Cadoul făcut de un artist neamț României. Povestea statuilor lui Karl Storck

Anii de studiu, liceul, apoi facultatea, trecuseră demult. Stabilit de ceva vreme în capitala țării, mă gândeam că sigur există lucruri interesante de văzut aici. Auzisem vorbindu-se despre unele muzee, secții ale Muzeului Național de Artă sau pur și simplu colecții propuse spre vizitare publicului. Cercetând puțin câteva ghiduri ale orașului București, descopăr, nu departe de Piața Romană un muzeu: Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.[1]

Chiar dacă, pentru foarte mulți, orele de istoria artei sunt o parte aridă a studiului educației plastice, acestea sunt importante, mai ales în momentul în care intri într-un muzeu dedicat artei. Este adevărat, datele exacte nu pot fi reținute, dar câteva considerațiuni generale despre autorii lucrărilor sunt necesare, restul informațiilor obținându-se în cadrul ghidajului în muzeu.

Muzeul Familiei Storck este unul mic, dar încărcat de frumusețea artei, artă căreia i-a slujit o întreagă familie de artiști: Karl Storck, Carol Storck, Frederic Storck, Cecilia Cuțescu-Storck, Gabriela Storck, Cecilia (Lita)Botez-Storck, Romeo Kunzer-Storck și Ella Storck. Iată, deci, unul dintre rarele cazuri în care mai multe generații ale aceeleași familii sunt slujitoare pe altarul artelor vizuale.

Vom începe cu deschizătorul de drumuri KARL STORCK.
A doua treime a secolului al XIX-lea devine o parte importantă pentru evoluția sculpturii moderne din arta românească. Acum începe să prindă contur învățământul artistic, mai întâi la Iași, în cadrul Academiei Mihăilene, apoi în 1865 se va înființa catedra de sculptură a Școlii de Arte Frumoase din București. Doi oameni de calibru care au jucat un rol important în evoluția învățământului artistic din București au fost Theodor Aman – profesor al catedrei de pictură – și Karl Storck – profesor la catedra de sculptură – ambii cadre didactice ale Școlii de Arte Frumoase din București.

Karl Storck s-a născut la 21 mai 1826 în Hanau, un vechi burg din Germania. Acest burg era cunoscut în Germania pentru bijutierii săi, de altfel și cei doi frați ai lui Karl îmbrățișaseră această vocație. Îndemânarea în mânuirea dălții, încă din copilărie, avea să-l arate pe cel ce mai târziu va deveni sculptor.[2]

Cizelor argintar, Karl pleacă, în 1847, la Paris pentru a-și completa studiile în domeniul cizelării metalului prețios. Se întoarce însă acasă, zece luni mai târziu, pentru ca în 1848 – an de mare importanță în istoria modernă a Europei – tânărul să ia drumul Valahiei, călătorind pe Dunăre doar noapte, din pricina vremurilor tulburi.

Ajuns în sudul țării, tânărul Storck își continuă activitatea de cizelor argintar, la un negustor pe nume Iosif Resch.[3]

În 1850, el părăsește atelierul de bijuterie, angajându-se într-un atelier de ornamente decorative, unde va modela diferite stucaturi pentru fațadele imobilelor din București. După un timp, el devine asociat al meșterului în atelierul căruia fusese ucenic, pentru ca, mai apoi, să aibă propriul său atelier. Tot acest parcurs se petrecea între 1851 – 1857, perioadă în care avea să decoreze nenumărate clădiri, înclusiv pe cea a Teatrului Național din București – teatru ce a fost distrus la bombardamentele din 1944.[4]

Deși comenzile erau nenumărate, Karl, plictisit de mediocritatea stucaturilor după șablon, încheie, în 1857, acest capitol. Tot ceea ce încercase până acum: bijuteria, sculptura ornamentală sau alte meserii, nu erau decât pași inițiatici în ceea ce va avea să devină mai târziu, un adevărat sculptor.[5]

Astfel, el se hotărăște să părăsească țara, desăvârșindu-și studiile în sculptură la Viena și München.[6] Din cauza lipsurilor materiale – economiile sale erau pe sfârșite, nu avea nici bursă, nici vreun alt ajutor material – Karl părăsește studiile de la Kunst-Academie din München, după doar trei semestre.

Anul 1859 îl găsește pe Karl Storck în București. În acest an, realizează bustul lui Friedrich Schiller, dar și pe cel al prietenului său, pictorul Theodor Aman (1831 – 1891).

