Compoziția decorativă. Elemente și principii ale artei decorative

Compoziția ”constă în modalitatea de organizare a elementelor de limbaj plastic într-un ansamblu omogen, echilibrat, unitar, capabil să transmită privitorului emoția și mesajul autorului.”^[1]

În artele vizuale compoziția are două mari coordonate, în funcție de ramurile artei: compoziția plastică și compoziția decorativă. Compoziția plastică ”este spațiul plastic creat pe o sprafață ca un tot unitar după principii compoziționale care stabilesc legătura dintre conținut și formă.”^[2] Compoziția decorativă ”se deosebește de compoziția plastică prin modul de organizare a elementelor.”^[3] Aceasta din urmă preia elemente geometrice, nonorganice, sau elemente din natură, organice pe care le interpretează și le transformă în elemente decorative, prin intermediul procedeului numit stilizare.

Aceste elemente ale compoziției decorative poartă numele de ornament când capătă formă prin desen, iar în momentul transpunerii lor pe obiectele pentru care au fost create, acestea devin elemente sau motive decorative.

Termenul de decorație, utilizat deseori, desemnează procesul de aplicare a unor elemente care sunt menite să înfrumusețeze un obiect. De asemenea, acest termen este folosit ca să exprime procesul amintit.

Ori de câte ori omul a produs vreun element decorativ (decorație) creat din imaginație, original, sau doar o variantă a unei idei fundamentale general cunoscută, constatăm că decorația (elementul decorativ) este produsă prin unirea și aranjarea elementelor de limbaj plastic, sau prin combinarea și divizarea figurilor geometrice, ținând seama de legile ritmului, ale simetriei etc.; sau că ea rezultă din încercarea creatorului de a reprezenta obiecte din lumea reală. Cel mai la îndemână pentru a fi imitate sunt plantele, animalele și omul. Aceasta în ceea ce privesc formele organice, însă, creatorul poate apela și la forme neorganice (exemplu: fulgii de zăpadă, norii etc.) sau la forme artificiale create de către om. Toate elementele pot fi utilizate, în compozițiile decorative, nefiind neapărat necesară canalizarea pe o anumită, utilizându-se doar elemente organice fitomorfe, de exemplu. Dacă artistul dorește poate juxtapune elemente organice și neorganice în compozițiile sale, astfel încât să ilustreze cât mai expresiv conceptul pentru care realizează desenul său. Toate aceste elemente trebuiesc prelucrate, după anumite principii, pentru a deveni decorul unui obiect.

Pentru a ajunge la aplicarea principiilor, în arta decorativă este nevoie și de procedeul stilizării. Stilizarea este ”un procedeu de simplificare prin păstrarea elementelor sau detaliilor caracteristice unui obiect studiat, dar specifice mai multora, și folosirea lor în crearea unei imagini, fie cu un spor de expresivitate, fie cu efect decorativ, ornamental.”^[4]

Astfel interpretate, unele dintre elementele utilizate de creator se supun principiilor artei decorative: principiul repetiției, principiul alternanței și principiul simetriei, principiul conjugării principiul suprapunerii și cel a gradației.

Principiul repetiției. Pentru aplicarea acestui principiu se utilizează un element decorativ unic. Acest element poate fi repetat printr-o succesiune, ținând seama de: distanța egală între primul și cel de-al doilea element repetat, poziția identică și direcția pe care se desfășoară această repetiție. În cadrul acestui principiu, motivele pot ”ocupa o poziție inițială și una inversă, procedeul purtând denumirea de repetiție cu inversiune”^[5] De subliniat este faptul că repetiția se compune din elemente, ritm și cadență, distanța dintre elemente fiind întotdeauna egală.

Foto 1. Repetiția simplă a unui motiv decorativ.

Foto 2. Repetiția cu inversiune a unui motiv decorativ

Principiul alternanței. Alternanța constă din juxtapunerea a două sau cel mult trei elemente decorative diferite, în vederea obținerii unor forme compoziționale variate. Alternanța este una dintre legile lumii materiale, ea repetându-se în întregul univers, la infinit. În cadrul acestui procedeu poate interveni și alternanța din punct de vedere cromatic, alternanța de poziție și alternanța de motiv.

