Carmen Iorgulescu: „Când un copil își cumpără ceva din banii economisiți de el, acest lucru îl încarcă cu demnitate”

Studiile arată că obișnuințele legate de bani sunt stabilite încă din perioada copilăriei, spune Carmen Iorgulescu, coordonator de programe la Ken Academy România, o instituție specializată în educația financiară și antreprenorială pentru copii. Într-un interviu pentru Didactica Genesis aceasta vorbește despre cum îi putem ajuta pe copii să economisească, să își dezvolte spiritul antreprenorial și să ajungă să ia decizii responsabile în viața adultă.

Care este reprezentarea pe care copiii o au asupra banilor?

Cei mai mulți copii nu au o reprezentare clară și corectă asupra banilor, asupra valorii lor, utilității  sau măsurii lor. Acest lucru se datorează și faptului că în România subiectul bani este considerat un subiect tabu, rușinos, nepotrivit, în special în discuțiile cu copiii.  De asemenea, am întâlnit destul de mulți adulți care consideră că pentru un copil de 3- 4 ani e timpuriu să discuți un așa subiect. “Copiii au toată viața înainte pentru a învăța și a afla despre bani, de ce să îi încărcăm cu această problemă de acum?! Lasă-i să se joace!”, zic mulți părinți.

Studiile însă arată că obișnuitele legate de bani sunt setate până la vârstă de 7 ani.  De asemenea, tot studiile arată că 1/3 din părinți ascund adevărul în legătură cu banii. Un astfel de comportament nu  face decât să transmită mesaje greșite. Copiii vor înțelege că a minți este o cale bună de a acoperi problemele financiare.  Eu consider că atunci când ne simțim inconfortabil să răspundem la o întrebare legată de bani, este preferabil să alegem onestitea spunând copilului că nu vrem să abordăm acel subiect. De cele mai multe ori însă, orgoliul sau rușinea ne fac să băgam “sub preș” realitatea.

S-a schimbat ceva în ceea ce privește educația financiară a copiilor în ultimii ani?

Există vești bune. Spre bucuria mea, interesul și deschiderea față de educația financiară pentru copii a crescut semnificativ în ultimii 3 ani.   Anul trecut și anul acesta, am primit din ce în ce mai multe invitații pentru a susține cursuri de educatie financiară atât pentru copii cât și pentru părinți.   De asemenea, întâlnesc mai des copii care înțeleg că “părintele nu este un bancomat uman” și că banii sunt o resursa limitată. Sunt copii care au început să își organizeze banii câștigați de ei înșiși și să decidă ce vor să facă cu ei, să economisească pentru a-și cumpără din bani proprii ceva ce își doresc, să gândească în termini de profitabilitate.

Care ar trebui să fie cuvintele cheie pe care să le folosim atunci când ne referim la bani în prezența celor mici?

Important este să le dezvoltăm copiilor un coeficient de inteligență financiară. Asta înseamnă, să îi ajutăm să își dezvolte autonomia de a-și gestiona finanțele înțelept, indiferent dacă sunt valori mici sau mari.   Iar pentru a dezvolta asta, pe lângă „cuvintele cheie”, în realitate, este un întreg arsenal de comportamente și atitudini care sprijină procesul educativ.

Înaintea cuvintelor cheie, cred că cele ce pot fixa informația și genera dezvoltarea coeficientului de inteligență financiară, sunt atitudinea transparența și existența conversațiilor naturale, permanente, în viața de zi cu zi, despre aspecte financiare între membrii familiei.

Atitudini ce, desigur, trebuie manifestate în comportament.

Totuși dacă ar trebui să extrag câteva cuvinte cheie, aș menționa:

• muncă – bani (îi provoc pe toți părinții să uite de cuvântul “alocatie”)
• obiectiv de economisere (să le împărtășim copiilor inclusiv propriile noastre scopuri pentru care economisim și avem grijă pe ce alegem să cheltuim)
• dorință vs nevoie (putem învăța copilul să se întrebe: “ce îmi satisface mie cumpărarea acelui produs? “; astfel, îl ajutăm să își dezvolte conștiența a ceea ce face)
• alegerea este la noi, pe ce și cât să cheltuim (să înlocuim expresiile de genul “Nu avem bani!” sau “Nu îmi permit!” cu “Alegem să nu alocăm bani pentru asta acum, pentru că vrem să facem asta cu ei!” sau “Cred că este prea mult” . Astfel îi arătăm copilului că puterea deciziei este la noi. Expresia “Nu am bani” ascunde o setare mentală greșită, pe care dacă o dezvoltăm în copilărie va reprezenta o piedică mare în atingerea viselor noastre. )

Cum i-am putea ajuta să ajungă niște adulți care să ia niște decizii financiare responsabile și, de ce nu, profitabile?

