Conceptul de benchmarking în educație

/in /by

“Benchmarking înseamnă să reduci diferența între unde suntem și unde vrem să fim.” [1]

Fiecare instituție, fie publică sau privată, trebuie să facă față competiției și să ofere servicii de calitate. Pentru a îndeplini toate cerințele trebuie să găsească noi metode și strategii care să permită fiecărei instituții să rămână în top sau să devină cea mai bună. La rândul lor, instituțiile școlare trebuie să găsească strategii de lucru pe care să le adopte și care să le permită să învețe atât din greșelile și reușitele lor, cât și ale altor instituții sau din felul în care decurg lucrurile în alte unitîți școlare.

Dar, până la urmă, la ce se referă conceptul de benchmarking? În industrie, benchmarking înseamnă a analiza cele mai bune produse și servicii existente pe piață sau într-un anumit segment sau domeniu de activitate sau a compara cele mai bune practici dintr-un sector de activitate. În consecință, aceste produse sau servicii devin standarde pe care organizația se străduiește să le atingă. În ceea ce privește domeniul educațional, conceptul de benchmarking se concentrează pe cele mai bune practici și caracteristici organizaționale. Conceptul de benchmarking însumează mijloacele prin care se stabilește avantajul competitiv, cine este cel mai bun și cum să devii cel mai bun. Benchmarking înseamnă să înveți de la cel mai bun și ce trebuie să faci să devii cel mai bun. Acest concept are ca scop implementarea celor mai înalte standarde de calitate, iar politica instituțiilor este să se asigure că aceste standardele lor sunt cel puțin la fel de bune ca cel al competitorilor. Instituția care face acest exercițiu reușește să găsească cele mai bune practici, depășind astfel, nivelul de performanță existent.

În domeniul educației sunt numeroase mijloace prin care angajații unei instituții școlare pot face astfel de exerciții – de căutare și identificare ale celor mai bune practici. Aceste mijloace nu trebuie să fie dificile și complicate. Unele exerciții pot fi foarte simple și foarte utile; spre exemplu, profesorii pot vizita alte instituții școlare pentru a vedea cum stau lucrurile acolo. Astfel, pot observa cele mai bune practici și pot căuta metode de a le adapta la practicile organizației în care lucrează sau le pot chiar îmbunătăți.

Începuturile benchmarking-ului datează din 1970. Firma Xerox este cea care a folosit pentru prima dată această tehnică într-o manieră sistematică. Această firmă a făcut un studiu asupra activității competitorilor, asupra produselor și a tehnologiilor pe care aceștia le folosesc. Acest proces a implicat o analiză minuțioasă a lucrurilor și a felului în care sunt făcute. În felul acesta, companiile află mai multe despre ele însele și despre cele mai bune practici ale competitorilor, iar conceptul de benchmarking a devenit o filosofie de bază în organizarea strategică a unei firme sau organizații, constituindu-se astfel ca instrument necesar și esențial în procesul de îmbunătățire a calității.

Conceptul de benchmarking nu presupune:2

  • copierea unor practici sau încercarea de a ajunge din urmă;
  • spionajul educațional;
  • un exercițiu de reducere a costurilor.

În schimb, acesta presupune:

  • cum să-i întreci pe cei mai buni;
  • identificarea lipsurilor;
  • corelarea calității cu așteptările clienților;
  • căutarea unor abordări noi astfel încât să aducă inovație.

În aceeași carte a lui Edward Sallis, acesta vorbește despre mai multe tipuri de benchmarking:

