”Charismatic leadership” și școlile fericite

Se discută mult astăzi, despre lideri, despre manageri, despre coaching și dezvoltare personală și, în timp ce companiile sunt astăzi pline de specialiști, scolile își păstrează natura conservatoare- din fericire, aș îndrăzni eu să îmi exercit subiectivismul- și testează cu prudență teoriile de management, integrându-le în conceptul educațional. Că este nevoie de mai mult decât a face planuri sau de a da ordine pentru rolul de manager, este indiscutabil și este observabil cum aspecte neglijate până în urmă cu câteva decenii – cum ar fi arta celor desemnați să conducă și să motiveze, comunicarea intrapersonală, exercitarea autorității epistemice, – au devenit o condiție obligatorie a succesului, a schimbării și a evoluției

Specialiștii timpurilor noastre fac foarte clar distincția între management și leadership și există mecanisme de analiză a complinirii necesare a celor două trăsături, în vederea obținerii unor rezultate de succes, în cazul unei școli fiind deosebit de importantă prezența leadershipului motivațional, care, prin coagularea intereselor cadrelor didactice, direcționează nucleul pozitiv al rezultatelor către beneficiarul final, respectiv către elev.

Carisma este un fenomen fascinant, care influențează teribil distribuția rezultatelor, iar cei înzestrați cu un leadership puternic și considerați a fi carismatici, pendulează adesea între opțiunea naturală și adesea mai plăcută- aceea de a conduce- și necesitatea necesară de a administra, iar predilecția pentru prima opțiune este o derivată firească a tendinței colective  de a disprețui managerii și de a glorifica liderii.

Expertul în conducere John P. Kotter estimează că managerii au nevoie să își petreacă între 70 și 90% din timp cu activități de conducere pentru a trece cu succes de eforturile schimbărilor. Acesta a încercat de asemenea să explice o altă dilemă importantă: „Unde te afli și ce îți trebuie ca să  treci de la un manager competent la un lider excepțional?”. Trebuie să înveți cum să asculți să identifici ceea ce trebuie schimbat, să creezi un mediu care împuternicește angajații, să îți dezvolți „abilități delicate”necesare pentru a lucra efectiv cu alții îți gestionezi timpul, să îți evaluezi abilitatea de a-ți conduce organizația prin schimbări fundamentale (Harvard Business School Publishing eLearning).

Conducerea și managementul erau considerate în trecut ca reprezentând același lucru. Există astăzi multe studii care le explică, delimitându-le caracteristicile. Pe de altă parte, în practică nu sunt privite chiar atât de diferit, în pofida abundenței de informații din domeniu, deoarece primează în multe situații evidența că  oricine care deține cunoștințe importante care ar putea modifica, într-un sens pozitiv din punct de vedere financiar, direcția afacerilor, poate fi considerat un conducător bun. Cei care sunt în vârf câteodată conduc, câteodată doar administrează. Adevărații conducători planifică direcții noi, modalități noi de a face lucrurile, managerii implementează instrucțiunile existente.

Pentru specialiștii mai noi în conducere, este foarte important ca cei care sunt într-o postură de conducere să urmărească  să se diferențieze  de cei ca ei. Este importantă operarea cu (și diferențierea între) conceptele de autoritate deontică- dreptul convențional al unui conducător de a lua decizii și a cere celor din subordine să le urmeze și legitimitate – gradul în care influența unui lider este acceptată, din punct de vedere al convențiilor subsumate autorității epistemice. Astfel, folosind un termen mai informal, acela de putere, este de remarcat importanța utilizării acestei responsabilității, legitimată preferabil prin faptul că ești un expert, prin deținerea unui capital bun de relații – necesar schimbului progresist de idei în domeniu – și printr-un simț ridicat al responsabilității- obligația pe care fiecare persoană o are să realizeze îndatoririle care i-au fost încredințate, sau să respecte angajamentele pe care și le-a luat.

