Carol și Frederic Storck – între spiritul clasic și orientările moderne ale sculpturii românești

/in /by

Sculptura românească modernă își începe evoluția din a doua treime a veacului al XIX-lea, atunci când învățământul artistic își pune amprenta pe viața societății acelor vremuri.

În anul 1865[1], în cadrul Școlii de Arte Frumoase din București, se înființează catedra de sculptură al cărei prim dascăl avea să fie sculptorul Karl Storck. Această etapă a însemnat un punct important în cadrul familiei sculptorului Storck.

Karl Storck (1826 – 1887) este tatăl lui Carol și al lui Frederic Storck, sculptori ce animează sfârșitul de veac XIX și începutul de veac XX al sculpturii moderne românești.

Carol Storck (1854 – 1926) este primul fiul al sculptorului Storck. Așa cum era de așteptat acesta va alege să-și îndrepte pașii spre scluptură, având un foarte bun exemplu în persoana taălui său, în al cărui atelier se va forma.

În anul 1870, Carol pleacă la Florența pentru a-și completa studiile în domeniul artei. Aici îl are drept profesor pe Augusto Rivalta (1837 – 1925), sculptor romantic specializat în statuara monumentală. Deși va avea o instruire complexă, Carol va aborda subiecte de gen, pitorești sau anecdotice.

În anul 1875, se întoarce în țară, iar drept dovadă a aprecierilor profesionale pe care le-a avut, aduce cu sine premiul al doilea, oferit în călătoria sa de studii.

În 1876, Carol pleacă în Statele Unite continuându-și studiile în domeniu, cu Thomas Eakins, la Academia de Arte din Philadelphia. Linia formației de tip academist este astfel continuată. Anii șederii în Statele Unite îl propulsează pe tânărul Storck în rândul participanților la primele expoziții oficiale organizate în Philadelphia. Tot în această perioadă sculptorul primește numeroase comenzi, de la portrete, la figurine și monumente fumerare, demonstrând, astfel, încă o dată prețuirea ce i se acorda în Statele Unite.

În anul 1880, tatăl său îl cheamă pe Carol la București, în vederea colaborării la încheierea unei comenzi. Arta sa îl impune rapid printre reprezentanții de marcă ai sculpturii moderne, și mai ales ai statuarelor civile și ai statuarelor monumentelor funerare din Cimitirul Bellu.

Opera sa cuprinde trei secțiuni: portrete, statuara monumentală și monumentele funerare. Deși abordarea sa este una de tip Neoclasicist, amprenta proprie se distinge prin interpretarea liberă, subliniată de trăirile afective ale personajelor sau de latura drametică a acestora.

Dintre protretele personalităților vremii amintim busturile lui: Constantin Aricescu, Theodor Aman, Bogdan Petriceicu Hașdeu.

O statuie[2] reprezentativă a creației lui Carol Storck este cea a lui Carol Davila, medicul șef al armatei din războiul din 1877. În cazul medicului Davila, ca și în cazul statuilor alegorice ce se află pe fațada Palatului de Justiție din București, sculptorul subliniază prestanța statuară.

Nuanțarea starilor și a trăirilor afective se regăsește în machetele sculpturilor lui Honterus și al lui Theodor Aman, lucrări în care tratarea liberă vine să scoată în evidență tocmai acest aspect al operei lui Carol Storck.

Monumentele sale funerare se regăsesc atât în cimitirul Bellu din București, cât și la cimitirul Sineasca din Craiova.[3]

Foto 1
Foto 1. ”Autoportret”, sculptură realizată de Carol Storck.[4]

Foto 2Foto 2. Monumentul funerar al familiei Xantopol, realizat de sculptorul Carol Storck.[5]

Foto 3
Foto 3. Statuia doctorului Carol Davila, creație a sculptorului Carol Storck.[6]

Frederic Storck se naște la București, în anul 1872, și este fiul din cea de-a doua căsătorie a sculptorului Karl Storck. Frederic se năștea în vreamea când fratele său mai mare, Carol Storck, își făcea studiile la Philadelphia.

Tânărul Frederic – Fritz, așa cum era cunoscut între prieteni, și cum avea să își semenze lucrările – va avea drept modele și educatori într-ale sculpturii pe tatăl și pe fratele său. Frederic începe să studieze desenul în atelierul tatălui său, în paralel urmând și studiile de cultură generală – școala primară și liceul.[7]

Urmează apoi Școala de Arte Frumoase din București, unde îl va avea drept coleg pe pictorul Ștefan Luchian, iar profesor îi este Ion Georgescu, cel care va avea un bine meritat loc în formarea lui Frederic.

