Considerații asupra unor tehnici de lucru specifice artelor vizuale: pictură pe sticlă, pastel, ceracolor și mozaic (I)

/in /by

Materialele și instrumente (pensule, creioane, bețișoare, penițe și tocuri, culori tip cariocă folosite în cadrul activităților artistico-plastice ale elevilor impun și familiarizarea acestora cu anumite tehnici de lucru.

Însușirea lor de către elevi este tot atât de importantă ca și cunoașterea unor noțiuni plastice (modelare, modulare, fuzionare etc) și necesară precum mecanizarea deprinderilor de scris în scopul comunicării unor idei și sentimente. Prin tehnicile plastice de lucru copiii constrâng materialele (tempera, guașe, hârtie, plastilină, lut etc.) să configureze altceva decât ceea ce sunt ele fără să-și piardă propria lor structură. Mâna condusă de gândirea și simțul artistic al copilului trebuie să acționeze direct și firesc asupra acestor materiale pentru a le conferi calități plastice noi, dându-le valori artistice și o expresie concretă. Folosirea tehnicilor de lucru este mai ales o virtuozitate, o etapă în procesul creației, fiind puse în slujba artei și a exprimării artistului vizual.

Cunoașterea de către copii a diferitelor tehnici de lucru din domeniul artelor vizuale, și a liberei lor alegeri, a celei mai potrivite temperamentului și sensibilității fiecăruia necesită anumite condiții materiale: procurarea din timp a suportului ce va primi compoziția plastică (hârtie, sticlă, carton etc.), materialele specifice fiecărei tehnici în parte (tempera, acuarele etc.) etc.

Tehnicile de lucru pot fi cele folosite în mod curent în timpul activităților artistico-plastice: tempera, acuarelă etc. Sau pot fi unele utilizate mai rar: colaj, origami, decolaj, monotipie, mozaic, graffito ș.a.

Pregătirea profesorului de Educație plastică – și, de ce nu?, a învățătorului ce predă arte vizuale și abilități practice – trebuie să fie mai largă decât cea cerută de programa școlară, atât în privința instrumentelor, a materialelor de lucru și a tehnicilor, cât și în privința scurtei istorii a folosirii acestora. De asemenea, importantă este și cunoașterea unor artiști plastici ce au utilizat aceste tehnici și exemplificarea prin intermediul unor imagini a lucrărilor acestora.

Câteva dintre tehnicile utilizate mai rar în timpul activităților de Educație plastică și Arte Vizuale și Abilități Practice, atrag atenția atât asupra expresivității compozițiilor finale, cât și asupra virtuozității utilizăriiadecvate a instrumentelor specifice.

Pictura pe sticlă. De la început trebuie precizat faptul că acest suport nu este specific doar icoanelor tradiționale, ci poate constitui un spațiu pentru orice compoziție realizată de către copii.

Procurarea sticlei este importantă. Ea trebuie să aibă o grosime cât mai mică, iar marginile trebuiesc șlefuite pentru a evita accidentarea în timpul lucrului. Atât în cazul icoanei, cât și în cazul compozițiilor create de copii, este necesară realizarea unor schițe și a desenului final ce va fi transpus pe suportul din sticlă. În cazul icoanelor se vor realiza cópii ale altor icoane, aceste cópii purtând numele de izvod.

Prima etapă este cea a degresării bucății de sticlă, urmând copierea desenului cu ajutorul unei penițe înmuiată în tuș sau a unor culori acrilice așternute cu ajutorul unei pensule subțiri. De obicei, pentru transpunerea desenului se va folosi negrul. Există, însă, și cazuri în care copilul poate alege o altă culoare, de exemplu brunul.

După transpunerea desenului, se vor juxtapune straturile de culoare, de la deschis spre închis. De asemenea, uneori se pot adăuga accente aurii sau argintii, realizate cu ajutorul foițelor metalice sau a culorilor acrilice.

Trebuie menționat faptul că lucrarea nu va fi fixată în ramă cu suprafața pe care a fost așternută culoarea, spre privitor, ci cu reversul sticlei, astfel sticla având și rolul de protecție al stratului cromatic. Această tehnică este una ce va cere răbdare și atenție sportiă. Orice corectură ulterioară așternerii stratului pictural, va duce la reluarea tuturor etapelor.

