Bobocelul auriu
Dintr-un ou verzui și tare,
A ieșit în lumea mare,
Bobocelul auriu,
Cu cioc lat, portocaliu.
Ochi- mărgele albăstrii,
Sclipitoare, străvezii.
Și-a pornit așa, agale,
Pe-o potecuță la vale.
Cade-n sprijin pe codiță,
Îl ridică Mihăiță,
Copilașul cel isteț
Dintr-un sătuc de la șes.
Mama lui, mămica rață,
Îl iubește, îl răsfață.
Când bobocelul greșește
Rața-mamă-l dojenește
Și-l învață lucruri bune
Cât trăiește-n astă lume.