Tânărul Fritz își continuă studiile la München, conștient fiind de lipsa contactului cu marii maeștrii ai sculpturii universale. Va fi recompensat cu premiul juriului Expoziției de la Glaspalast, pentru sculptura intitulată ”Aruncătorul cu piatra”. Statuia reprezintă un nud masculin în care Fritz vădește anumite stângăcii în realizarea anatomică. În aceste condiții Storck realizează importanța studiului după nud.[8]

În ceea ce privește studiul anatomic, Storck nu se oprește la nudul masculin, așa cum o face un alt sculptor major din istoria artei românești: Ștefan Ionescu-Valbudea. Frederic reprezintă, însă, nuduri feminine, elegante și armonioase, admirabil modelate.[9]

Precum mulți alți tineri artiști din vremea sa, Frederic părăsește München-ul. Acest lucru se datorează unei libertăți a artiștilor, libertate ce este cumva incompatibilă cu rigorile reminiscente ale neoclasicismului ce își făcea simțită în această ”Atenă a Nordului”.

Mânat de o arzătoare cunoaștere a maeștrilor Renașterii și Barocului italian, Frederic parcurge toată Iatlia de Nord până la Florența.

Pentru a se desăvârși în arta sculpturii, tânărul Storck va exersa singur, asemenea fratelui sau, Carol, tăierea pietrei, căci, spunea el: Sufletul unui artist nu este înțeles de pietrarul care-i va tăia opera după un model în gips; numai mâna artistului autor poate să însuflețească cu adevărat marmura.[10] În ceea ce privește acest lucru, doar opera lui Brâncuși și a lui Frederic Storck reușes să surprindă deosebite efecte optice și tactile ale epidermei unei statui. Executarea lucrărilor sale este foarte importantă, astfel Fritz, pe lângă mânuirea dălții, își supraveghea meșterii ce-i turnau în bronz statuile. Două portrete sunt de remarcat, în această situație, portretul Ceciliei Cuțescu-Storck, realizat în marmură, în anul 1910, și portretul țigăncii Alexandrina, turnat în bronz.

Calitățile materialelor îl preocupă pe sculptor atât de mult, încât în anul 1926 va realiza un Cap de femeie, atât în bronz cât și în marmură.

Foto 4 AA Foto 4 BB

Foto 4. ”Cap de femeie”, sculptură de Frederic Storck.
Varianta turnată în bronz. B. Varianta realizată în marmură.[11]

 Foto 5 
Foto 5. Bustul țigăncii Alexandrina, sculptor Frederic Storck.[12]

 În 1899, Fritz se întoarce în țară unde va executa busturile unor personalități de seamă, caSpiru Haret sau Ion Eliade Rădulescu. Este de asemenea interesat în continuare calitățile materialelor, dar, asemena lui Carol nu ezită să pună în evidență trăirile afective ale personajelor reprezentate.

Anul 1906 îi aduce lui Frederic Storck numirea ca profesor al Școlii de Arte Frumoase din București, pentru a preda desenul și modelajul.[13] Catedra lui Storck se va împărți în două. Astfel, titularul cursului de desen va rămâne Frederic, iar catedra de modelaj va fi preluată de D. Mirea, fratele lui Gh. D. Mirea, directorul de atunic al Școlii de Arte Frumoase.[14]

Întors în țară, trăiește ceva timp sub influența sculpturii lui Rodin, de atunci datând opera lui Storck intitulată ”Sărutul”,  precum și ideea plasării unui portret ascuns în materie – portretul Ceciliei Cuțescu-Storck, soția sa.

Foto 6
Foto 6. Portretul Ceciliei Cuțescu-Storck, lucrare a sculptorului Frederic Storck. 1910.[15]

Mai târziu Frederic se lasă influențat, este adevărat, pentru o scurtă perioadă de timp, de curentele formaliste, cele ce credeau că simplificarea, reducereaformelor la prototipul lor, constituie cea mai înaltă treaptă a sculpturii. Din această perioadă datează cele două ”’Capete de femeie”. După această scurtă perioadă, Storck revine la realismul care se potrivea cu însușirile sale profesionale.

Foto 7
Foto 7. Cecilia Cuțescu-Storck și Frederic Storck.[16]

Opera. Pe lângă portetele membrilor familiei, la diferite vârste, statui alegorice, cele mai importante lucrări, pe care le amintim, sunt: statuile Evangheliștilor, ele decorând mausoleul familiei Gheorghieff, din Cimitirul Bellu, și bustul lui Alexandru Macedonski.

La fel ca și tatăl său și fratele mai mare, Carol, Frederic va decora câteva monumente funerare. Cele mai importante statui ce fac parte din arta funerară a lui Fritz Storck rămân reprezentările Sfinților Evangheliști. (Lucrarea se va desfășura pe durata a doi ani, din 1903, până în 1905).

Mausoleul familiei Gheorghieff este opera arhitectului român, Ion Mincu. Acesta realizează arhitectura în stil tradițional. Noutatea pe care o propune Storck, pentru rezolvarea sclupturală, este o sinteză între legile artei bizantine, specifice ortodoxiei, și cele al artei clasice, aceasta din urmă potrivindu-se ansamblului funerar. Storck reușește să realizeze această sinteză. Vechile noastre fresce își fac simțită prezența prin rigiditatea cutelor drapajelor cuptate de Evangheliști, prin atitudinea severă, gesturile măsurate și reținute ale mâinilor personajelor și prin trupurile care fac corp comun cu arhitectura. Stilul clasic este pus în evidență prin realizarea chipurilor ce au o expresie naturală, veridică.