Tehnica picturii pe sticlă se va folosi în cadrul orelor de Educație plastică începând din clasa a IV-a.


Foto 1. ”Pogorârea la iad”, icoană pe sticlă, autor Petre-Emanuel Ghergu

 

Foto 2. ”Clovnii”, compoziție laică pe sticlă, autor Petre-Emanuel Ghergu

Tehnica pastelului. Culorile tip pastel se prezintă sub forma unor batoane sau a unor creioane colorate, a căror mină este realizată din această cretă moale și fină. Tehnica de pictură presupune utilizarea ”pigmentului aproape pur și care, ca și acuarela, folosește drept suport hârtia mai groasă sau mai subțire, dar aspră. (…) Aceste culori se aștern ca atare sau amestecate prin suprapunere, fără a fi înmuiate.”[1]

Charles Moreau-Vauthier descria în lucrarea sa Pictura această tehnică, astfel: ”În executarea pastelului se folosesc tehnicile cele mai diferite; toate prezintă interes și dau rezultate. Câteodată se apasă numai ”creionul”, lăsându-se dâra intactă; alteori se freacă praful cu degetul spre a-l întinde; sau, în fine, se ia praful cu ajutorul unui fel de estompă, așezându-se astfel culoarea dorită.”[2]

Această tehnică fiind una ușor de realizat a fost folosită de artiști vizuali precum: Edgar Degas, Auguste Renoir, Ștefan Luchian ș.a.


Foto 3. Lucrare realizată în tehnica pastelului de către pictorul Ștefan Luchian[3]

Tehnica ceracolor. Asemenea pastelului și culorile ceracolor se prezintă sub forma unor batoane, diferența dintre primele și ceracolor este liantul ce se află în compoziția lor. După cum le spune și denumirea, liantul pigmentului din compoziție este ceara.

Sunt culori uleioase cu aspect opac, mat și dens. Pentru a reda strălucirea, aceste culori se pot freca cu ajutorul unui material textil moale. În general, acestea culori se aplică pe hârtie, dar suportul poate diferi în funcție de creativitatea fiecărui copil / artist / profesor în parte, de exemplu: pânză, lemn, sticlă etc.

Tehnica mozaicului. Această tehnică face parte din artele monumentale, asemenea frescei și picturii a secco. Este o tehnică străveche de decorare pavimentară sau parietală, utilizată de către egipteni, apoi de către romani, ea se dezvoltă în arta bizantină, fiind preferată datorită rezistenței ei.[4]

Tehnica presupune asamblarea unor bucățele de sticlă, ceramică, marmură, piatră etc, în general de formă pătrată – dacă inițial aceste tassere se tăiau în forma dorită, astăzi, se găsesc de vânzare în magazinele de specialitate, tassere deja tăiate sub forma unor pătrate. Aceste bucățele vor avea ca liant fie un mortar realizat din var și nisip, fie unul realizat din ciment.

Dacă inițial această tehnică fusese utilizată pentru a decora pavimentul caselor nobililor din Imperiul Roman, în vremurile contemporane este utilizat pentru a decora parietal interioarele bisericilor sau fațadele unor monumente.

Este o tehnică ce poate fi utilizată în cadrul orelor de Educație plastică pentru clasele a VII-a – a XII-a.


Foto 4. Etapă de realizare a unei lucrări parietale, în tehnica mozaicului, autor Petre-Emanuel Ghergu

 

Bibliografie

 

  1. CRISTEA, Maria și Ioan CRISTEA, Album de artă școlar, Editura Corint, București, 2001.
  2. MOREAU-VAUTHIER, Charles, Pictura, Editura E.S.P.L.A., București, 1957.
  3. ȘUȘALĂ, Ion N. și Ovidiu BĂRBULESCU, Dicționar de artă. Termeni de atelier, Editura Sigma, București, 1993.

 

[1]    Ion N. Șușală, Ovidiu Bărbulescu, Dicționar de artă. Termeni de atelier, Editura Sigma, București, 1993, pp. 208, 209.

[2]    Charles Moreau-Vauthier, Pictura, Editura E.S.P.L.A., București, 1957, p. 48.

[3]    Sursa fotografiei: https://www.artmark.ro/stiri/tag/ștefan-luchian/, accesată în data de 19. XII. 2017

[4]    Maria Cristea și Ioan Cristea, Album de artă școlar, Editura Corint, București, 2001, p. 31.