Considerații asupra educației plastice și asupra liniei ca element de limbaj specific artelor vizuale

Educația plastică are un rol deosebit în formarea personalității umane, ca o parte componentă a acestei pregătiri, punându-se problema integrării ei cât mai normale în procesul de învățământ, din perioada preșcolară – grădiniță – până în perioada finalizării studiilor superioare, desigur adaptate fiecărei grupe de vârstă, în parte. În grădinițe se vor pune bazele educației plastice, acestea având un rol important, deoarece asigură formarea deplină a adultului, de mai târziu.

Alături de pregătirea etică, intelectuală și fizică a copilului – ale căror sarcini revin educatorului – la fel de importantă este și formarea gustului estetic, descoperirea de către copil a frumosului, atât cel din natură, cât și a celui artistic, familiarizarea lui cu un limbaj specific artelor vizuale și formarea unor deprinderi de a folosi elemente de limbaj plastic necesare în crearea unor compoziții, dar și însușirea unor tehnici de realizare și cunoașterea materialelor specifice.

Grădinița, apoi școala sunt locuri unde copilul poate căpăta cunoștințe de artă în mod organizat, unde poate fi educat prin acest limbaj al simțirii. Educatorul nu trebuie să se limiteze, însă, doar la ora de arte plastice, ci va trebui să folosească orice prilej din activitatea sa didactică pentru a scoate în evidență frumosul, ora fiind doar un cadru în care copilul poate dobândi cunoștințe legate de artele vizuale și noțiuni de limbaj plastic.

Având un rol important în formarea celor mici, educatorul trebuie să stăpânească foarte bine aceste probleme legate de artele vizuale, să fie capabil să-l îndrume competent pe copil în fiecare moment, în așa fel încât, tot grupul de copii să poată ajunge la înțelegerea noțiunilor și mai ales a aplicări acestora în propriile lucrări. Atât în grădiniță, cât și în clasele primare, partea de teorie trebuie să ocupe o pondere cât mai mică, din întreaga activitate, ora rezumându-se mai mult la realizarea lucrărilor și la îndrumarea pe care o dă educatorul fiecărui copil în parte, realizându-se, astfel, o centrare pe nevoile de înțelegere a fiecărui copil în parte. Așadar, educatorul trebuie să stăpânească foarte bine limbajul și gramatica artei.

Educatorul, învățătorul și mai târziu profesorul sunt cadre didactice care au menirea ca, pe lângă înzestrarea copiilor cu noțiuni și cunoștințe fundamentale, să facă înțelese mesajele artistice, să cultive gustul estetic și să-i îmbogățească copilului cunoștințele legate atât de patrimoniul cultural universal cât și de patrimoniul cultural românesc.

Necesitatea cunoașterii limbajului plastic a căpătat o dimensiune artistică, o expresie esențială a personalității, care nu este doar o moștenire genetică ce se anunță din copilărie, ci și o șansă de echilibrare fizică și comportamentală a fiecărui individ în parte. Educația plastică este o activitate ce se desfășoară într-un spațiu special amenajat – atelierul de arte – și de aceea educarea prin limbaj plastic va presupune o formă aparte de organizare a activității datorită caracterului practic, aceasta având anumite caracteristici:

permite dezvoltarea creativității, prin exersare vizual-manuală;
experimentarea unor tehnici specifice artelor plastice;
întemeiază o relație adecvată cu natura și ambianță, prin observarea fiecrăui element în parte;
respectă ritmul de lucru al fiecărui individ în parte;
creează posibilitatea unei stimulări sinestezice prin exersări active, favorizând autoinstruirea.

Fiecare individ moștenește o matrice psiho-comportamentală unică, dar, în același timp, fiecare copil semănă cu celălalt prin existența la oră a aceleiași structuri fundamentale instrumental-simbolice a cortexului. Ceea ce se poate modifica prin educație, ține de calitatea antrenării specifice. În acest moment apare rolul deosebit al educării prin artă, acela de a întregi menirea fundamentală a omului: să se dezvolte multilateral și armonios. Acest lucru se realizează, cu preponderență, în cadrul orelor de arte vizuale, unde cei mici au prilejul de a învăța limbajul specific artei cu elementele lui de bază: punctul, culoarea, forma, compoziția și nu în ultimul rând linia.

Așadar, pentru ca o lucrare de artă să ia naștere, fiecare individ are nevoie de un limbaj special al artelor vizuale. Elementele de limbaj sunt esențiale în elaborarea unor exerciții-joc, deoarece în cazul copiilor, este vorba despre exerciții și în același timp despre joc. Astfel, la început, copilul va folosi un element de limbaj plastic comun (element ce stă la baza artei vizuale): linia.

Încă din Preistorie omul s-a folosit de linie pentru a desena – iată, o dată în plus, că arta este un limbaj universal valabil, ea transmițând cel mai bine orice idee. În Paleolitic^[1], oamenii vor obține imaginea prin linii de contur, pe care apoi îl vor umple cu ajutorul culorilor. Primele desene realizate sunt reprezentări ale unor scene de vânătoare sau ale unor animale.

