AUTO-TEST: Cum m-aș simți dacă…

De fiecare dată când îmi vizitez bunicii, îmi amintesc cât sunt de norocoasă să mă pot bucura încă de ei! Lucrând în învățământ, mă pot bucura în continuare de minunatele vacanțe de vară, aproape la fel ca în copilărie! Nimic nu se compară cu vizita la bunici! Ca în fiecare an, și vara aceasta mi-am vizitat cu drag bunicii. Aceștia m-au așteptat negreșit cu fel de fel de bunătăți din care m-am înfruptat cu drag și poftă. Problema a fost că, la un moment dat, chiar nu mai puteam să mănânc, însă mai erau de gustat faimoasele plăcinte dospite. Cu greu, am reușit să mănânc o jumătate! Nu voiam să-mi supăr bunica! Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la copilărie și la momentele în care nu eu (mâncam tot din farfurie, fără prea multe insistențe), ci fratele meu era obligat să își termine ciorbița sau cărnița. Apoi era obligat să doarmă la prânz etc.

Toate aceste flash-back-uri m-au făcut să mă întreb: cum se simt copiii noștri de fiecare data când îi obligăm să facă ceva ce nouă ni se pare perfect normal, însă ei nu înțeleg care este sensul.

 Am găsit pe un site câteva întrebări pe care am putea sa ni le punem, noi, ca părinți:

 1. Cum m-aș simți dacă cineva m-ar obliga să mănânc tot ce mi s-a pus în farfurie?

 2. Cum m-aș simți dacă alții ar vorbi despre mine, ignorându-mi prezența?

 3. Cum aș reacționa dacă doi oameni pe care îi iubesc s-ar certa în fața mea?

 4. Ce aș simți dacă mi s-ar spune mereu că sunt mic și că mă port prostește?

 5. Cum m-aș simți dacă preocupările și grijile mele nu ar fi luate în serios?

 6. Cum m-aș simți dacă atunci când vorbesc, mi s-ar spune, scurt, să tac?

 7. Cu m-aș simți, dacă, în fiecrae dimineață, altcineva mi-ar allege hainele cu care trebuie să mă îmbrac?

 8. Cum m-aș simți dacă, de fiecare data când încerc să fac ceva mi s-ar spune, stai că te-ajut eu, tu nu poți, ești prea mic?

Știm cu toții că nu ne-am simți prea confortabil. Atunci, de ce, ca adulți, facem același lucru cu cei mici? De ce nu îi ascultăm, de ce nu vorbim cu ei de la egal la egal, de ce facem aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții noștri? Desigur, nu suntem perfecți, nu trăim într-o lume perfectă, însă există modele foarte diferite de cel românesc. Un model extrem se simplu, clar și concis  pe care îl simpatizez este modelul tibetan. De curând am citit pe internet câteva propoziții care mi-au rămas întipărite în minte. Sună cam așa:

Prima perioadă,  până la 5 ani. Copilul ar trebui să fie tratat “ca un prinț”. Nu trebuie să-i interzici nimic, doar să încerci să-i distragi atenția. Dacă el face un lucru periculos, folosește tactica mimicii supărate și speriate. Copilul va înțelege perfect acest limbaj. În această perioadă de dezvoltare, micuțul este curios, interesat de lumea inconjurătoare. El nu este capabil să aibă un lanț logic al faptelor sale. De exemplu, dacă copilul a spart un vas scump, el nu știe câți bani ai cheltuit tu pentru a-l procura și nici cât ai muncit pentru a avea acești bani. Astfel, pedeapsa pentru obiectul spart o va percepe ca pe o demonstrație de fortă. în acest fel nu îl vei invăta să nu mai spargă farfuriile, ci să se supună celui care este mai puternic. Crezi că asta îți dorești?

A doua perioadă de la 5 pană la 10 ani. Copilul trebuie tratat „ca un  sclav”. Pune-i  în fată sarcini și cere-i să fie executate. Poți să-l pedepsești pentru neascultare (dar nu fizic). În această perioadă se dezvoltă intelectul la copil. El trebuie să anticipeze reacțiile oamenilor la acțiunile sale, să manifeste o atitudine pozitivă fată de propria persoană  și să evite manifestările negative. Nu-ți fie frică să-i dezvolți cunoștințele, pentru că e momentul oportun să învețe cât mai mult.

A treia perioadă de la 10 ani la 15 ani. Cum să te comporți cu el? De la egal la egal. Nu pe picior de egalitate, pentru că oricum părinții au o experientă de viată mai mare și cunoștințe mai multe. Dar consultă-te cu el de fiecare dată când apar probleme importante și dezvoltă-i simțul independenței. Impune-i tactic punctul tău de vedere prin discuții, sfaturi și consiliere. Dacă nu îți place ceva, atunci avertizează-l de consecințele negative care  pot apărea, evitând interdicția fără explicații. Pentru că în această perioadă se dezvoltă gândirea independentă fată de lucruri și fapte.

Ultima etapă de la 15 ani. Tratează-l cu respect. Să educi copilul la această vârstă este prea târziu, nu-ți rămâne decât să culegi roadele muncii tale.

 Care sunt consecințele nerespectării acestor reguli?

Atunci când copilul este inhibat pană la cinci ani, îi poți suprima interesul față de viată, vitalitatea și inteligența. Îl vei invăta să se supună manifestărilor brutale. Astfel, va deveni o jertfă pentru mulți alți ticălosi.

Dacă vei continua cu drăgălăseniile și după cinci ani, va crește un infantil, inapt să înteleagă rostul muncii și să cunoască trăirile sufletești.

Dacă îl vei trata că pe un micuț și după 10 ani, atunci el va crește nesigur pe sine. Va deveni dependent de oamenii din jur, de prietenii mai independenți, care pot avea și influențe negative asupra sa.

Dacă nu respecți copilul după 15 ani, atunci el nu te va ierta și va pleca cu prima ocazie de langă tine, pentru totdeauna.