destinate predării și exersării gramaticii, mi-am permis să dau sfaturi despre abordarea problemelor de vocabular, despre cum sa îi încurajăm pe elevi să învețe și să comunice într-o limbăstrăină, acum consider că pot face mai mult de atât, și […]

Content Based Learning Method

Scopul meu ca profesor, este de a crea o atmosferă care facilitează învățarea, și nu mă refer doar la materia pe care o predau, ci la învățarea unor cunoștințe despre lume, la învățarea unor valori, la descoperirea unor pasiuni, înclinații, pe baza cărora își pot dezvolta propria viziune asupra lumii. De aceea, subiectele, materialele, textele […]

Creativitatea în educație

Ce este creativitatea? De ce ar trebui să fim creativi? Cum putem fi noi, profesorii, mai creativi ți cum putem dezvolta gândirea creative a elevilor noștri? Întrebări la care vă provoc să reflectați și să încercați să găsiți propriile răspunsuri și propriile motivații. Suntem noi, dascălii, cei ce avem privilegiu de a recunoaște, aprecia și […]

Cum să-ți ajuți elevii să studieze cu bucurie

În zilele noastre, toți actorii de pe scena educației, elevi, profesori, părinți, își exprimă părerea în legătură cu temele pentru acasă/vacanță, semnează petiții pro și contra acestora, există dezbateri pe Internet, TV … Ar fi minunat dacă am putea atinge un nivel înalt de folosire a oricărei limbi străine doar prin participarea la câteva ore […]