Tot din perioada Preistoriei fac parte și celebrele fresce de la Tassili, în care elementul de bază este linia, linie ce prezintă o mare expresivitate plastică.

Foto 1. Desen realizat la Tassili.^[2]

În Antichitate, vom regăsi linia ca bază a desenului, fie că este vorba despre pictură, care inițial începea prin desenarea unei linii de contur, fie că este vorba despre sculptură sau arhitectură. Astfel, în Egiptul Antic linia începe să devină din ce în ce mai expresivă, punând în evidență gustul estetic al acelor vremuri. Arta începe să se concretizeze, stabilindu-se canoane în pictură, sculptură și arhitectură. Pentru conturarea acestor canoane, linia devine principalul element ce dă naștere tuturor formelor de artă.

Cizelarea, eleganța și expresivitatea vor continua să se dezvolte și în lumea arabă a Antichității. Orientul a fost și va fi cel care va dezvolta cu precădere o artă bazată pe construcția cu ajutorul liniei – fiind o artă în care figura umană este puțin prezentă, orientalii dezvoltă un deosebit sistem de ornamente în care linia joacă un rol foarte important.

Mergând, apoi, la Antichitatea greacă, linia devine din ce în ce mai des folosită. Fluidă și expresivă aceasta va da naștere celor mai frumoase forme ale artei antice. De la picturi de o deosebită valoare estetică, până la vase în care se împletesc într-un mod armonios și echilibrat ornamentele și figura umană, și elementele de sculptură, în care linia redă în modul cel mai firesc anatomia și materialitatea unor elemente vestimentare. Un bun exemplu este celebra statuie a ”Conducătorului de cvadrigă” această reprezentare este un model al mândriei, demnității și eroismului, iar liniile verticale ale drapajului chitonului. Personajul reprezentând un sportiv poartă un veșmânt drapat în care liniile verticale ne pot duce cu gândul la ideea de accedere spre cele mai înalte culmi ale victoriei.

Asemenea verticale se regăsesc și în construcțiile ahitecturale ale templelor grecești, prin coloanele ce sprijineau întregul acoperiș, dar și prin canelurile acestora – mai ales în cazul ordinelor ionic și corintic.

Arta decorativă a grecilor va fi marcată de un element bazat pe linii frânte, și anume meandrul grec.

Foto 2. Motiv decorativ, meandre grecești^[3]

Aceeași importanță în realizarea desenului cu ajutorul liniei, o acordă și etruscii și romanii din Antichitate. O dată cu evoluția artelor vizuale, caracterul liniei este din ce în ce mai elegant și mai atent structurat în operele de artă, ajungând să stea la baza sistemelor compoziționale din Epoca Renașterii.

Tot în Renaștere se va dezvolta și arta gravurii – un reprezentant de seamă fiind Albrecht Dürer – o artă ce pune accentul pe linia plastică care constituie atât bază a desenului, cât și o întreagă rețea ce redă jocul de lumină și umbră.

Toate celelalte perioade artistice ce vor urma vor avea ca element esențial desenul, cel care va fi realizat cu ajutorul liniei. Este, însă, important să menționăm arta secolului al XIX-lea și al XX-lea, și mai ales arta abstractă care va aduce în lumină linia ca element de sine stătător în compozițiile plastice.

Iată, așadar, cum unul dintre elementele de limbaj plastic devine un element indispensabil în creația artistică, observând cum întreaga istorie a artelor a fost, oarecum dominată de linie, fie ea contur, hașură sau structură compozițională.^[4] De asemenea, de menționat este că fiecare element al artelor vizuale este realizat după principiul simetriei față de una sau mai multe axe, axe ce se vor reprezenta ca linii verticale, orizontale sau oblice. De la pictură, la sculptură, orfevrărie, broderie și arhitectură, întreaga artă a pus accentul pe construcția formei cu ajutorul liniei.

Bibliografie

GILBERT, Rita, Living with Art, fourth Edition, McGraw-Hill, Inc, Ohio, 1995;
SUTER, Constantin, Istoria Artelor Plastice, volumul I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963.

Sursa imaginilor:

FOTO 1: http://www.tinariwen-tours.com/tassili-n-ajjer.html

FOTO 2: Franz Sales Meyer, Ornamentica, vol. I, Editura Meridiane, București, 1988.

^[1] Constantin Suter, Istoria Artelor Plastice, volumul I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1963, p. 13.

^[2] Sursa fotografiei: http://www.tinariwen-tours.com/tassili-n-ajjer.html

^[3] Sursa fotografiei: Franz Sales Meyer, Ornamentica, vol. I, Editura Meridiane, București, 1988, p. 190.

^[4] Rita Gilbert, Living with Art, fourth Edition, McGraw-Hill, Inc, Ohio, 1995, p. 83.