În 1862, arhitectul Alexandru Orăscu îi incredințează lui Storck realizarea frontonului Universității din București. Întreaga compoziție – o deosebită alegorie antică Minerva încununând artele și științele[7] – a frontonului vădește o cunoaștere temeinică a basoreliefului elen. Proporțiile și armonia se subordonau întregului ansamblu arhitectionic. Întregul basorelief trădează neoclasicismul asimilat de Storck în anii petrecuți în cadrul Kunst-Academie.[8]

Din anii în care Storck sculpta în lemn ni s-a păstrat – în cadrul muzeului familiei, din București, o machetă a Mănăstirii de la Curtea de Argeș. Macheta a fost realizată după relevee și desene proprii ale sculptorului, înainte ca această bijuterie arhitectonică să fie supusă ”restaurării” realizate de arhitectul francez Leconte de Noüy[9].  Macheta Mănăstirii se păstrează și astăzi în Muzeul Storck din București.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) este cea sub care se pun bazele învățământului artistic, în București, prin înființarea Școlii de Arte Frumoase (prima instituție de învățământ superior artistic din București.)

Theodor Aman, cel ce înființează Școala de Arte Frumoase, reunește, prin decrete al domnitorului, în funcția de profesori, mari nume ale culturii acelei epoci. La 2 ianuarie 1865, Ministrul Kretzulescu îl recomandă domnitorului Cuza, printr-un raport, pe Karl Storck ca potențial profesor la catedra de sculptură. În aceeași zi, domnitorul îi trimte o adresă ministrului, prin îi aduce la cunoștință numirea în funcție al lui Storck. Datorită prestației sale didactice impecabile, Aman îl împuternicește să-i țină locul, în absența sa.[10]

Având baze solide și în domeniul arhitecturii, lui Storck i s-a dat și catedra de perspectivă a aceleiași instituții.

Din cauza greutăților și a lipsurilor materiale, Karl Strock va fi nevoit să aibă și alte comezi decât cele exclusiv legate de sculptura artistică. Astfel, contribuie la realizarea scărilor, a balustradelor și a ornamentelor Ateneului Român; la realizarea pardoselii bisericii Domnița Bălașa, precum și la scara cavoului familiei Știrbey.[11]

Tot lui Storck i se datorează și înființarea primei fabrici de teracotă din țara noastră. În 1869, Karl proiectează și realizează plăcile de teracotă ce aveau să decoreze casa lui Theodor Aman, devenită mai târziu Muzeul Theodor Aman din București.[12]

Cu trecerea timpului, Karl Storck realizează, atât în București, cât și în țară, numeroase statui, ale căror chipuri sunt redate cu multă măiestrie și fidelitate. Din cauza sănătății precare, Storck se stinge din viață la 30 martie 1887, la București.

Foto 1. Bustul lui Karl Storck.[13]

Câteva din operele sculptorului Karl Storck pot fi admirate și astăzi atât în Capitală, cât și în țară. Voi aminti în treacăt lucrările de artă funerară din cimitirul Bellu, lucrări ce se supun cu strictețe tuturor regulilor artei plastice.

Printre alte sculpturi demene de amintit sunt statuia Spătarului Mihail Canatcuzino, cea a Domniței Bălașa și statuia Anei Davila – toate găsindu-se în București.

Statuia Spătarului Mihail Cantacuzino (1640 – 1716) (amplasament: curtea spitalului Colțea,). Statuia a fost realizată între anii 1865 – 1869, din marmură de Carrara. Ea se află pe Lista Monumentelor Istorice având codul: B-III-m-B-19962.

Aceasta impresionează prin monumentalitate, personajul fiind realizat în mărime naturală. Karl Storck nu a reprezentat detalii nesemnificative, ci s-a concentrat pe o redare cât mai fidelă a portretului, a personalității și nu în ultimul rând a vestimentației – în realizarea documentației pentru vestimentatție, în cadrul Școlii de Arte Frumoase, a fost adus Bogdan Petriceicu Hașdeu, pentru a ține o serie de cursuri – din epoca lui Mihail Cantacuzino. Noblețea, seriozitatea și dârzenia sunt cele ce-l caracterizează pe marele spătar.[14]

Foto 2. Statuia Spătarului Mihail Cantacuzino,
curtea spitalului Colțea din București[15]

Statuia Domniței Bălașa (1693 – 1752) se află amplasată în curtea bisericii cu același nume, din București. Amplasamentul inițial era în fața Așezămintelor Brâncovenești.

Statuia este realizată tot din marmură de Carrara, în anul 1883, și este, de asemenea, un monument ce se găsește pe Lista Monumentelor Istorice, având codul: B-III-m-B-20052.

Fiica Domnitorului Brâncoveanu (1688 – 1714) este realizată de către sculptor cu aceeași atenție. Detaliile vestimentare nu sunt de prisos și vădesc portul domnesc al veacului al XVIII-lea. Și pentru realizarea vestimentației acesteia, Storck apelează tot la sfaturile lui Hașdeu.

