Cred în reușita elevilor mei

«Nu putem cunoaște absolut nimic,
decât răsfrângându-ne în noi înșine.» Camil Petrescu

 

Coincidență sau nu, tema lunii acesteia se leagă de o întâmplare pe care am experimentat-o deunăzi cu elevii mei și care m-a provocat la reflecție și introspecție. Dacă vreți, o încercare de a înțelege mecanismele firii umane atunci când factorul emoțional contrabalansează toate teoriile învățării. E un fel de reîntoarcere către propria-mi ființă pentru a reuși să rezolv, cel puțin parțial, conflictul emoțional dat de un simplu test pentru care elevii mei, o clasă conștiincioasă, muncitoare, cu dorința de a învăța și de a înțelege noțiunile, s-a pregătit temeinic de-a lungul multor ore de studiu, dar care a traversat momente de îndoială și incertitudine tocmai din cauza factorului emoțional. Ne-am pregătit multe ore pentru acest test, aveam certitudinea că fiecare dintre elevii mei și-a însușit noțiunile, și totuși, puși în fața unei evaluări, presiunea notei, care, știm cu toții, cântărește atât de mult azi, i-a transformat în niște elevi temători, nesiguri, care au dat răspunsuri greșite la noțiuni, aparent, foarte simple. În momentul acela aș fi vrut să desființez sistemul de notare, să mă bucur împreună cu ei de reușita noastră, a lucrului bine făcut, așa cum mi-au demonstrat-o în ora anterioară testului când îi verificam fără presiunea unei evaluări.

Ca mulți dintre colegii și chiar părinții elevilor mei, mă număr printre cei care am fost victima unui sistem de educație care s-a bazat foarte mult pe memorare, pe acumulare de informație și mult mai puțin pe formare de abilități și de talente. Acest sistem ne-a dezvoltat automatismul, mecanicitatea și a făcut ca imaginația să fie din ce în ce mai restrânsă, ca spiritul nostru să fie din ce în ce mai puțin căutător, interogativ și contemplativ. Școala pe care am făcut-o era o școală care ne dezvolta, poate, mintea, capacitatea mușchilor minții, dar foarte puțin, sau aproape deloc, ne-a dezvoltat mușchii emoției ceea ce în termenii literaturii de specialitate este numită inteligență emoțională și care, cred cu convingere, este aspectul cel mai important pe care trebuie să-l înțelegem și să-l dezvoltăm nu doar în mediul școlar ci permanent în relațiile cu noi, cu ceilalți, cu societatea, cu familia, cu tot ceea ce ne definește ca ființe sociale. Da, educația emoției trebuie cultivată și învățată pentru că ea este barometrul tuturor celorlalte reușite. Asta ar însemna o educație armonioasă, dusă spre perfecțiune, dar parcă o vedem uneori atât de departe.

Îmi doresc ca elevii mei să își dezvolte în primul rând spiritul, să caute, să-și pună întrebări mai mult, să viseze, să se îndepărteze de răspunsurile automate care le sunt date de școală, de societate și de lume în general. Știu că e imposibil să schimb un întreg sistem, dar îmi rămâne la îndemână credința că fiecare dintre elevii mei e unic și valoros nu pentru ceea ce-l individualizează prin notă, așa cum ne face să credem societatea în general, și sistemul de evaluare în particular, pentru că, știm cu toții că nota îți dă iluzia că îți va croi un loc bun pe viitor, te va diferenția de mulțime și te va ajuta să-ți dobândești un loc atât de mult râvnit, într-un liceu bun, și ulterior în viață. Elevilor mei le întrezăresc o altă șansă, și vreau să cred că fac parte dintre cei care se luptă cu toate aceste neajunsuri ale sistemului pentru ca ei să învețe altfel. Școala de acum se preocupă de învățarea spontană, invită și face accesibilă calea către reflecție, către mirare, către nevoia noastră firească de a pune întrebări, de a căuta răspunsuri. Școala pe care am făcut-o eu m-a învățat să fiu cât mai pasivă posibil, să pun cât mai puține întrebări, să accept cât mai mult totul, să spun DA la tot și să nu întreb nimic. Însă, pentru elevii mei, pentru tineri în general, îmi doresc altceva și, chiar dacă pășesc uneori timid, alteori stângaci în această cetate a emoțiilor, știu că efortul nu este în zadar și că nevoia de a interacționa, de  fi cu celălalt, de a reuși nu e atât de departe. Învăț permanent pentru că asta îmi dă o stare de bine și caut mereu să fiu activă interior, să mă aflu mereu într-o stare de întrebare pentru că asta înseamnă să trăiești, să nu-ți oferi răgazul de a te relaxa.

Cred în reușita elevilor mei și știu că sunt frumoși, unici și valoroși, dincolo de orice sistem de notare. Dragi elevi, nu nota vă face mai puternici, mai deștepți, și nici nu vă va aduce garanția succesului, ci ceea ce sunteți voi ca individualități, ceea ce vă deosebește de orice altă ființă creată de Dumnezeu pe Pământ. Pentru voi și doar împreună cu voi știu că lumea are sens, capătă culoare, formă și parfum.