Iată, deci, cum geniul lui Fritz Storck reușește să găsească cea mai bună soluție pentru realizarea unor statui, care duc cu gândul la ortodoxie.

Foto 8
Foto 8. Masuoleul familiei Gheorghieff, cimitirul Bellu, București.
Arhitectura realizată de Ion Mincu. Sculpturi turnate în bronz, operă a lui Frederic Strock.[17]

Foto 9
Foto 9. Mausoleul familie Gheoghieff, cimitirul Bellu, București.
Detaliu reprezentând semnătura lui Frederic Storck, de pe una dintre statuile reprezentând Evangheliștii.[18]

Foto 10 Foto 10. Detalii de pe fațadele mausoleului familiei Gheorghieff, cimitirul Bellu, București.
Figurile celor patru Evangheliști operă a sculptorului Frederic Storck.[19]

În ceea ce privesc busturile, alături de cele amintite, sau de cele comandate de autoritățile vremii, cel ce se distinge este bustul lui Alexandru Macedonski. Poetul trecut de vârsta tinereții și a maturității, prezenta o fizionomie îmbătrânită, care ar fi putut fi caricaturizată de alți sculptori. Storck reușește, și de această dată, să se mențină în limitele veridicității și să redea un aer triumfător al personajului, cu toate semnele de îmbătrânire ale personajului. Astfel, el satisface într-un mode elegant o problemă atât de dificilă întâmpinată în exprimarea artistico-plastică.

Foto 11 Foto 11. Bustul poetului Alexandru Macedonski. Lucrare realizată de Frederic Storck.[20]

Sculptura este o puternică pasiune pentru Frederic Storck. El nu realizează numai busturi sau monumente funerare, ci și lucrări mai puțin importante, pentru societatea acelei vremi, dar deosebite pentru întreaga carieră a sculptorului. Amintim aici lucrările: ”Alexandrina”, ”Cecilia Cuțescu-Storck” – o lucrare ce o reprezintă pe soția artistului în picioare, purtând hainele specifice acelei perioade – ”Moș Florea”, ”Clawn” etc. Pe lângă acestea Storck a mai realizat medalii și placete, un gen rar practicat de către sculptori.[21]

Frederic Storck se stinge din viață, după șaptezeci de ani de activitate, în anul 1942, lăsând în urmă o importantă operă pentru sculptura modernă românească. 

Bibliografie 

  1. BOTEZ-CRAINIC, Adriana, Arta Românească Modernă și Contemporană (Manual de istoria artelor plastice), Editura Sigma, București, 2000; 
  1. OPRESCU, Gheorghe, Fritz Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955.

            Sursele fotografiilor:

[1]Adriana Botez-Crainic, Arta românească modernă și contemporană (Manual de istoria artelor plastice), Editura Sigma, București, 2000, p. 37.

[2]Statuia medicului Carol Davila se află amplasată în curtea Facultății de Medicină Umană, din București.

[3]Adriana Botez-Crainic, op. cit., pp. 39 – 40.

[4]Sursa fotografiei: http://www.fotostefan.ro/in-vizita-la-muzeul-de-arta-frederic-storck-si-cecilia-cutescu-storck/.  Data accesării site-ului: 30 august 2015. Sculptura se află în Muzeul de Artă Frederic și Cecilia Cuțescu-Storck din București.

[5]Sursa fotografiei: http://plutonia-spiritual.blogspot.ro/p/sculpturi-cimitirul-bellu_27.html. Data accesării blogului: 30 august 2015. Monumentul funerar este amplasat în cimitirul Bellu din București.

[6]Sursa fotografiei: http://www.looms.ro/bucuresti/turism/obiective-turistice/monumente/statuia-lui-carol-davila/

[7]Gheorghe Oprescu, Fritz Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955, p. 12.

[8]Idem, p. 13.

[9]Ibidem.

[10]Idem, pp. 15, 16.

[11]Sursa fotografiei: Gh. Oprescu, op. cit., pp. 20, 21.

[12]Sursa fotografiei: Gh. Oprescu, op. cit., reproducerea nr. 16.

[13]Adriana Botez-Crainic, op. cit., p. 41.

[14]Gh. Oprescu, op. cit. p. 18.

[15]Sursa fotografiei: Cecilia Cuțescu-Storck, Fresca unei vieți, Editura Semne, București, 2008, reproducere în afara textului.

[16]Sursa fotografiei: http://www.galleristorck.com/storck Data accesării site-ului 30 august 2015.

[17]Sursa fotografiei: http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2014/03/cimitirul-bellu-tacerea-care-spune-mai.html. Data accesării blogului: 30 august 2015.

[18]Fotografiei realizată de Cosmin Tuduran.

[19]Sursa fotografiei: http://reptilianul.blogspot.ro/2011/04/cavoul-fratilor-gheorghieff.html Data accesării blogului: 30 august 2015.

[20]Sursa fotografiei: Gh. Oprescu, op. cit., reproducerea nr. 27.

[21]Gh. Oprescu, op. cit., p. 29.