Celții și lumea de basm

Nu putem vorbi despre basmele culte fӑrӑ sӑ facem un mare pas înapoi ṣi sӑ ne apropiem de sursa acestor istorisiri : miturile strӑvechi  ale civilizaṭiei celte.

Celṭii au fost un grup de triburi indo-europene înrudite, dar niciodatӓ unite, care s-au rӑspậndit pe teritoriile actuale ale Franṭei ( vechea Galie),  Spaniei,  în sudul Germaniei, în Ungaria ṣi în nordul Italiei. Mult mai tậrziu , din anul 400 i.Hr. mulṭi celṭi de pe continent au ajuns în Bretania (actuala Anglie) ṣi în Irlanda.

Au luat naṣtere douӑ culturi diferite: cea continentalӑ, numitӑ cultura Hallstatt, ṣi cea insularӑ. Acesta din urmӑ, datoritӑ poziṭiei sale geografice ṣi dezvoltӑrii economice ṣi sociale deosebite, este vorba aici de izolare, a putut supravieṭui în forma sa arhaicӑ,  chiar ṣi în Evul mediu. Creṣtinismul s-a armonizat cu credinṭele populare arhaice, astfel încật linia de demarcare între mit ṣi credinṭă creștinӑ dispare aproape total.

Mitologia celtӑ nu ne este cunoscutӑ din surse directe , transmiterea cunoṣtinṭelor era apanajul druizilor, cei care cunosc stejarul , casta sarcerdoṭilor, ṣi se transmitea din generaṭie în generaṭie, prin viu grai. Astfel sursele utilizate pentru a ne forma o imagine asupra celṭilor sunt monumentele  arheologice sau descrierile fӑcute de cӑtre scriitorii antici greci ṣi romani.

         Caesar,  în monumentala sa lucrare „De bello Gallico”, ni-i descrie pe druizi ca fiind preoṭi ce se bucurau de un respect enorm, supravegheau sacrificiile, erau prezicӑtori înzestraṭi, judecӑtori, interpreṭi ai viselor. „Druizii vor sӑ insufle convingerea cӑ sufletul nu piere, ci dupӑ moarte trece dintr-un corp în altul; dupӑ ei aceastӑ credinṭӑ (…) înlӑturӑ teama de moarte.”

Diodor din Sicilia scria despre celṭi în „Biblioteca istoricӑ” (V, XXVIII, 6): ”Ei cred cӑ sufletele oamenilor sunt nemuritoare ṣi cӑ, dupӑ implinirea termenului vieṭii actuale, ele trec în alte corpuri ṣi revin iarӑṣi la viaṭӑ…. Iar la înmormậntare unii aruncӑ pe ruguri scrisori pentru rudele rӑposate, ca ṣi cum morṭii le-ar citi”.

          Pompilius Mela afirma în lucrarea sa „Cronografia „( III, 2) – mai exact despre gali- cӑ aceștia credeau nu în transmigraṭie , ci in viaṭa eternӑ de dupӑ moarte ṣi atật de ferm, încật împrumutau banii cu scadenṭӑ în lumea cealaltӑ.

Și Strabon în  „Geografia „  ne vorbeṣte despre concepṭia generalӑ a celṭilor,  despre univers ṣi suflet: „Nu numai druizii, ci ṣi alṭii susṭin că sufletele ṣi universul sunt nepieritoare, dar cӑ, în cele din urmӑ, focul ṣi apa le vor birui.”

