Chemare de clopot

Al dragostei clopot răsună-n lumină,
E albă și rece și pură și lină.
Se-aude-n pustiu un murmur nestins
Și totuși moare și el, răpus de un vis.

Și-aș vrea să-l aud mereu chiar și surd,
Să pot depăși extazul absurd,
Să pot să mai zbor departe spre cer,
Să uit de deșarte speranțe ce pier.

Infernul mă cheamă cu dulce-amar.
Mă-ndrept către el și-ncet… eu dispar.
Mă pierd într-un haos demult îngropat
Și-aștept un Eden cu totul curat.