Foto 3. Alternanță cromatică

Foto 4. Alternanța poziției unui motiv decorativ

Foto 5. Alternanța de motiv.

Principiul simetriei. Acest principiu a fost aplicat în arhitectură și în artele decorative și are două sensuri:

”simetria înseamnă o bună proporție, echilibru, o concordanță a mai multor părți care toate la un loc se înglobează într-un tot armonios;
simetrie bilaterală, simetrie între drept și stâng, atât de evidentă la animale, la corpul omenesc, aripile fluturelui, la toate organele care au o parte anterioară și o parte posterioară, care stau totdeauna față în față (simetrie geometrică).”^[6]

Foto 6. Simetrie.

Foto 7. Simetrie față de o axă orizontală și față de o axă verticală

Principiul conjugării. ”Folosirea liniilor simple sau de diferite grosimi, procedeu foarte des folosit în compoziția decorativă, poartă numele de conjugare. A conjuga înseamnă a grupa mai multe elemente identice sau diferite, simetrice sau asimetrice, de o parte și de alta a unei axe, a unui punct sau a unei pete decorative.”^[7]

Foto 8. Principiul conjugării^[8]

Principiul suprapunerii. Două motive se pot suprapune, acoperindu-se total sau parțial, poziția lor fiind spre stâna sau spre dreapta, mai sus sau mai jos.

Foto 9. Ilustrarea principiului suprapunerii unui element decorativ.

Principiul gradației. Acest principiu presupune o trecere lentă de la mare la mic, de la o culoare intensă la una mai puțin intensă, de la un ton închis al unei culori, la un ton mai deschis sau invers. Acest principiu se poate regăsi în natură: frunzele unei ferigi, boabele de porumb pe știulete, semințele de floarea-soarelui pe floare etc. ”Gradația poate fi: de motiv, de culoare sau ca rezultat al funcționalității.”^[9]

Foto 10. Ilustrarea principiului gradației în artele decorative.

Aceste principii sunt aplicate urmărindu-se și anumite forme compoziționale specifice artei decorative. Astfel, putem avea: friza, chenarul și jocul de fond. Friza reprezintă o compoziție ce se desfășoară în general pe orizontală, sub forma unei benzi.

Chenarul reprezintă, în artele decorative, o bandă ce decorează o suprafață de jur împrejur. Jocul de fond ”este tipul de compoziție decorativă care nu este limitat în niciun fel. Jocul de fond este deci un ansamblu decorativ în care un motiv sau mai multe sunt distribuite pe o suprafață.”^[10]

Bibliografie

CRISTEA, Maria, Educația Plastică și didactica Educației Plastice în învățământul primar și preșcolar, Universitatea din București, 2007, suport de curs;
FILOTEANU, Nicolae, Doina MARIAN, Desen Artistic și Educație Plastică. Manual pentru clasa a VI-a, Editura All, București, 2005;
RADINSCHI, C., RADINSCHI, Desenul artistic în industria ușoară – manual pentru liceele industriale cu profil de textile și confecții clasa a X-a, școli profesionale, de maiștri și de specializare postliceală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977;
ȘUȘALĂ, Ion N., Ovidiu BĂRBULESCU, Dicționar de artă. Termeni de atelier, Editura Sigma, București, 1993

^[1] Maria Cristea, Educația Plastică și didactica Educației Plastice în învățământul primar și preșcoalr, Universitatea din București, 2007, suport de curs, p. 32

^[2] Ibidem.

^[3] Ibidem.

^[4] Ion N. Șușală, Ovidiu Bărbulescu, Dicționar de artă. Termeni de atelier, Editura Sigma, București, 1993, p. 254.

^[5] C. Radinschi, M. Radinschi, Desenul artistic în industria ușoară – manual pentru liceele industriale cu profil de textile și confecții clasa a X-a, școli profesionale, de maiștri și de specializare postliceală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977, p. 118.

^[6] Idem, p. 119.

^[7] Ibidem.

^[8] Fotografia a fost preluată din: C. Radinschi, M. Radinschi, op. cit., p. 119.

^[9] C. Radinschi, M. Radinschi, op. cit., p. 121.

^[10] Nicolae Filoteanu, Doina Marian, Desen Artistic și Educație Plastică. Manual pentru clasa a VI-a, Editura All, București, 2005, p. 42.