Managementul presupune supravegherea problemelor generale, a avea munca sub control și a asigura îndrumare, a ghida un colectiv de oameni, a administra și organiza procesele de muncă și sistemele și a rezolva probleme. Managerii monitorizează și controlează munca, în timp ce ajută un grup de angajați să își desfășoare munca cu mai mult succes decât ar fi făcut-o fără acesta. Sarcina unui manager este adesea descrisă ca fiind asigurarea satisfacerii tuturor nevoilor raportate de către angajații săi pentru ca aceștia să își realizeze cu succes sarcinile. Revenind la completarea funcției manageriale cu trăsăturile de leadership, un citat celebru al lui Warren Bennis, în cartea On Becoming a Leader (p. 33) face distincția între management și conducere: „Managerii sunt oameni care fac lucrurile cum trebuie, în timp ce liderii sunt oameni care fac lucrurile care trebuie.”

În timp ce un supraveghetor și un manager pot demonstra abilități sau potențial de lideri, adevărații lideri sunt rari. Acest lucru se întâmplă deoarece combinația de abilități, personalitate și ambiția esențială conducerii sunt dificil de dezvoltat și manifestat.

Unul din modurile în care poate fi înțeleasă conducerea este prin diferențele dintre un lider și o autoritate. Autoritățile sunt acelea care manifestă poziții formale care le conferă puterea de a direcționa comportamentul subordonaților. Managerii, supervizorii și șefii sunt autorități. Aceștia pot sau nu să fie și lideri, asta dacă se bazează doar pe pozițiile lor oficiale când exercită influență asupra altora. Un lider adevărat nu folosește forța sau constrângerea pentru a-și direcționa adepții către un scop comun.

Prima și cea mai importantă caracteristică a unui lider este decizia de a deveni un lider. La un anumit moment în timp liderii decid că vor să le ofere altora perspectivă, să direcționeze cursul evenimentelor viitoare și să inspire pe alții către succes. Conducerea solicită individului să practice dominarea și să acționeze. Prima caracteristică a unui lider este Alegerea – lideri aleg să conducă. Liderii recunosc nevoia de a atrage oamenii prin puterea subiectivă specifică personalității carismatice. Fenomenul motivațional ce stă în spatele carismei a fost îndelung studiat ca un element cheie în a înțelege conducerea. Pentru a un lider, oamenii trebuie să simtă și să aibă încredere în direcția în care se îndreaptă acesta. De aceea, e multe ori, liderilor le este permis, sunt împuterniciți informal, să aleagă drumuri originale care să îi ducă la realizarea obiectivelor- cum ar fi maniere atipice de predare, ce ies din definițiile clasice ale metodicii și care au inceput să câștige din ce în ce mai mult teren, mai ales în discuțiile referitoare la diferențierea predării în scopul observării și valorizării rezultatelor, uneori spectaculoase, ale educabililor cu profile atipice de învățare.

Admițând că toate școlile au două cerințe corespondente – a livra serviciile educaționale cu succes și responsabilitate și a crea noi servicii – conducerea, prin carismă și leadership, este asociată cu cea de-a doua, iar managementul cu prima. Un director executiv ar putea să aibă toată carisma din lume, dar fără o idee  de planificare convențională despre cum să facă lucrurile mai bine, nici un fel de conducere nu poate fi manifestată de către această persoană.

O teorie în jurul căreia se învârt concluziile acestei argumentații este „Charismatic Leadership” care sugerează câteva perspective diferite și interesante de a privi conducerea. Carisma este, dupa cum am exemplificat, o caracteristică a unui lider. Oamenii de obicei se simt atrași personal de un lider carismatic, ar atracția poate duce la o conducere puternică, pentru că cei care îl admiră și urmează pe acesta au încredere în corectitudinea credințelor lui dar, mai ales, se simt implicați datorită afecțiunii pe care i-o poartă acestuia.  Latura emoțională devine astfel un concept extrem de interesant de cercetat în determinarea succesului unei școli. Așa cum spune Eugene B. Habecker, în “The Other Side of Leadership” (De cealaltă parte a conducerii) : “Adevăratul lider servește pe alții. Servește oamenii. Servește interesele lor cele mai înalte și astfel, nu va fi mereu popular, nu va impresiona întotdeauna poate. Dar deoarece adevărații lideri sunt motivați de o grijă plină de dragoste, iar nu de dorința de glorie personală, ei sunt dispuși să plătească acest preț”.