„Cred, creez, visez. Nimic nu mă poate opri!”

Ce de emoții, câte pregătiri, câte gânduri aveam în minte, când eram copil, înainte de începerea anului școlar. Ce frumoasă era prima zi la școala mică din satul meu! Cât de frumos și vesel se auzea sunetul clopoțelului vechi, agățat în nucul bătrân din curtea școlii.

Da, nici anul acesta nu am putut dormi înaintea primei zile de școală! Același nod în stomac, aceeași agitație, aceeași emoție nemărginită. Anul acesta nu voi mai fi întâmpinată de zâmbetul acelorași copii ca în ultimii 4 ani. Îmi e tare dor de ei și îmi e ciudă că timpul a trecut atât de repede, dar, în același timp, sunt tare nerăbdătoare să-i cunosc pe cei cărora am să le deschid drumul cunoașterii începând de acum. Am lucrat mult pentru a le pregăti o sală de clasă de poveste. Un decor care să-i ducă cu gândul la aventuri frumoase, la o călătorie minunată, așa cum este la școală. Anul acesta, sunt foarte mici, sunt clasa pregătitoare și nu pot să nu mă gândesc: „Ei… asta da provocare!”

Mi-am dorit dintotdeauna să devin învățătoare. Cred că meseria de învățător este una deosebită, pe care fiecare dintre noi, educatorii, ar trebui să ne-o asumăm în primul rând cu sufletul; ea nu presupune doar pregătirea elevilor din punct de vedere academic, mult mai importantă este pregătirea acestora pentru viață. Pentru mine, cel mai important este să pot contribui la dezvoltarea armonioasă a elevilor mei, a minții și a sufletului lor. Cuvântul cheie în acest proces cred că este iubire. Trebuie să îl iubești pe fiecare în parte, așa cum este, să îl faci să se simtă în siguranță, să aibă încredere în tine, în el, să se poată exprima fără cea mai mică teamă. Vreau să cresc copii care să privească încrezători spre viitor, să pășească siguri pe ei oriunde și oricând și să le insuflu următorul crez: „Cred, creez, visez. Nimic nu mă poate opri!”

Cu aceste gânduri am plecat pe 12 septembrie,  în prima zi de școală, să îi cunosc pe cei mai mici, frumoși și emoționați copii. La fel de emoționată ca ei și părinții lor, am trecut pe sub cel mai frumos pod de flori, ținut acum de foștii mei elevi, însă mândră și încrezătoare în lucrurile frumoase pe care le voi face cu cei noi. În clasă, le-am povestit elevilor despre cât de fumos este la școală și ce de aventuri ne asteaptă împreună. Ei s-au dovedit a fi tare curioși și vorbăreți. Ușor, ușor, am trecut împreună peste emoția primei întâlniri, a primelor priviri, a primului schimb de replici.

Cu gândul la aceste clipe, fac o promisiune: „Dragii mei elevi, am încredere în voi, fiindcă v-am văzut privirile curioase și dornice de cunoaștere; o să vă ascult pe fiecare în parte, fiindcă știu cât e de important să fii ascultat; am să vă înțeleg, deoarece știu că fiecare suntem diferiți. Pentru mine toți sunteți importanți și împreună vom fi o echipă!”