Câte ceva despre conduită

O să mă refer astăzi la câte dimensiuni extraordinare poate cuprinde harta psiho-socială a unui elev, în analogie cu cea a unui profesor sau director de școală.  Așa cum harta socio-profesională a unui director de școală poate să dezvăluie multe detalii despre felul în care acesta va administra o școală, elevii trebuie priviți prin prisma contextului socio-cultural din care fac parte și care le guvernează manifestarea emoțiilor și profilul de învățare. Tipologiile întâlnite sunt nenumărate și abstractizarea este o măsură înșelătoare în acest proces, însă literatura de specialitate ne ajută cu multe studii de caz și proceduri standardizate, elemente metodice de care avem deplină cunoștință, ca profesori, dar care capitulează în fața unor simple manifestări emoționale pe care prea adesea le catalogăm, cel puțin în secret, ca fiind ”de personalitate”, sau ”de caracter”. Am întâlnit mulți elevi, considerați a avea un parcurs problematic de învățare și manifestare socială și cel mai adesea problema era a incapacității evaluatorilor de a ieși din standardele ”obișnuitului” și a căuta explicații concrete în viața familială a copilului, proveniența, manifestările culturale, traumele sau problemele de sănătate ale acestora. Sigur că există și situațiile fericite, în care se întâmplă contrariul, iar sublinierea prezentă a unor slăbiciuni atribuționale completează drumul către reducerea cantitativă la un maximum ideal, pentru că, atunci când ne referim la viața și la aspirațiile unui individ, profesor sau elev, generalizările și statisticile nu mai au nicio importanță iar succesul sau eșecul personal devine universal.

Abordarea atribuțională în managementul educațional postulează că atributele cauzale ale individului față de evenimente, determină acțiunile acestora față de aceste evenimente și așteptările lor asupra evenimentelor viitoare. Astfel, un eșec care este atribuit unei lipse de abilitate va da naștere la reacții și așteptări viitoare diferite de cel atribuit unei  lipse de efort. Modelul de neputință al lui Seligman, Abramson și a colegilor lor (Abramson, Seligman, & Teasdale, 1978; Seligman et al., 1979) reprezintă, de asemenea, o abordare atribuțională, postulând că stilurile atribuționale ale subiectului stau la baza reacțiilor lor caracteristice la îevenimente.

Remarcăm din practica psihologică, că subiecții adoptă stiluri atribuționale particulare, în confruntarea cu situații de același tip. Ne întrebăm, într-o retorică asumată, care sunt motivele, credințele despre sine și percepțiile care ne determină să adoptăm modalități diferite de interpretare a evenimentelor și în consecință să luăm decizii diferite.

Este fascinant universul psihologic în care orice factor virtual poate fi privit ca incontrolabil sau controlabil, diferența dintre teoreticienii susținători ai teoriei entității și cei susținători ai teoriei incrementale, fiind aceea ca aceștia nu văd în același mod un factor dat. Ne referim așadar, prin analogie, la elevii care au atins vârsta unei judecăți critice elaborate, în general peste 10 ani, la profesorii sau la  managerii educaționali, care pot schimba considerabil traseul controlului, ghidându-și comportamentul în funcție de percepțiile proprii.

Pe  scurt, explicitarea noastră are un rol sugestiv pentru potențialul distincțiilor, importante în  înțelegerea originii și impactului percepției controlului. Putem conchide, prin analogie, că subiecții amintiți vor înregistra rezultate diferite,  vor avea variații în măsura în care vor urmări obiective legate de sine, versus cele legate de alții versus cele legate de lume. Acest lucru va depinde de scara lor de valori, a măsurii în care aceștia apreciază valoarea atributelor în aceste sfere diferite. De exemplu, în rândul celor cu teorii incrementale generalizate, unii vor prețui mai mult atributele sinelui și se vor strădui să-și dezvolte calitățile proprii; alții s-ar putea concentra pe atributele altora, străduindu-se să-i învețe aptitudini noi, să îi ajute să se dezvolte, alocând timp important acomodării și integrării acestora în grup. În situațiile noastre experimental-educaționale de până acum, noi am practicat alegerile obiectivelor personale prin alegeri de învățare/dezvoltare versus performanță/evaluare cu privire la o caracteristică dată  Sinelui sau atribuită altei persoane. În felul acesta este posibil să ne referim la situații care să prezinte alegerile obiectivelor dintre atribute și să stabilim obiective comportamentale persoanelor prin măsurarea valorilor relative pe care aceștia le agreează.

Doresc să remarc, păstrând laitmotivul expunerilor mele, că există conexiuni puternice între procesele motivaționale, observate la cea mai sumară analiză, în cazul exemplelor noastre de mai sus, în care am pus în congruență profesorii, elevii și directorii educaționali. Dacă în cazul profesorilor și directorilor succesul educațional izvorăște din convingerea personală că individul poate fi un puternic agent al schimbării, la elevi, această hotărâre manifestată adesea ca o luptă, ca o răzvrătire, trebuie susținută, ghidată și ocrotită de cei în grija cărora se află. Factorii de mediu, stilurile de învățare sau de predare, cultura din care provin cei vizați sunt elemente importante și subiecte consistente de cercetare, însă s-a observat, după cum demonstrează John Hattie în cartea sa ”Învățarea vizibilă” (2014), că există o mai mare variație a sistemelor de învățământ, în cadrul aceleiași școli decât între școli, ceea ce atrage atenția asupra influenței persoanei, a comportamentului, personalității și valorilor acesteia în definirea rezultatului învățării. ”Unii profesori care fac anumite lucruri cu o anumită atitudine și cu un sistem de convingeri au o contribuție cu adevărat importantă. Aceasta mă duce cu gândul la un prim set de atribute care se referă la ”învățarea vizibilă din interior”, profesori pasionați și motivați.”  Cartea lui John Hattie este fără îndoială un instrument de bune practici din care ne putem inspira pe drumul responsabilității, al depășirii prejudecăților și al originalității în domeniul educației.

Bibliografie:

Hattie, J. 2014, ed.Trei, p.56

Teza de doctorat: Valori, conduite experiențiale, atitudini și reflecții inovatoare privind formarea managerilor educaționali, Drăguș, M., 2015