Oferindu-le șansa să ia decizii acum, în copilărie, când sunt încă într-un mediu de siguranță financiară și emoțională. De asemenea, foarte important este să îi lăsăm să își asume  consecințele alegerilor lor!   Mai ușor este să “descurci” deciziile luate într-un joc precum Monopoly decât când faci tranzacții imbobiliare reale. Am văzut cu ochii mei, la copilul meu de 8 ani, care sunt beneficiile organizării banilor în 3 pușculițe diferite: cheltuială, economisire, donație. Toți banii pe care îi câștigă, indiferent de valoare, îi împarte astfel. Așa își dezvoltă obișnuința intrinsecă de a face alegeri.

De asemenea, cred că trebuie să le oferim copiilor ocazia de a experimenta practic ce înseamnă să folosească banii și să ia decizii financiare. Astfel, se creează o amprentă emoțională în interiorul copilului, “amintiri din copilarie” ce îi vor ghida în viața de adult.  De exemplu, îi putem implica în planificarea unei liste de cumpărături. Astfel se crează spațiul potrivit pentru a le explica ce înseamnă planificarea, economisirea și găsirea celei mai potrivite oferte.   Îl putem lăsa pe copil să țină lista în mână și să să bifeze ce punem în coș. Îl putem provoca să găsească cea mai bună variantă pentru câteva produse din lista.

Pentru a le crește capacitatea de a lua decizii financiare profitabile și, totodată, a le dezvolta spiritul antreprenorial, cred că trebuie să îi susținem să câștige bani, din proiecte antreprenoriale.

Este extraordinar să identificăm talentul copilului de la o vârstă fragedă și să-l încurajăm și sa-l învățam cum poate câștiga bani din acel lucru care îi face plăcere. Va dați seama câți oameni fericiți am avea?! Și ar munci fără să simtă vreo clipă că muncesc. Prin proiecte antreprenoriale, le putem explica ce înseamnă materii prime folosite, cum ne alegem furnizorii de la care le alegem, care sunt  costurile,  cum poate fi stabilit prețul de vânzare.

Cum putem să îi încurajăm să economisească?

Consider că cel mai puternic “instrument” care ne poate mobiliza să economisim este stabilirea unui obiectiv.  Ce le explic eu copiilor la curs, este că de câte ori renunți la ceva ce îți dorești (atenție este vorba despre aspectul emoțional, nu rațional), mori un pic, te doare. Așadar, dacă nu ai “sensul, scopul” economisirii, de ce ai face-o, de ce te-ai expune unei “ mici dureri”? De cele mai multe ori, dacă nu avem scopul definit, cedăm și cheltuim!

Așadar, data viitoare când copilul te imploră să îi cumperi ceva nou, cum ar fi să îi sugerezi să își cumpere singur din proprii bani? Sau, dacă ceea ce își dorește este scump, cum ar fi să te oferi să îi plătești jumătate, iar el să pună cealalalt jumătate din bani câștigați și economisiți de el?  Lasă-l să își dorească ceva foarte tare, să muncească să câștige banii și să îi strângă pentru a-și putea cumpăra acel lucru.  Este un sentiment grozav să îți stabilești un obiectiv să cumperi ceva (este valabil  și pentru adult),  să faci eforturi să îl atingi și apoi să reușești să îți cumperi lucrul dorit.  Când un copil reușește așa ceva, sufletul său strigă: “Uite ce am reușit să fac!” Iar atunci când părinții îi sunt alături și îl încurajează, acel copil este extrem de mândru de reușită lui.  Când un puști își cumpără ceva din banii economisiți, aceasta nu este doar o tranzacție financiară, ci reprezintă echilibrul lui, îl încarcă cu demnitate, încredere și maturitate.

În cocluzie, ajută-ți copilul să găsească modalități de a câștiga bani, sprijină-l în a-și face un mic plan de economisire, la care să adauge și o poză cu acel lucru dorit. Astfel va fi perseverent în a strânge banii și a nu se lăsa pradă tentațiilor.

Cum îi putem ajuta să își dezvolte spiritul antreprenorial?

