Cultul și obiectele de cult de la Megiddo (1)

O discuție despre cult și, implicit, despre materialele care erau folosite în activitatea cultică este extrem de interesantă pentru o imagine de ansamblu a religiei iudaice. Materialele descrise aici nu intra în nicio categorie de obiecte de cult propiu-zise, deși toate sunt asociate cumva cu religia anticului Megiddo. Spre exemplu, discuția despre templu a dus natural către referința la capitelurile protoionice, care erau o proprietate arhitecturală a clădirii stratului IV.

Nu se afirmă, totuși, că aceste capiteluri sunt destinate doar templelor și altarelor. Cele mai bune exemple în acest sens au aparținut la origine porții unei împrejmuiri cu podea din calcar pe care Institul Oriental a descris-o ca o citadelă, dar pe care Schumacher a numit-o Curtea palatului, structura porții fiind palatul propriu-zis. În aceeași manieră, rithoni au fost incluși nu pentru că ei reprezentau vase necesare, întrebuințate la altar, ci pentru, având în vedere discuția figurinelor, că animalele ilustrate pe aceste vase pot fi asociate cu simbolismul religios[1].

La vremea când lucrarea despre cultul de la Megiddo a fost publicată, exista o tendință de a deprecia interpretarea descoperirilor arheologice în termeni de religie sau cult. Această tendință fusese lansată mai ales dinspre arheologia rusească, tributară politicii comuniste atee. Potrivit arheologilor ruși, figurinele zeiței mamă au devenit păpuși, iar figurinele animale era clasificate ca fiind jucării. Motive precum șarpe, porumbel sau rodie au devenit pure decorațiuni.

O altă explicație ar fi cea căreia un astfel tip de intepretare este o reacție împotriva tendințelor arheologiei timpurii, care cu puțin efort vedea un massebah (stâlp antic evreiesc)[2] în fiecare piatră ridicată și un templu în fiecare clădire obișnuită. De asemenea, a existat o ezitare în această privință, de a imagina cultul ebraic ca fiind politeist și sincretist, așa cum  s-ar fi concluzionat, dacă aceste obiecte ar fi considerate parte a cultului[3].

Nu se poate neglija, însă, proba însemnărilor Vechiului Testament, potrivit căreia programe religioase ale majoritatii regilor erau recunoscute ca diabolice în fața lui Yahve. Exemple ca imaginea șarpelui, căruia îi erau făcute sacrifiicii,  prostituatele sacre ale cultului feritilității și venerarea soarelui, erau recunoscute părți ale cultului templului, în ciuda protestului împotriva lor de către o minoritate înclinată idelogic. Suprapusă religiei monoteiste pe care profeții o predicau, exista și o religie a populației evreiești ce făcea parte din cultura religioasă a Orientului Apropiat. Obictele găsite la Megiddo reprezintă urme ale acestei religii populare.

Cum era acestă religie e înfățișată de studii recente, recunoscând multele sale ramificații ar putea fi caracterizată ca un cult al fertilității. Desigur, nu era o religie simplă, având aspecte astrale, lunare, solare și vegetale, iar zeitățile sale erau tot atât de numeroase ca și orașele lui Iuda și Israel. Este foarte puțin cunoscut despre mitologia și de atributele panteonului aceste religii populare, deși descoperirea nouă a tăblițelor de la Ras Shamra, literatura religioasă a Sumerului, Babiloniei și Egiptului și studiile clarificatoare a versetelor din Vechiu Testament, fac posibilă o reconstruire mai completă a cultului Palestinei antice[4].

Din nefericire la data când acest volum era publicat, 1935, săpăturile la Megiddo nu ajunseseră la un nivel foarte avansat. De aceea, în prezentul volum se studiază în primul rând obiectele provenite ce aparțin Epocii Fierului. Sugestiile a ceea ce poate fi dedesupt săpăturilor care fuseseră făcute până la acea dată, putea fi disponibilă și din săpături la alte situri, dar și din grupul reprezentativ, neobișnuit de mare al mormintelor săpate pe panta de est a tel-lului. Elemente din aceste morminte au fost încorporate în lucrarea din 1935[5].

Determinarea cronologiei exacte la Megidoo, ca și în alte situri palestine este foarte dificilă. Lipsa materialelor inscripționate și distanța largă de datare a ceramicii din Epoca Fierului Târziu, fac din aceasta o problema spinoasă. De reținut, pentru problema de față că stratul IV are două diviziuni, o fază timpurie presolomonică și probabil davidică și o fază mai târzie, care durează din timpul lui Solomon până la sfârșitul secolul IX sau mijlocul secolului VIII.

