Bariere în relația școală- familie și modalități de înlăturare a acestora
Educația copiilor este scopul comun al familiei și al școlii, scop care poate fi realizat eficient doar printr-o relație de parteneriat, prin înțelegerea rolurilor, divizarea competențelor, responsabilităților și a funcțiilor între părțile implicate, prin investirea comună a resurselor de timp, prin împărtășirea informațiilor; prin soluționarea în comun a situațiilor problematice etc.
Relațiile dintre școală si familie sunt fundamentale pentru buna funcționare a sistemului educațional și succesul școlar al tinerilor, respectiv, posibilitățile de implicare a părinților în viața școlii trebuie să devină o preocupare constantă a instituției de învatamînt. Este important ca părinții să înțeleagă beneficiile participării în viața școlii asupra propriului copil, dar și asupra comunității. Posibilitățile de implicare a părinților în viața școlii trebuie sa devină o preocupare constantă a instituției de învățământ.
Din păcate, există situații în care apar rupturi, blocaje sau disfuncționalități în exercitarea rolurilor în cadrul parteneriatului și, din acest motiv, obiectivul principal va fi parțial sau chiar deloc realizat.
Studiile realizate au permis diferențierea a două categorii de obstacole în funcționarea eficientă a parteneriatului școală-familie:
- obstacole existente în cadrul instituțiilor de învățământ;
- b) obstacole existente în cadrul familiei.
Fiecare dintre cele două tipuri de obstacolele pot fi de ordin comportamental (întâlnite, atât între părinți, cât și la profesori și administratori școlari) sau de ordin material (relația școala-familie cere un surplus de efort material și de timp). Dificultățile pot rezulta din ideile divergente privind: responsabilitatea statului și a familiei privind educația copiilor; libertatea de alegere a școlii de către părinți sau unicitatea învățământului; impactul mediului familial asupra rezultatelor școlare ale copilului; randamentul pedagogic și datoria parentală; participarea părinților la gestionarea și procesul decizional din instituția școlară. Se consideră, în general, că problema este de atitudine; este dificil de pretins, atât la părinți, cât și la profesori, că relația de colaborare școală-familie (nu) este doar un “drept de opțiune”. Lipsa unei strategii, a unui plan operațional de implicare a părinților în diferire activități școlare și necunoașterea rezultatelor acestora, inclusiv a efectelor, determină gradul de implicare redusă a părinților în viața școlii. Absența acestor documente denotă pregătirea insuficientă a directorilor pentru exercitarea funcției de manager, dar și diminuarea importanței acestui subiect în organizarea și gestionarea instituției de învățământ.
Punctele negative referitoare la părinți față de colaborarea cu școala sunt: apatia (nu vin la reuniuni anunțate); lipsa de responsabilitate (așteaptă inițiativa profesorilor); timiditatea (lipsa de încredere în sine); participarea cu ingerințe (critică fară argumente școala); preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul școlar (notele copilului); rolul parental rău definit (nu înțeleg corect funcțiile și rolurile în educația copilului); contacte limitate cu școala (numai în situații excepționale, de criză în comportamentul copilului); conservatorism (reacții negative la idei noi). Indiferența părinților față de includerea în comitetul clasei, comitetul de părinți, consiliul școlar, asociațiile de părinți etc. este determinată, cel mai adesea, de necunoașterea rolului acestora în luarea deciziilor. Totodată, rezultatele cercetărilor realizate printre părinți indică faptul că aceștia își doresc:
- să fie implicați în luarea deciziilor la nivelul instituției școlare (46,5% dintre părinți susțin că nu li s-a cerut niciodată să se pronunțe referitor la gestionarea banilor în școală, deși contribuie la adunarea acestor fonduri);
- să fie discutate problemele existente la nivel de management al instituției (77,0% din părinți au indicat că nu au participat la asemenea discuții, dar și-ar dori);
- să fie întrebați referitor la organizarea diferitelor evenimente școlare – excursii, aniversări etc. (46,1% din părinți au menționat că nu li s-a cerut niciodată părerea privind această problemă);
- să fie implicați în luarea deciziilor referitoare la activitățile extracurriculare în afara programei școlare (la 62,2% din părinții intervievați nu li s-a cerut opinia referitor la organizarea acestor activități);
- să fie valorificate mai multe oportunități referitoare la activitățile de voluntariat prin desfășurarea activităților sportive, sociale, culturale (52,1% dintre părinți au indicat că niciodată nu au fost implicați în astfel de activități).
Lipsa unei strategii complexe de implicare a părinților denotă pregătirea insuficientă a cadrelor didactice, a managerilor școlari, a lipsei poziției în problema dată a reprezentanților autorităților centrale.
În ceea ce privește profesorii, în colaborarea cu familiile elevilor reproșurile sunt similare, inclusiv privind: dificultăți de a stabili relația cu adulții (tratează părinții ca pe copii și nu ca parteneri în educația copilului, decizând autoritar la reuniunile cu părinții); definirea imprecisă a rolului de profesor (oscilează între autonomia tradițională și perspectivele noi ale parteneriatului); lipsa pregătirii privind relația școală-familie.
De-a lungul timpului, au fost identificate cele mai frecvente probleme comune, care privesc ambele părți implicate în parteneriat, care împiedică eficiența parteneriatul dintre școală și familie și care trebuie soluționate printr-un efort conjugat al tuturor actorilor educaționali: părinți, cadre didactice, manageri ai instituțiilor de învatamînt. Dintre acestea amintim:
- lipsa de claritate în repartizarea rolurilor și responsabilităților între parteneri;
- prezența unor bariere cauzate de circumstanțele socio-economice, culturale ale perioadei de tranziție pe care o traversează țara;
- insuficiența pregătirii administrației instituției de învățămînt, a cadrelor didactice și a părinților pentru construirea unor relații de parteneriat în educatia copiilor;
- lipsa unei tradiții culturale în colaborarea școală-familie și a modalităților de stimulare a acesteia etc.
