Conceptul de integrare în context educațional

Noile tendințe de integrare a conținuturilor au ca scop punerea copilului în situația de a intra în contact cu un ansamblu de conținuturi aparținând mai multor domenii. Putem considera integrarea ca având două dimensiuni: orizontală și verticală.

Astfel, se pot integra mai multe categorii de activitate aparținând unor domenii diferite. Ca ex: pentru abordarea temei “Poveste din adâncuri”, se pot integra: educația muzicală, cu educarea limbajului, cu activitate artistico-plastică. În ceea ce privește integrarea verticală, aceasta presupune un ansamblu coerent format din două sau mai multe obiecte de studiu, aparținând aceluiași domeniu (DPM, DLC, DOS, DEC, DȘ,).

De ex: integrarea obiectelor de studiu din cadrul domeniului știință, matematică cu cel de cunoașterea mediului pentru abordarea temei: “Coșul toamnei”. Unul dintre principalele niveluri ale integrării este: integrarea transdisciplinară.

Integrarea transdisciplinară reprezintă întrepătrunderea mai multor discipline care pot conduce catre crearea unor noi domenii ale cunoașterii.

Prin intermediul transdisciplinarității, se urmărește realizarea conexiunilor între diferite domenii, astfel încât să conducă către descoperirea unor noi informații, în noi contexte de învățare spre înțelegerea lumii înconjurătoare.

Louis D’ Hainaut distinge, în plan curricular, între transdisciplinaritatea instrumentală și cea comportamentală.

Integrarea transdisciplinară poate fi transpusă în practică prin două modalități importante: învățarea bazată pe proiecte și negocierea curriculum-ului.

1) Învățarea bazată pe proiecte

Sistemul proiectelor a fost inspirat de John Dewey și teoretizat de W.H. Kilpatrick în SUA, în secolul trecut. Proiectul este un centru de interes și de activitate. Etapele realizării proiectului sunt: comunicarea intenției; stimularea atitudinii de interogare; pregătirea pentru realizare; realizarea.

Copiii primesc spre rezolvare diferite sarcini structurate sub forma unor proiecte cu grade de dificultate diferite. Accentul cade pe activitatea independentă a copiilor. Rolul cadrului didactic este de îndrumător, de mentor, de model care inspiră. Această modalitate de organizare contribuie la dezvoltarea inițiativei, a încrederii de sine, la organizarea informației.

Actualul curriculum național preșcolar, încurajează aplicarea la clasă a metodei proiectelor. Aceasta este foarte îndrăgită de către copii, aceștia manifestând o mare dorință de a fi consultați în alegerea temei de priect. În acest fel, motivația participării este asigurată, copiii implicându-se cu entuziasm în toate etapele proiectului. Informația se va transmite progresiv, cadrul didactic având libertatea de a transmite informații conform nivelului de înțelegere a copiilor, conform gradului de cunoaștere a subiectului, integrând conținuturile. În acest fel, sunt asigurate succesul și satisfacția fiecărui copil care are ocazia să se manifeste și să se implice în ritm propriu, fără constrângeri.

“În numeroase moduri, inteligențele multiple par a fi un dar special al copilăriei. Când observăm copiii, îi vedem cu ușurință cum își utilizează diferitele inteligențe.” (Howard Gardner, 2006, pag. 94)

În opinia aceluiasi autor, Teoria inteligențelor multiple duce la 3 concluzii:

“Fiecare om dispune de întreaga gamă de inteligențe;
Nu există doi indivizi care să aibă același profil intelectual;
Dacă cineva are o inteligență puternică, nu înseamnă că acționează neapărat inteligent”.

Este demonstrat că la vârsta preșcolară motivația este mai importantă decât preformanța. În acest sens, putem lua în considerare că: „pentru majoritatea cazurilor, aceia (copiii) care sunt atrași sunt mai mult interesați decât productivi în domeniul respectiv”.

În lucrarea P.R.E.T. „Noi repere ale educației timpurii în grădiniță”, sunt prezentate avantajele abordării la clasă a metodei proiectelor, dar și avantajele pentru părinți:

Avantajele utilizării proiectului pentru preșcolar:

dobândește cunoștințe profunde și solide;
identifică cu mai mare ușurință relațiile dintre idei și concepte;
stabilește corelații între temele abordate în grădiniță și cele din afara ei;
parcurge teme care-l interesează și le studiază mai mult timp;
comunică și stabilește relații cu ceilalți membri ai grupului;
învață să rezolve sarcini prin cooperare;
își formează sentimentul de apartenență la grup;
devine mai responsabil în procesul învățării. pentru educatoare:
stimulează interesul pentru abordarea unor noi conținuturi și metode;
își organizează mai bine planificarea;
poate utiliza o gamă largă de activități pentru a prezenta tema în profunzimea sa;
încurajează copiii să producă idei originale pentru activități. pentru părinți:
sunt implicați în activitatea clasei ca voluntari;
se simt eficienți împărtășind din experiența lor;
înțeleg modul de abordare a învățării la copii și îi pot sprijini mai bine. ( P.R.E.T. „Noi repere ale educației timpurii în grădiniță”, vol. III, pag. 41 – 42 )

2) Negocierea curriculumului

În etapa de realizare a planificării anuale, cadrul didactic va avea în vedere temele de interes pentru preșcolari. Aceștia vor fi stimulați să-și exprime opiniile în legătură cu temele care urmează a fi parcurse în programul de învățare.

Temele pot fi diverse: “Călătorie în trecut” (depre dinozauri); “Misterele din apă” (lumea subacvatică), “Plecăm în excursie”; “Scrisoare de la rândunică”; Suntem diferiți și totuși la fel” (drepturile copiilor); “Întâmplări din pădurea verde” (animale sălbatice: “Insula misterioasă” (animale exotice și viețuitoarele marine) etc.