Multe din cultele divinitӑṭilor celte nu par desprinse total de fetiṣism ṣi totemism. La celṭii insulari ṣi la bretoni a crescut treptat rolul magiei, vrӑjitorii ( ca faimosul breton Merlin) dobậndind  o poziṭie centralӑ în cultul religios tậrziu.  Astfel Paul Marne Duval spunea: ”Politeismul celtic este el însuṣi original. El cuprinde zei naturaliṣti: forṭe cosmice, fluvii, munṭi, animale, monștri ca zeii cu trei feṭe, ṣarpele cu cap de berbec, zeul cu coarne ramificate de cerb, mici genii sau demoni, cӑrora eṣti tentat sӑ le zici strigoi sau korrigani: zeiṭe colective anonime: „Mamele”care anunṭӑ pe zậne.” Un element specific mitologiei celte este conceptul de zeițe triple: uneori este vorba de o singură zeiță cu trei aspecte specifice precum Ceroidwen, care apărea ca fecioară, ca mamă și ca bătrână. Un alt caz celebru este și zeița Brigid, fiica zeului Dagda, conducătorul zeilor celți. Era patroana fierăritului, a poeziei și a profeției .Era atât iubită de celți încât biserica catolică a adoptat-o, transformând-o în Sfânta Brigita.  Ṣi astfel înțelegem de ce basmul are rădăcini așa de profunde în mitologie, această istorie nescrisă a lumii cum o definesc unii specialiști.

Lumea elfilor nu este așadar o lume fictivă, a fantasticului, a fabulosului, a poeziei, ci este deci o lume mitică, una considerată reală, una care se întrepătrunde cu lumea noastră. Sensul cuvântului elf este descris într-un dicționar irlandez din anii 20 drept : o ființă supranaturală, care ia înfățișarea unui om – de obicei ceva mai mic – și se amestecă în treburile omului provocând bine sau rău. Poporul elfilor, format din Cluricaun, Banshee și Puka, care au puterea să-i ajute pe oameni sau să le provoace pagube, nu sunt doar figuri ale unor basme , ci au la origine locuri concrete în natură și sunt spirite protectoare a vechilor celți, fiind zeități irlandeze ale pădurii. Spiritele sunt forme pure, complet imateriale și de natură divină, fiind primum movens al universului cu funcție de lege absolută și de principiu creator. Fie sunt spirite luminoase și prietene ale zeilor, fie sunt sumbre și vrăjmașe, uneori genii ale vântului.

În Irlanda, urmele unei religii ale naturii se păstrează datorită unei dezvoltări economice și culturale diferite de cea de pe continent. Creștinismul timpuriu nu va duce la distrugerea tradițiilor precreștine și nici a purtătorilor acestei tradiții – druizii. Între druizi și călugări va coexista o strânsă legătură culturală. Astfel, poveștile populare , legendele și basmele sunt folosite de creștinism într-o așa de mare măsură încât se ajunge la situația paradoxală de a nu mai putea identifica originea unei povești. Fiecare generație a prelucrat și a mai adăugat ceva la contextul acestora.Una din cauzele supraviețuirii longevive a tradițiilor culturii populare irlandeze și galeze este funcția limbii. Să nu uităm că atât Irlanda cât și Galia au fost cucerite rând pe rând de romani, iar apoi de englezi. Limba suferă schimbări și limba locuitorilor este amenințată cu dispariția din cauza limbii oficiale a cotropitorilor. În  Irlanda secolului 19, limba engleză devine limba oficială, chiar și în biserici este folosită. Nume de orașe, sate fluvii, munți, lacuri sunt anglicizate.

Povestirile folclorice erau sursa vie a conștiinței naționale irlandeze în lupta contra Angliei cotropitoare. Mișcarea Irish Revival a avut o contribuție decisivă în întărirea conștiinței naționale tocmai prin readucerea în atenție a tradiției celte prin basme și legende. În 1921, când ia naștere statul național irlandez, primul demers în cultură este impulsionarea de a culege folclor. În 1935 ia naștere Comisia pentru folclorul irlandez, în a cărui arhive se află mii de texte, printre care și poveștile cu elfi.

Bogăția folclorului irlandez se remarcă prin faptul că anumite motive apar în sute de variațiuni , ceea ce denotă vechimea și răspândirea acestora de-a lungul secolelor.

Surse: Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală –editura științifică și enciclopedică, 1989

Mitologia –Roma, Scandinavii, celții, Americile editura Litera, volum 5

Larousse –L histoire du monde – L antiquite, 1993

Enciclopedia Britannica , About the celts and irish history

Thomas Crofton Crocker , Irische Elfenmaerchen, Berlin 1987