Familiile, în societatea modernă, se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiție crescută pentru obținerea atenției din partea copiilor lor, precum și cu poveri economice, care forțează tot mai mulți părinți să lucreze în afara căminului și limitează serios timpul pe care aceștia îl petrec cu copiii lor. Se știe că nu de puține ori se înregistrează o lipsă de comunicare între școală și familii și că, adesea, practicile școlare eșuează în a veni în întâmpinarea nevoilor multor familii de elevi.
Școlile pot, și chiar joacă un rol important în întărirea acestor interdependențe. Părinții se întorc către școală pentru a fi îndrumați. Când cadrele didactice și conducerea școlii sunt dornici să-i atragă pe părinți, atunci rezultatele copiilor se îmbunătățesc.
Familiile trimit copiii la școală, acolo unde speră ca ei să-și dobândească instrumentele necesare pentru a reuși în viață. Școlile preiau copiii și-i trimit înapoi în familiile lor, acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care aceștia au nevoie pentru a crește și a învăța. Cercul acesta în care casa și școala își împart acțiunea asupra capacității copiilor, este unul ce a fost considerat centrul dezvoltării, al dezbaterilor și al obținerii informațiilor de orice natură. Majoritatea instituțiilor educaționale au un grup formal de legătură școală-familie, fie că este comitetul de părinți, consiliul școlii sau „camera părinților”. Relațiile sunt denumite diferit: „implicare parentală”, „parteneriat”, „relație școală-familie”, dar toate reprezintă convingerea că dacă adulții – în cadrul celor două instituții, comunică și colaborează, atunci cei care vor avea de câștigat sunt numai și numai copiii.
Termenul de „parteneriat școală-familie” este folosit pentru a sublinia faptul că școlile și familiile împart responsabilitățile care vizează copiii, prin suprapunerea sferelor de influnță. Ele pot fi separate, în cazul în care instituțiile respective își alocă foarte puțin în ceea ce privește resursele, scopurile sau responsabilitățile sau se pot suprapune creând un spațiu pentru activitățile de parteneriat.
Realitatea de zi cu zi a familiei este diferită azi de cea a generațiilor anterioare. Părinții si copiii își petrec mult mai puțin timp împreună și aproape toți adulții se confruntă cu o permanentă dorință de a echilibra cererile vieții de familie, cu cele ale slujbei. Într-o vreme în care părinții se află sub presiuni fantastice, care-i fac mai puții capabili să participe la viața copiilor lor, există o nevoie și mai mare de a se implica, mai ales în educație.
Școlile trebuie să răspundă nevoilor părinților și să le ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învățare al copilului. În același timp, părinții trebuie să încetinească ritmul vieții cotidiene, acordând mai multă importanță deținerii de către urmașii lor, a unei educații. E util ca ei să servească drept model pentru copiii lor.
Cercetările arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părintii sunt parteneri în educatia copiilor lor, rezultatele determină performanța elevilor, o mai bună frecventare a școlii, reducerea ratei de abandon școlar și scăderea fenomenului delicvenței.
O bună parte din această problemă se rezolvă în măsura în care părinții și profesorii dispun de mecanisme de evaluare a activității școlare. Discuțiile critice ale specialiștilor și politicienilor despre instituția școlară, protestele elevilor, studenților și cadrelor didactice, alte tensiuni de acest gen au tendința de a slăbi susținerea parentală a școlii. Relația familie-școală apare justificată în măsura în care restabilește încrederea colectivității în instituția educativă. În aceste condiții, soluțiile care s-au relevant pentru înfăptuirea, consolidarea și menținerea pe termen cât mai lung a unui astfel de parteneriat ar putea fi cele enumerate mai jos:
- O mai mare implicare a fiecareia dintre părti – prin asumarea reponsabilităților aferente. Probleme sunt și vor fi întotdeauna de fiecare parte, însa miza este mare, anume formarea copiilor, și nu ne putem permite să o plasăm în continuu de la unii la alții.
- Sporirea transparenței – de obicei, schimburile de informații se fac la nivel restrâns. Doar dacă luăm în discuție din nou învățământul integrat, este important ca părinții să aibă cunoștință de noile strategii didactice.
- Oferirea de modele de implementare a unor astfel de metodologii care au avut succes și asigurarea perfecționării unor specialiști care să ghideze procesul.
- Realizarea de parteneriate între școli, pentru schimburi de experiență, precum și de parteneriate între diferite insituții și școală.
- Organizarea de lectorate cu părinții, pe diferite teme, atât la nivelul comunitățiiț cât și la nivelul școlii.
- Promovarea schimbărilor vizate prin afișe, realizarea de documentare, spoturi etc.
- Gândirea schimbărilor în pași, cu acordarea unui timp de grație pentru adaptare la noile norme.
- Asigurarea unei informări solide și transparente, accesul la informație trebuind să fie facil, deschis. (http://www.psyvolution.ro/342-legatura-scoala-%E2%80%93-familie-E2%80%93-comunitate-factor-hotarator-in-asigurarea-reusitei-scolare)
În condițiile respectării acestor deziderate, cu sigurață ca integrarea școlară a copiilor va fi mai facilă și de mai mare success, iar cei doi parteneri, școala și familia vor culege roadele acestei colaborari. Important este ca fiecare dintre ei să depuna toate eforturile, dragostea și profesionalismul și să se implice cu încredere și bune intenții în derularea lui. Aceasta este încă o situație care demonstrează că acolo unde există piedici, cu siguranță se pot găsi și soluții.
Webgrafie: