Copilul creativ și gândirea independentă

“Învață regulile ca un profesionist, ca să le poți încălca ca un artist.”
Pablo Picasso

Creativitatea își are originea în cuvântul latin ”creare“ care înseamnă a zămisli, a făuri, a crea, a naște. Conceptul de creativitate reprezintă o temă de cercetare pentru psihologi, pedagogi, psihanaliști, filosofi, esteticieni, sociologi, sociologi ai culturii, axiologi, antropologi, economiști, lingviști.

Termenul și noțiunea generică au fost introduse pentru prima dată în anul 1937, de psihologul American G.W. Allport care a transformat adjectivul “creative” , în “creativity”, lărgind sfera semantică și impunându-l ca substantiv.

Contrar concepției cum că o persoană ar trebui să fie creativă doar dacă lucrează în domeniul artelor – muzicieni, pictori, dansatori, designer – în prezent, problema creativității s-a extins în cele mai diverse domenii. Studii care vizează acest subiect au concluzionat că existența creativității este vitală în viață, la locul de muncă, în relațiile sociale, în educație. În prezent, creativitatea s-a impus ca importantă și în domenii precum industria publicității și IT.

Fiecare dintre noi deține o anumită capacitate creativă care se poate dezvolta prin diverse exerciții ușor de abordat și plăcute. Exersarea creativității se poate face zilnic, în cadrul activităților cu copiii, prin exercitarea profesiei de cadru didactic, copiii fiind sursa inepuizabilă de idei izvorâte dintr-o imaginație fără margini. O bună educație școlară contează foarte mult, dar nu este suficient.

În primii ani de viață a copilului, plasticitatea creierului – capacitatea de “a spori” competențe, valori și comportamente, care mai târziu, vor deveni obiceiuri – este la cel mai înalt grad. Realizarea, chiar și a unor mici modificări în modul de a vorbi sau de a aborda jocul și joaca cu cei mici, poate avea un impact real. Firul acestei idei ne conduce către abordarea învățării în instituțiile de învățământ și altfel decât strict ceea ce presupune programa. Altfel, suntem prinși în capcana “repetă după mine”. Adevărul este că școlile sunt încă judecate după realizările copiilor lor. Având în vedere că cea mai bună modalitate de a asigura note bune este de a adopta metode verificate, se înțelege de ce calea preferată este respectă programa, predă exact ce trebuie și “îndoapă” copiii cu cât mai multe informații pe care, în scurt timp, le vor uita sau cărora nu le vor găsi utilitatea, pentru că nu vor ști ce să facă cu ele.

Rezultatul este că, în acest fel, copiii par pregătiți – dar dacă înlăturăm stratul de la suprafață, de multe ori vom descoperi o creativitate firavă, descurajată, o lipsă de rigoare și o minimă gândire independentă. Ce învață copiii? Ei învață să caute și să adopte ideile și opiniile altora, dar nu să-și genereze propriile idei și strategii de gândire. Unele școli încearcă să se opună acestui lucru, așa cum este și școala noastră, dar de prea multe ori mediul în care cresc copiii noștri, care le formează convingerile și comportamentele, este unul care suprimă gândirea reală în favoarea memorării, a repetării pe de rost – mai concret, însușirea exactă a cunoștințelor decât dobândirea lor cu adevărat.

În același context, mi-a atras atenția observația autorului Malcolm Gladwell – în cartea sa “Outliers: The Story of Success” – că de fapt, cei cu un IQ foarte mare nu sunt cei care vor reuși neapărat în viață. Că, mai degrabă prezența sau absența altor calități fac diferența: inovația, creativitatea, perseverența alături de o disciplină anume ce ordonează și conduce către atingerea pragului de performanță dorită. Gladwell susține că gândirea divergentă, necesară pentru enumerarea mai multor utilități pentru diferite obiecte este de preferat celei convergente utilizată pentru a găsi răspunsul corect la testele gen IQ. Astfel, cei cu o gândire divergentă au șanse mai mari să prezică succesul viitor pentru sunt înzestrați cu imaginație, creativitate, gândire laterală.

Copiii de când sunt mici au o minte sclipitoare, extraordinară. Fie că este vorba despre imaginația lor elaborată, de capacitatea ei de a inventa lucruri noi, uimitoare sau de curiozitatea lor nemărginită față de tot ceea ce îi înconjoară, de lucruri neașteptate, fie că este vorba de idei care ne iau prin surprindere și ne fac să ne întrebăm “Cum de nu m-am gândit la asta?”.

Ce ne dorim pentru copiii noștri?

Ne dorim să gândească sănătos, să învețe să dezvolte idei interesante și să-și formeze propriile opinii, atent gândite și echilibrate. Dorim să crească pentru a putea exprima toate acestea în mod clar și încrezători, indiferent de context și audiența. Par a fi lucruri complicate și complexe, iar pentru acestea necesită foarte mult timp și parcurgerea unor etape esențiale care să-l susțină pe copil și să-l ajute să-și dezvolte cu adevărat încrederea în propria-i judecată și capacitate de a-și exprima independent opinia.

Cel mai ușor lucru este ca un copil să fie descurajat spunându-i ce să gândească, în loc să fie sprijinit să învețe să gândească singur. De foarte multe ori, inteligența unei persoane este judecată după modul clar și încrezător cu care își exprimă ideile. Copiii, dar și adulții care știu că sunt capabili să gândească prin intermediul aspectelor legate de orice subiect, se simt mai puternici și mai încrezători. Ei dau senzația naturală că ar merita să participe la conversația respectivă, ceea ce duce la creșterea stimei de sine. În felul acesta, ei caută noi oportunități, urmând să-și dezvolte noi competențe și să stabilească contacte noi. Astfel, își croiesc, încă de la început, calea către succes.