  • funcțional, care presupune compararea performanței unei instituții școlare cu cea a altor instituții școlare concurente. De aceea, este importantă raportarea la instituțiile școlare performante. La fel de important este să știm foarte bine de la început aspectele pe care vrem să le comparăm. Multe țări, precum cele din UK, fac publice rezultatele de la examene și comparații detaliate ale indicatorilor de performață.
  • Întrucât de cele mai multe ori este dificil sau imposibil de obținut informații cheie, mulți specialiști în domeniu preferă să se refere la benchmarkingul colaborativ atunci când instituțiile școlare colaborează și furnizează informațiile cerute.
  • generic implică compararea cu organizații din afara sistemului educațional. Spre exemplu, se poate face acest lucru în domenii precum : sistemele de management, procesul de asigurare a calității, lucrul în echipă / teamwork, tehnologia informației, managementul resurselor umane. Astfel de comparații cu alte domenii ajută la îmbunătățirea calității unei organizații, ceea ce face ca o instituție să fie mai bună decât alta.Pentru ca un exercițiu de benchmarking să aibă succes, este necesară planificarea lui cu mare atenție. Odată ce se stabilește clar ce aspect este comparat și cu ce instituție este comparat, organizația trebuie să știe clar ce întrebări să pună și criteriile de măsură pe care le folosește. Sunt multe întrebări esențiale pe care o instituție școlară ar trebui să le pună când se inițiază un astfel de exercițiu:
  • Cât de bun vrei să devii?
  • Există standarde la care organizația să se raporteze?
  • Cât de bine face organizația în comparație cu cei mai buni?
  • Se știe cine este cel mai bun?
  • Cum ne comparăm cu cei mai buni?
  • Ce face concurența de este cea mai bună?
  • Ce lacune are instituția noastră?
  • Cum putem învăța de la ei?
  • Cum putem reduce aceste lacune?
  • Ce putem face să devenim mai buni decât ceilalți?
  • Planificarea unui exercițiu de benchmarking.

Pasul1:Planificarea . Este important ca planificarea unui exercițiu de benchmarking să fie făcută cu grijă și atenție, întrucât este nevoie de mult timp și bani. Aplicarea cu succes a unui astfel de exercițiu trebuie să facă parte din prioritățile organizației și presupune înțelegerea clară a obiectivelor și beneficiilor așteptate.

Pasul 2: Identificarea posibililor parteneri. În această etapă, organizația care face exercițiul de benchmarking trebuie să se gândească bine ce tip de benchmarking este și dacă sunt stabilite clar scopurile și finalitățile.

Pasul 3: Analiza procesului și a practicilor partenerilor. Esența acestei etape constă în identificarea celor mai bune practici ale partenerilor. Întrebările cheie în această etapă sunt următoarele:  Cum fac ceilalți să fie cei mai buni?   

Cum se mențin ei la acest nivel?

Pasul 4: Îmbunătățirea propriilor practici pentru a deveni cei mai buni. Un exemplu de benchmarking nu are sens dacă instituția nu dorește să adopte acele practici ale partenerilor pentru a deveni cei mai buni. Este o etapă dificilă, care presupune schimbarea culturii și implementarea unor practici noi.

Pasul 5. Revizuirea succesului activității. În această etapă este important să revizuim succesul și eficiența exercițiului. La acest moment, întrebările care se pun sunt:

  • Au fost atinse toate obiectivele?
  • S-a meritat acest demers?
  • Este posibil ca organizația să atingă acest nivel de performanță ca cel al partenerilor?

 

  • Avantajele benchmarking-ului.

– ajută angajații unei instituții să înțeleagă unde se situează;

– ajută angajații să afle ce fac alte organizații;

– face ca instituția să-și stabilească obiective;

 – încurajează inovația în interiorul unei instituții;

 – încurajează instituția să se străduiască să devină cea mai bună;

 – face ca o instituție să întocmească planuri de acțiune pragmatice.

  • Dezavantajele benchmarking-ului

– exercițiul de benchmarking necesită prea mult timp și energie, iar recompensa nu este pe măsură;

– se consideră că succesul este o problemă care ține de cultura organizațională a unei instituții și că este foarte greu ca o instituție să copieze acele aspecte care duc la performanța unei organizații. Această performanță este dată de competența personalului, de implicarea și creativitatea angajaților.

– instituțiile care nu au o performanță prea bună și a căror rezultate sunt făcute publice sunt stigmatizate în pubic, încurajându-se, astfel, atitudinea de a face de rușine pe cineva.

[1]Sallis, E. – Total Quality Management in Education, Taylor & Francis e-Library, 2005.

8 ibidem