Cele mai importante lecții

Ne întrebăm de foarte multe ori, care sunt cele mai importante lecții pe care dorim să le transmitem elevilor pentru viață, lecții care să-i însoțească și după încheierea etapei școlarității. Altfel spus, cu ce ar trebui să rămână elevii noștri în momentul în care termină școala și ce anume din tot ceea ce au învățat le poate folosi în și pentru viață.

Dascălii sunt cei care, pe lângă cunoștințele informaționale pe care le transmit, „predau” cele mai frumoase lecții de viață, lecții ce vor rămâne amintiri vii de-a lungul multor ani.

Am auzit de multe ori vorbindu-se despre învățători ca fiind cei mai importanți oameni din viața școlarilor, nu pentru că ar fi cumva superiori celorlalte cadre didactice, ci pentru relația foarte apropiată pe care o dezvoltă cu copiii, pentru că au norocul de a petrece multe ore alături de ei dar, mai ales, pentru că descoperă, împreună cu elevii, tainele scrisului, cititului și socotitului. Dar acestea nu sunt cele mai importante lecții. Misiunea cea mai grea este tot a „meștesugarilor”, care trebuie să ofere lecții importante de viață, ce se împletesc cu așa zisele, lecții obligatorii și nu numai.

Copiii poate că vor uita anumite cunoștințe teoretice sau aplicative, însă, nu vor uita cum pot să rezolve o situție de viață cu care s-au confruntat, cum să își învingă temerile, cum să îndrăznească să cucerească lumea, ce strategii să aplice pentru a rezolva problemele.

Cele mai importante lecții sunt cele care îi învață cum să aleagă ce e bine în viață și, mai ales, cum pot recunoaște binele în diferite contexte de viață. De ce trebuie să fim corecți, sinceri și cum putem dezvolta relații sănătoase/armonioase cu toți cei din jur. Ce implicații benefice poate să ne aducă faptul că suntem altruiști, că suntem convingători, că devenim empatici, că tolerăm atunci când trebuie, că iubim tot ce ne înconjoară, că descoperim lumea și viața așa cum sunt ele și că ne punem amprenta pe tot ce se poate, pentru a trasa cele mai potrivite și frumoase „urme” ale devenirii umane.

Lecții de viață sunt multe, însă, în funcție de personalitatea fiecarui copil dar mai ales de preocupările și interesele fiecăruia, putem transmite doar ce se pliază pe fiecare copil în parte, ce intră în aria de interes a fiecăruia.

Câți dintre noi i-am învățat pe copii că nu e nicio problemă dacă greșești, pentru că numai așa vor învăța cum și de ce este bine să alegi o altă cale?

Sunt atâtea lecții importante pe care aș vrea să le împărtășesc tuturor colegilor, părinților, bunicilor și nu numai, despre cum putem împreună să formăm caractere frumoase, oameni valoroși, copii fericiți și un viitor mai bun. Sunt lecții simple și normale de viață, peste care trecem, de cele mai multe ori, din dorința de a oferi ce este mai bun și „important”, zicem noi, însă pierdem exact esențialul și frumosul lucrurilor de bun simț.

Dacă ne-am propune să-i facem fericiți pe copii în fiecare zi și, mai mult decât atât, să descoperim ce anume i-ar face fericiți, am constata că ar înțelege mai ușor multe noțiuni de matematică, și nu numai. Dacă le-am  asculta cinci minute, zilnic, frământările și dorințele, sau ce contează cu adevărat pentru ei, am schimba lumea. Dacă nu le-am mai frânge aripile de fiecare dată când prind curaj să zboare, s-ar înălța mai sus decât credem noi, adulții.

Gândiți-vă la lucrurile care-i fac fericiți, ascultați-i pe copii, iubiți-i așa cum sunt, feriți-vă să-i etichetați, jucați-vă cât mai mult cu ei, învățați-i cum să învețe, ajutați-i atunci când au nevoie, cuceriți lumea împreună și sigur veți ajunge sus. Lăsați-i să zboare, să cerceteze, să descopere. Acestea sunt câteva din lecțiile cele mai importante.