Personajul este reprezentat în picioare, iar proporțiile și armonia întregului ansamblu vădesc o bună cunoaștere a anatomiei și a principiilor artei.

Domnița Bălașa este reprezentată purtând în mână hrisovul de ctitorie al Așezămintelor Brâncovenești. Și de această dată, Karl Storck crează un cu multă măiestrie portretul. Umanitatea, eleganța și feminitatea alături de cumințenie, seriozitate și seninătate sunt cele ce se oglindesc pe fața tinerei Domnițe.[16]

Foto 3. Statuia Domniței Bălașa[17]

O altă statuie realizată de Karl Storck, monument ce se poate vedea și astăzi în București, este cea a Anei Davila realizată în anul 1882. Statuia se află pe Șoseaua Panduri, ascunsă de privirile trecătorilor. Ana Davila (1834 – 1874) a fost soția doctorului Carol Davila (1828 – 1884).

Grupul statuar – Ana Davila este reprezentată împreună cu o fetiță orfană – era amplasat inițial în curtea orfelinatului întemeiat la dorința doamnei Elena Cuza (1852 – 1909), Ana Davila fiind, timp de 12 ani, director al acestei instituții.

Și pentru această sculptură Storck alege tot marmura de Carrara. Modelarea întregului ansamblui este una de mare finețe, așa cum ne-a obișnuit sculptorul Storck. De această dată Karl a ales să o reprezinte pe Ana Davila în port popular. Nimic de prisos, totul este realizat cu minimum de detalii. Armonia personajului este cea care pune în evidență stâpânirea formelor anatomice.

În fața Anei Davila este realizată o fetiță desculță, având pe ea doar o cămașă. Redarea caracterelor este și aici studiată: pe de o parte mila și blândețea Anei, pe de altă parte sfiala fetiței.[18]

Foto 4. Statuia Anei Davila[19]

Iată, deci, una dintre figurile marcante ale artei românești. Neamț de origine, român prin adopție, Karl Storck a lăsat poporului român adevărate bijuterii ale sculpturii, fiind printre puținii sculptori ce surprindeau atât fizionomia cât și caracterul personajelor repreznentate. Întreaga galerie de portrete atent construite, cu mare precizie anatomică, constituie și astăzi o importantă zestre ce vădește o pregătire desăvârșită a artistului plastic Karl Storck.

Bibliografie

1. BOTEZ-CRAINIC, Adriana, Arta Românească Modernă și Contemporană, Manual de Istoria Artelor Plastice, Editura Sigma, București, 2000;
2. BREZIANU, Barbu, Karl Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955;
3. IONESCU, A, Învățământul artistic românesc 1830 – 1892, Editura Meridiane, București, 1999.

[1]Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se află situat pe strada Vasile Alecsandri, nr. 16, sectorul 1, București.
[2]Barbu Brezianu, Karl Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955, p. 8.
[3]B. Brezianu, op. cit., p. 10.
[4]După distrugerea Teatrului Național din București, fragmente din piatră ale frontonului, sculptate de Karl Storck, se pot vedea și astăzi în curtea Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck din București.
[5]B. Brezianu, op. cit., pp. 10,11.
[6]Adriana Botez-Crainic, Arta Românească Modernă și Contemporană, manual de Istoria Artelor Plastice, Editura Sigma, București, 2000, p. 37.
[7]Fragmente ale acestui basorelief se mai pot vedea și astăzi în curtea Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.
[8]B. Brezianu, op. cit., p. 14.
[9]Arhitectul francez André Lecomte du Noüy, propus de specialiști francezi, la cererea lui Titu Maiorescu, Ministrul al Cultelor în 1874, va realiza o presupusă restaurare refăcând întregul edificiu eclesial după bunul său plac, deși inițial primele etape respectaseră principiile restaurării. În acest sens a se vedea: Emil Lăzărescu, Biserica Mănăstirii Argeșului, Editura Meridiane, București, 1967, pp. 13,14.
[10]A. Ionescu, Învățământul artistic românesc 1830 – 1829, Editura Meridiane, București, 1999, pp. 131, 132, 133.
[11]B. Brezianu, op. cit., p. 18.
[12]Ibidem.
[13]Sursă foto 1: http://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Storck#/media/File:Karl_Storck_-_2007.10.28.
[14]B. Brezianu, op. cit., p. 20.
[15]Sursă foto 2: http://www.panoramio.com/photo/41145946
[16]B. Brezianu, op. cit., pp. 22, 23.
[17]Sursă foto 3: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Statua_della_Domnita_Balasa.JPG
[18]B. Brezianu, op. cit., p. 22.
[19]Sursa foto 4: http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/O-statuie-pe-saptamana-Ana-Davila-art7388521456/