Conflictele și rezolvarea lor în sistemul educațional

Conflictul educațional constituie un „ingredient” al vieții școlare, dar și cotidiene și este un proces cu care ne confruntăm, în calitate de profesori, în fiecare zi. Într-o comunitate școlară, fie că este mare sau mai mică, conflictul este inevitabil, existând situații în care nu-l putem ocoli. În cele mai multe cazuri, însă, dacă este controlat, acesta se află în postura de a îmbunătăți simțitor implicarea elevilor, motivația pentru învățare. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere faptul că un conflict poate degenera în forme mai agresive, așa cum sunt violența verbală și cea fizică.

Termenul de conflict provine din latinescul conflictus cu sensul de lovire, șoc, ciocnire; Roxana Tudorică (2007) definește conflictul ca fiind „luptă de tendințe, de interse, tensiune intrapsihică – formă de opoziție centrată pe adversar, bazată pe incompatibilitatea scopurilor, intențiilor și valorilor părților oponente”, iar Mihaela Vlăsceanu (2003) –“o stare ce se caracterizează prin manifestarea unor tensiuni acumulate în timp sau determinate de factori de moment, între două persoane sau două grupuri ce au fie aceleași interese, fie interese diferite, care nu au găsit modalități de înlăturare a acestor tensiuni”.

Comunicarea deschisă între opozanți are la bază „decalogul comunicării”, ce conține, la rându-i, soluții pentru rezolvarea conflictelor:

1. Nu poți să nu comunici;
A comunica presupune cunoștere de și stima de sine;
A comunica presupune cunoașterea nevoilor celuilalt;
4. A comunica presupune a ști să asculți;
A comunica presupune a înțelege mesaje;
A comunica presupune a da feed-back-uri;
A comunica presupune a înțelege procesualitatea unei relații;
A comunica presupune a ști să îți exprimi sentimentele;
9. A comunica presupune a accepta conflictele;
A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor.

Pentru rezolvarea conflictelor și a situațiilor conflictuale, trebuie cunoscute cauzele acestora, caracteristicile lor, dar și moduri de dezvoltare a unor legături între conflicte și aspecte definitorii ale comunicării printr-un management al conflictelor, care să conțină elemente de stimulare și stingerea acestora.

Dintre cauzele conflictelor putem aminti: percepții greșite datorate prejudecăților, diferențelor de intenții și interese, competiție exagerată, agresivitate, discrepanțe în cultura organizațională, criterii diferite de definire a performanței, ambiguitatea definirii ariilor de autoritate și responsabilitate, diferențe de mediu înconjurător, aspecte umane, dreptatea, condiții anterioare, stari afective, stări cognitive, comportament conflictual, diferențele.

În clasă, conflictele pot izbucni din mai multe cauze, între care: exacerbarea spiritului competitiv, atmosfera de intoleranță, slaba comunicare dintre elevi și dintre aceștia și profesor, exprimarea greșită a emoțiilor, absența capacității de rezolvare a diferendelor; manifestarea greșită a autorității profesorului, etc.

Chiar dacă școala este locul în care ar trebui să găsim cele mai bune condiții pentru formarea și dezvoltarea armonioasă a pesonalității, trebuie să precizăm că, de multe ori, conflictele și stările conflictuale degenerează în violență școlară. Conflictele pot fi abordate din punct de vedere psihologic, individual, al relațiilor interpersonale, psihanalitic etc.

Dintre sursele violenței școlare putem menționa: mediul familial, mediul social, trăsăturile de personalitate ale elevului, probleme specifice vârstei adolescenței, rasism, homofobie, factori psihologici, managementul defectuos al clasei școlare.

În functie de actorii implicaț,i se disting mai multe tipuri de conflicte: conflicte între elevi, conflicte profesor-elevi, conflicte profesori-părinți, conflicte între profesori, conflicte de nevoi.

Dintre modalitățile de prevenire și reducere a conflictelor, putem aminti: focalizarea pe obiective cu încercarea evitării conflictelor (elevilor din microgrupuri le este mai ușor dacă văd întregul tablou al activității și muncesc împreună pentru a-l realiza); producerea unor sarcini stabile, bine structurate și acceptate de întregul grup; evitarea situațiilor câștig-pierdere; facilitarea comunicărilor(ascultare și vorbire); utlizarea de către cadrul didactic sau de către liderii echipelor educaționale a unor elemente aparținând strategiilor de moderare a activității; cooperarea și dezvoltarea unui climat bazat pe încredere.

Noi, dascălii, nu trebuie să uităm că sala de clasa este o microsocietate a cărei funcționare necesită stabilirea unor reguli clare ce se cer respectate de toți membrii grupului școlar. Respectarea regulilor este o condiție a socializării, care înseamnă a învăța să trăiască împreună în relații de respect reciproc, excluzând violența. Regulile școlare vizează ținuta, efectuarea temelor, prezența la cursuri, dar sunt și reguli de civilizație ce au în vedere limbajul folosit, modalitățile de adresare, respectul față de celălalt, păstrarea bunurilor școlare, toleranța, solidaritatea, într-un cuvânt, maniera de a te comporta astfel încât viața în colectivitate să fie cât mai agreabilă.

În concluzie, conflictul face parte din viață pentru că el rezultă din diferențele dintre indivizi-odată acestea acceptate, putem accepta și conflictul și chiar îl putem transforma în oportunitate pozitivă, de cunoaștere, echilibru și progres. Știința rezolvării conflictelor nu presupune ignorarea, negarea, eliminarea conflictului din viață. Nu servește nimănui să pretindem că nu există conflict, nici să ne simțim vinovați sau rușinați că suntem implicați în conflicte.

BIBLIOGRAFIE:

Ferreol, G., Neculau, A., (2003), Violența – aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iași.

Păuș Aura (2006), Comunicare și resurse umane, Editura Polirom, Iași.

Pânișoară, I. O., (2006), Comunicarea eficientă,ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Polirom, București.

Prutianu, Ș., (2005), Antrenamentul abilităților de comunicare. Limbaje ascunse, Editura Polirom, București;

Stoica, C., Neculau, A., (1998), Psihologia rezolvării conflictului, Editura Polirom, Iași.

Tudorică Roxana, (2007), Managementul educației în context european, Editura Meronia, București;

Vlăsceanu Mihaela, (2003), Organizații și comportament organizațional, Editura Polirom, Iași.