Câte ceva despre elevii „altfel”

În urmă cu nouă ani, într-un colectiv proaspăt format de clasa I, s-a înscris pe la finalul primului semestru un elev cu grave tulburări de comportament. Era pentru prima oară în profesia mea când mă confruntam cu o asemenea situație, dar acest lucru se suprapunea și pe fondul unei pierderi personale foarte mari: tatăl meu decedase în urmă cu câteva zile.

Am început prin a stabili o discuție cât mai deschisă și sinceră cu părinții acelui elev. Am aflat în urma conversației noastre că acest copil era unul adoptat de doi ani de la un centru de plasament, că acolo suferise mai multe traume fizice și psihice, de asemenea că el a fost ulterior înscris la o altă școală privată unde nu reușise să se integreze și exclus pentru tulburări de comportament.  A durat ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea.

Am căutat foarte multe rezolvări în acea perioadă, multe au dat greș;  am citit multe articole de specialitate, printre care și unul referitor la ierarhia nevoilor umane, concentrate sub forma unei piramide a necesităților realizată de psihologul american, Abraham Maslow. La baza piramidei se află nevoile fiziologice, cele referitoare la hrană, apă, căldură sau odihnă, apoi se situează nevoia de securitate, siguranță personală, familie, școală sau mediu social, nevoia de apartenență și dragoste, prietenie, relații stabilite cu cei din jurul nostru, iar în vârful piramidei de află nevoile  de stimă și respect, dar și autoîmplinire.

Strategia care a dat roade a fost aceea de schimbare a atitudinii mele, în primul rând, față de acel elev, am conștientizat că el are nevoie să învețe că lumea din jurul lui este un mediu ce îi oferă siguranță, dragoste și acceptare și că relația pe care urma să o stabilesc era primul pas. Primele două luni, am desfășurat orele de curs în timp ce el era ascuns într-un spațiu din clasa noastră ce era destinat depozitării hainelor și ghiozdanelor, îi solicitam răspunsuri orale, iar acesta răspundea de acolo; descopeream cu bucurie și încredere că era atent și implicat. Treptat și ceilalți elevi l-au acceptat, în special o fetiță s-a apropiat de el foarte mult, era foarte calmă și iubitoare, ea era singura cu care acel elev comunica la început.

După alte câteva săptămâni, copilul a venit în băncuță lui alături de colegi, a început să scrie, să citească, să comunice cu ceilalți colegi, cu mine, descoperea cu sfială că suntem alături de el, că îl ajutăm atunci când se simte nesigur, că are parte de sprijinul, iubirea și acceptarea noastră. La tot acest demers au contribuit și părinții care au întărit comportamentele potrivite, le-au validat prin dragoste și susținere.

De-a lungul timpului, acest elev a obținut rezultate foarte bune, atât în ceea ce privește randamentul școlar, cât și din punct de vedere relațional cu ceilalți din jurul său. Este acum elev de liceu, iar reușitele sunt de partea lui și a celor care au puterea să descopere ce om extraordinar a devenit.

Privind acum în urmă, mă încearcă multe emoții plăcute, lacrimi chiar deoarece acea mică reușită personală a reprezentat un câștig extraordinar pentru viața acelui elev, a unei familii și a unor copii care au învățat lecția unei echipe grozave. Acea reușită mi-a oferit sentimentul de fericire, de autorealizare, mi-a dăruit o lecție de înțelepciune, putere și determinare.

Pe termen lung, adevărata victorie provine din mulțumirea personală, din libertatea de a fi tu însuți și de a făuri lucruri minunate, iubind ceea ce faci!