Există câteva lucruri esențiale ce merită hrănite în copiii noștri pentru a le dezvolta spiritul antreprenorial:

– Să îi lăsăm să ia decizii (și să le respectăm decizia)
– Să îi lăsăm să își asume responsabilitatea deciziilor luate (consecințele acțiunilor)
– Să îi susținem în a învăța din greșeli -noi părinții, putem oferi un spațiu sigur în care copiii pot explora schema: “incearca, eșuează, învață, încearcă din nou”. Pentru a face asta, critica și eșecul trebuie transformate într-o “oportunitate de invatare”, în care implicăm copilul. Nu îi spunem noi ce a mers bine și ce rău, ci îl provocăm pe el să intre într-un proces de brainstorming pentru a spune ce poate face diferit data viitoare. Noi punem cadrul, securizăm emoțional copilul și apoi îl provocăm prin întrebări să genereze soluțiile. La final, tragem concluziile.
– Să îi învățăm să lucreze în echipă – să înțeleagă valoarea reală a echipei, de complementaritate
– Să dezvolte de la vârste fragede proiecte antreprenoriale pe care să le desfășoare de la planificare, organizare, implementare.  Astfel experimentează direct și cele menționate mai sus și asimilează relația directă între muncă și bani.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le putem face față de copii atunci când vine vorba de cheltuirea banilor?

Greaseala 1: Să le oferim  tot ceea ce doresc înainte de a-și termina propoziția/cererea.  

Riscul:  Dacă punem totul la dispoziția lor,o să considere că totul li se cuvine! Sau nu o să-și mai dorească nimic.

Greșeala 2: Să luăm noi decizii pe banii lor

Riscul: Pe de-o parte, nu  învață să ia decizii și să își asume consecințele propriilor acțiuni. Pe de altă parte, se naște în el furia de nedreptate și își pierde motivația de a munci, chiar încrederea în propriul părinte.

Când copilul își câștigă proprii bani prin muncă, cei din categoria numită “cheltuieli” pot fi folosiți oricând alege copilul și cum alege el. Este important să decidă singur. Rolul părintelui, este de a-l ghida, a-i împărtăși din propria experiență, însă, decizia finală trebuie să îi aparțină copilului. Desigur, la pachet vin și responsabilitatea și consecințele pe care trebuie să și le asume.

Exemplu: Dacă mergeți într-un parc de distracții și, deși tu, părinte, îl îndrumi, îl sfătuiești, copilul totuși nu ascultă și își cheltuie toți banii în primele 10 minute, trebuie să rămâi cald, blând, iubitor, însă ferm și să îl lași să își asume responsabilitatea pentru alegerea lui.

Știu, e greu! E nevoie de o forță incredibilă să le permiteți copiilor să sufere consecințele deciziilor lor. Însă este unul din gesturile de iubire pentru ei!

Dacă reușești să îți păstrezi o stare de blândețe și înțelegere la adresa durerii lui, va înțelege legătura intre libertate – responsabilitate – asumare. Și mai bine o face acum când e într-un mediu sigur, plin de iubire, decât mai târziu , la vârstă adultă.

Parcul de distracții poate fi înlocuit cu cei mai cool blugi sau cea mai nouă Kendama, pentru un adolescent.

Atenție: cel mai mare rău pe care-l putem face unui copil într-un asemenea moment, este să luăm o atitudine de judecată și critică la adresa lui, de genul „Ți-am zis eu!”. Dacă facem asta, Acela este Ego-ul nostrum care dorește să dețină controlul. Nici atitudinea “parintelui elicopter” salvator nu este recomandată.

Nu toate situațiile sunt egale, așadar decizia depinde de la situație la situație. Nu vrem să îi traumaitizam!!!

Greșeala 3: să le recomandăm ceva și noi, părinții, să facem altceva (chiar oposul)

Risc: copilul face ceea ce vede nu ceea ce i se spune (80% din procesul educațional este comportamental)

Dacă îi spui copilului că trebuie să aibă răbdare pentru a putea cumpăra ceva de valoare, iar tu te duci la mall să te relaxezi făcând niște cumparaturi….și mai și pleci cu vreun TV nou, atunci este o problemă mare. Printr-un astfel de comportament îl înveți pe copil cheltuiala emoțională! Exemplul propriu este totul atunci când îi înveți pe copii despre bani!

Greșeala 4: Să nu le spunem NU!

Nu le da copiilor tot ceea ce cer decât dacă vrei să le faci viața grea. Nu te simți vinovat! NU este parte din viață. Și este foarte sănătos să învățam natural, de mici, să primim un refuz cât și să oferim unul.