CRITERIILE CARE STAU LA BAZA APRECIERII OBIECTIVE A ELEVILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ARTISTIC SPECIALIZAT

Singura legatură dintre artist și arta sa este aceea a omogenității. Principala calitate a artei este aceea de a fi frumoasă. Ea aduce oamenilor, într-o formă  condensată, acea frumusețe, acel adevar pe care oamenii ar trebui să-l intuiască ușor.

Așadar, putem compara artistul cu un aparat de radio care receptează anumite frecvențe și le transmite ca sunete muzicale mai departe, iar calitatea de a fi artist am putea să o definim ca acea calitate de maleabilitate a spiritului de a putea regla sunetul la diferite frecvențe pe care să le recunoasca și pe care să le transmită mai departe cu ajutorul intuiției sale.

Calitatea și eficacitatea însușirii cunoștințelor și deprinderilor instrumentale nu pot fi măsurate decât dacă procesul de învățare a trecut prin etapa evaluatoare. De multe ori se întâmplă ca profesorii să cedeze – fie din neștiință, fie din goana după spectaculos sau goana după un success rapid, dar în detrimentul elevului – tentației de a preda anarhic, de a lasa elevul să sară peste etape, să alunece în virtutea inerției, să își aleagă piese ce-l depășesc ca grad de dificultate și pe care le interpretează păstrând mereu aceleași probleme și pierzând astfel timp prețios în care ar fi putut efectua un progres treptat pe piese mai ușoare. Rezultat: numai câteva talente deosebite reușesc să crească bazându-se pe propria intuiție, fără metodă, fără disciplină.

Cei mai puțin norocoși rămân astfel neîndrumați, contribuția profesorului fiind nulă sau limitându-se la cuvinte mari, dar fără substanță și la câteva încurajări cu rolul de a da impresia elevului că este supravegheat.