Citindu-l pe Jiddu Krishnamurti. „Adevӑratul educator se preocupӑ de individ ṣi nu de numӑrul elevilor sӑi”

Atunci cậnd nu funcṭionez ca un mic robot ca sӑ îndeplinesc îndatoririle cotidiene, ajung într-o oazӑ de liniṣte ṣi pot sӑ mӑ regӑsesc pe mine.
Tocmai în acest loc l-am cunoscut pe Jiddu Krishnamurti.
Ne-am aṣezat pe nisipul cald la umbra unui palmier ṣi am vorbit despre un lucru banal: ṣcoala.
L-am ascultat fӑrӑ sӑ-l întrerup ṣi toată oboseala ṣi frustrarea pe care o am uneori, când am impresia că eșuez la malul educației, a trecut.
Fiind pasionatӑ de istorie, mi-a plӑcut dintotdeauna ideea unei ṣcoli în aer liber, unde un mentor, fie el în postura lui Aristotel sau Platon, sӑ-ṭi aṭậṭe curiozitatea doar prin întrebӑri, iar tu sӑ începi a înțelege semnificaṭia profundӑ a vieṭii, de la micile lucruri care te înconjoară pậnӑ la mӑreṭul plan universal.
Prietenul meu este de acord ,”cӑci adevӑratul educator se preocupӑ de individ ṣi nu de numӑrul elevilor sӑi; el poate atunci, ajutat de cậṭiva pӑrinți, sӑ se consacre unei școli mici dar de importanṭӑ vitalӑ.”
Dar sӑ nu sӑrim direct la concluzii, ci sӑ luӑm totul de la început.
„Adevӑrata educaṭie are ca scop libertatea individual” , spunea el ,”dar aceastӑ libertate nu se obține imitậnd o personalitate(…..) ea se naṣte din cunoaṣterea de sine, cậnd mintea merge dincolo de îngrӑdirile pe care le-a creat singurӑ în jurul ei, pentru a satisface setea de siguranṭӑ.”
Am dat din cap, fiind total de acord cu cele spuse .
Totuṣi se cerea o precizare. Și iatӑ cӑ urmӑ:
„O ṣcoalӑ care, în sensul lumesc, reușește foarte bine este adesea un faliment ca centru de educație (……) ea poate produce funcționari de bancӑ ṣi fruntaṣi ai comerṭului sau industriei, comisari, pe scurt, oameni superficiali ṣi foarte capabili tehnic…”
Adicӑ niṣte mici roboṭei, am adӑugat eu.
„Însă existӑ speranṭӑ doar în indivizii compleṭi, pe care numai instituṭiile mici îi pot forma,” a concluzionat el, ajungậnd astfel la idea unei școli de mici dimensiuni.
Avantaje?
Pӑi sӑ vedem:
Aceste ṣcoli devin profund revoluṭionare, iar revoluția se va produce prin dezvoltarea integrӑrii ṣi a inteligenṭei în indivizii care vor produce schimbӑri radicale în societate.
Numӑrul limitat de elevi duce la acodarea atenției de cӑtre educator fiecӑrui elev în parte, ceea ce înseamnӑ studierea copilului cu rӑbdare, agerime ṣi inteligenṭӑ. Observaṭiile fӑcute asupra inclinaṭiilor ṣi aptitudinilor sale, precum ṣi a temperamentului sӑu va duce la o cunoaṣtere a elevului individualizatӑ, astfel cӑ fiecare copil va fi un individ aparte ṣi nu o simplӑ categorie.
Copilul care învaṭӑ sӑ fie respectuos, obiectiv ṣi inteligent, în cursul discuṭiilor cu privire la problemele sale zilnice, va ṣti sӑ înfrunte mai bine greutӑṭile din viaṭa de adult.
O educaṭie temeinicӑ îl va ajuta pe copil sӑ-ṣi descopere adevӑrata vocaṭie, altfel va fi nevoit toatӑ viaṭa sӑ se dedice unei meserii pe care o va urî.
Sunӑ simplu ṣi frumos.
Dar prietenul meu este trist. Ofteazӑ ṣi-mi spune:
„Lumea pe care am creat-o este atật de superficialӑ, de artificialӑ, de urậtӑ, cậnd este privitӑ din spatele cortinei…. Din nefericire, cei mai mulṭi nu iau viaṭa in serios decật atunci cậnd este vorba de a cậṣtiga bani, de a dobậndi putere…. Ei nu vor sӑ priveascӑ in faṭӑ celelalte fapte complexe ale vieṭii ṣi de aceea copiii, cậnd ajung mari, sunt tot atật de puṭini maturi ca ṣi pӑrinṭii lor.
Dar speranṭa moare ultima adaug eu, inchid ochii ṣi mӑ trezesc din nou la relitate. Sunt totuṣi ceva mai încrezӑtoare în viitorul nepoțelei mele.
Bibliografie: Jiddu Krishnamurti, Despre educaṭie – Arta invӑṭӑrii ṣi valoarea vieṭii, editura Herald Bucuresti