Când vrei să te duci la Opera din Viena, dar nu-ți place să te îmbraci în frac și papion
Pe lângă multiplele sensuri pe care cuvântul „regulă” le are în limba română, m-aș opri asupra a două, poate cele mai importante. În primul rând este o normă, o lege care ajută la desfășurarea unei activități de orice fel ar fi ea. Un al doilea sens ar fi acela de obicei, principiu conducător sau linie de conduită. Deși la prima vedere cele două sensuri par că sunt apropiate, ridică, totuși, o întrebare esențială: este o lege același lucru cu un principiu sau o linie ce conduită? Un răspuns afirmativ poate fi argumentat până la un anume punct, dar cred că ceea ce le diferențiază este modul de a privi consecințele în cazul încălcării lor.
O lege este bine definită, iar încălcarea ei atrage după sine pedepse diverse, clar stabilite, date de autorități. Însă o linie de conduită ce pedepse clare are, cine dă sancțiunile în cazul încălcării ei? Raspunsul aici este societatea.
Societatea este cea care ne modelează conform regulilor ei, impuse de o majoritate sau o elită, iar nerespectarea lor atrage excluderea. Relațiile interumane, și nu numai, sunt bazate pe reguli, altfel totul ar deveni o junglă. A intra în astfel de relații de grup presupune asumarea unor reguli, care trebuie învățate înainte sau cel mult din mers. Eu, ca persoană, sunt obligat să accept setul de reguli dacă vreau să intru în grup, dar nimeni nu mă obligă însă să ader la acel grup. Și dau un exemplu – vreau să particip la o premieră deosebită a Operei din Viena, însă mie nu imi place să mă îmbrac cu frac și papion. Dacă mă duc în blugi și în tricou, cu siguranță nu voi fi lăsat să intru. Îmi rămân două posibilității – să mă îmbrac conform conduitei sau să rămân acasă și să văd concertul pe YouTube îmbrăcat în blugi. Asta, apropo, de purtat uniforma în școală. Dar ce se întâmplă dacă mă duc bine îmbrăcat și nu respect linia de conduită specifică unui astfel de eveniment? Să presupunem ca pe la jumătatea concertului m-am plictisit și încep să comentez cu voce tare sau să devin destul de vocal în conversația cu vecinul, deși știu că linia de conduită îmi interzice asta, și mai știu că nicio lege din lume nu mă poate sanționa dur pentru așa ceva. Cu siguranță nu voi primi nicio amendă, dar grupul celor prezenți acolo mă vor sancționa dur prin atitudinea lor față de mine. Excluderea mea din acel grup se va face automat, pentru că toți mă vor privi ca pe un huligan de galerie sau ca pe unul fără „cei șapte ani de acasă”. Atitudinea negativă a majorității unui grup față de persoana celui care nu respectă regulile după care funcționează acel grup este una dintre cele mai dure pedepse.
Și elevii unei clase sunt un grup, iar prezența lor în cadrul unei școli, clase, la un anumit nivel de cunoaștere presupune faptul că vin cu un bagaj de reguli bine cunoscute, iar cele noi trebuie să și le însușească rapid. Consecința necunoașterii sau nerespectării va fi cu siguranță excluderea din grup. Însă contribuie ele la dezvoltarea copilului sau din contră îl fac să se simtă închis într-un univers din care va dori să evadeze? Cine fixează aceste reguli încât nimeni să nu se simtă ulterior exclus?
Jean de La Bruyere considera că o regulă cu cât este mai strictă, cu atât capul care a conceput-o este mai prost. Profesorii au tendința de a da reguli cât mai stricte și cred că aici apar dificultățile între relația profesor-elev. Cine trebuie să facă regulile în binomul profesor-elev astfel încât rezultatul să fie unul câștigător? Profesorul are de partea sa autoritatea redusă de multe ori doar la pixul cu care pune notele, dar înțelege că nu el este personajul principal aici, ci elevul. Însă regulile după care se joacă nu aparțin niciunuia dintre ei, ci sunt ale societății. Dacă elevul va înțelege că bagajul de reguli pe care i le impune profesorul îl vor ajuta ulterior să se integreze setului de valori pe care societatea îl impune în etapele ei, atunci rezultatul va fi unul pozitiv. Dacă nu, trebuie să fie conștient că societatea îl va respinge.