Copilul și stima de sine

“Nu te mai iubesc dacă mai vorbești urât cu bunica!”, “Nu ai luat Foarte bine la testul de evaluare? Ai văzut cum colegul tău a luat un calificativ mai bun decât tine?” sunt doar câteva din replicile pe care unii dintre părinți le folosesc în educarea copilului.

            Vorbind astfel, cădem însă într-o capcană: le distrugem copiilor stima de sine și îi transformăm în adulți care nu vor fi conștienți de propria lor valoare.

            Copilul care are stima de sine ridicată își cunoaște punctele forte și își acceptă limitele. El va dezvolta deprinderi superioare în a rezolva diverse probleme, de a rezolva conflicte, de a construi noi relații, este optimist, realist și, mai important, fericit.

            Pe de altă parte, copiii cu stimă de sine scăzută transformă situațiile de viață în frustrări, zâmbesc mai rar, sunt retrași, timizi, iar cuvântul pe care îl rostesc cel mai des este “NU POT!”.

            Cu toții știm că stima de sine se dezvoltă constant, pe tot parcursul vieții, fiind un sentiment care trebuie cultivat încă din copilarie. Încurajarea, sprijinul, încrederea și bucuria de a învăța lucruri noi sunt atitudini importante cu care părinții pot sprijini dezvoltarea stimei de sine la copii.

            Copilul încrezător în sine se simte bine în orice situație, se descurcă într-o echipă, dar și pe cont propriu. El are mereu soluții și se încurajează spunând  “E dificil, dar cu siguranță o să mă descurc”, știind mereu că orice ar face el va fi mereu iubit și apreciat pentru ceea ce a realizat.

             La celălalt capăt se situează copilul cu “NU” în brațe, care nu se valorizează. Lui îi va fi mereu frică de situații noi, va fi mereu negativist și va părea mereu dezamăgit.

             Recomandările specialiștilor pot fi multe, dar cea mai important este timpul petrecut de părinte alături de copil și atenția sa, care îl ajută pe cel mic să simtă că el este important și special pentru părinții săi.

             Uneori, părinții își compară copilul cu cel al prietenei, al vecinei sau cu oricare altă persoană. El este însă unic prin felul său de a fi și prin tot ceea ce face. Comparați-l cu el în trecut, lăudați-l și spuneți-i cât de mult a avansat în ceea ce realizează. Atunci va învață să nu se raporteze la cei din jur pentru a-și aprecia valoarea personală.

            Cel mai important este ca părinții să recunoască emoțiile și sentimentele copilului. Chiar și atunci când nu sunteți de acord cu ceea ce simte, este important să îi transmitem înțelegere.  “Văd că ești trist”, “Pare să-ți fie frica”, “Înțeleg că ești supărat/ furios și nu vrei să vorbim” sunt mesaje pozitive, iar cele negative pe care trebuie să le evităm în discuțiile cu cei mici sunt “Nu ai motiv să plangi”, “Este o prostie să îți fie frică” etc.

             Psihologii spun că este important să valorizezi efortul făcut de un copil și nu rezultatul obținut la finalul unui drum. Nu îl întrebați “Ai câștigat concursul?”, “Ai luat 100 de puncte?”, “Ai luat Foarte bine?”, ci înlocuiți aceste întrebări cu “Cum te-ai descurcat la testul de evaluare de astăzi?”, “Esti mulțumit de rezultatul obținut?”, astfel încât copilul dumneavoastră să învețe că el întotdeauna va fi apreciat pentru efortul depus și nivelul de implicare.

             Cu toții știm că nimeni nu este perfect, că sunt momente în viață când greșim, de aceea este important să fiți alături de copiii dumneavoastră în astfel de clipe și să îi explicate că fiecare copil are abilități în diferite domenii. Astfel, copilul dumneavoastră își va putea acceptă limitele și vulnerabilitățile fără să se simtă vinovat.