Zona sacră și capitelurile protoionice. Latura de est a tell-ului include o zonă care, pentru interpretarea cultului religiei populare a Megiddo, este cel mai important loc săpat. Din păcate, ea este și cea mai dificilă secțiune a tell-ului de a fi interpretată. Nu poate fi dată nicio finalitate concluziilor de aici, autorul, după cum mărturisea, făcând din abundență uz de sugestiile oferite de cei cu care a discutat această problemă. Această zonă, după cum poate fi văzută în planșele de mai jos, este de aproximativ 75 metri lungime și 50 metri lățime, ce cuprinde trei structuri, ce pot fi descrise ca și clădiri: prima cu pietre ridicate, a doua este un depozit lung, iar a treia un templu. Ultima clădire avea aparent o funcție duală, servind atât ca sanctuar, dar și ca fortăreață.[6]

Unele dintre dificultățile de intepretare ale acestei zone vor fi explicate de istoria săpăturilor, pentru care înregistrările nu sunt întodeauna atât de clare pe cât se dorea. Lucrul în acesta zona a fost început în 1903 de Schumacher, care prima dată a identificat Tempelburg. A fost sapată și mai târziu, în 1926, de Fisher care a descris foarte sumar în carnetul său, un templu și spatiul lung de depozitare la sud. Vecinatatea acestei zone a fost curățată complet de Guy, care a descoperit și una din substructurile Templului Astarte. Guy a tratat clădirea timpurie mai mult ca o casă[7].

Din momentul în care aceste trei clădiri au fost prima dată descoperite și descrise, cunoștintele despre secvența ceramica la Megidoo a crescut în special în ceea ce privește distincția dintre straturile IV și V. Studiul vaselor din acestă zonă clarifică faptul că, desi  ce se găsește sub structura templului, aparține stratului IV, așa cum a indicat Guy, cele două structuri spre sud aparțin stratului V. Vasele din depozitul lung prin forme, lustuire neregulată de mână, baia în roșu, bandele de decorație în sepia și culoarea articolelor sunt tipice stratului V. Forme similare, articole și decorațiuni au fost găsite în clădirea cu pietre ridicate. Alte urme de clădire din stratul V au fost găsite între templul și zidul orașului din stratul IV la est, cît și la vest de curtea 313. Rămășițele zidului din stratul V, dedesuptul templului, sunt insuficiente ca să indice un plan al unei clădiri.[8]

Planul templului stratului IV, după cum se poate vedea în figurile de mai jos, descriu orientarea și dimensiunile sale.

Zidăria sa a fost deja asociată cu a perioadei lui Omri și Ahab în Samaria și reasamblarea sa structurală, templului din Ierusalim (III Reg 7,12: „Curtea cea mare avea împrejur o îngrăditură din trei rânduri de pietre cioplite și un rând de grinzi de cedru. Tot astfel era îngrădită și curtea dinlăuntru a templului Domnului, precum și pridvorul templului.”)[9].

În cursul săpăturilor în această zona, Schumacher a descoperit camera 340, turnul de la est și platforma cu trepte care urca catre turn. Camera 340, sau mai bine zis o cameră care era deasupra ei, el a identificat-o ca fiind templu propriu-zis pentru că acolo a găsit doi masheboth cu inserție în formă de cerc și altul cu o scobitură în vârf. Acestea pot fi comparate cu pietrele ridicate ale Clădirii din sud. Aceeași cameră conținea o masă din piatră și o piatră cu o adâncitură circulară, pe care se puteau observa un strat de cărbune din lemn și resturi de animale, toate sugerând uzul camerei pentru cult. Este probabil ca această cameră, care a aparținut templului stratului IV, să fi avut o funcție similară, pentru ca noile temple care erau construite ocupau adesea locurile deja sacre[10].

Mai mult parte a vaselor de altar, probabil folosit ca un altar de tămâiere, a fost găsite de Schumacher în zona de vest a camerei 340. Acestea și alte vase de altar găsite în apropiere sunt folositoare în reconstituirea clădirii din stratul IV pentru că ele dau indicii valoroase, la fel ca și proprietățile arhitecturale ale clădirilor din acea perioadă[11].

Pereții templului se susțineau în stâlpi de piatră compuși din trei blocuri. Stâlpii de piatră erau așezați pe o fundație de piatră nefinisată; pe acestea era un rând de grinzi de cedru, deasupra cărora se ridica o structură de cărămidă de pământ. Așa cum a fost găsită de Schumacher, această structură fusese distrusă și zidurile de piatră închideau camera, care mai târziu era așezată desupra camerei 340.  Masseboth-ii, care stăteau pe fundația de pietriș de 15 cm sub pavajul camerei, erau aliniați în centrul acestei camere mai vechi ca și pietrele zidului scund, care stateau erau echidistante față de zidurile de nord și sud[12].

Se poate doar presupune că podelele camerelor templului stratului IV erau uniforme la nivelul vârfurilor stâlpilor pentru că un aranjament similar al stâlpilor din cărămizi, așezate în lat și longitudinal, servea ca zid de reținere pentru citadelă la marginea de sud a tell-ului. Pe lângă această analogie nu sunt indicii despre uși prin zidurile care separau diferitele camere. Dacă podelele nu erau atât de înalte ca vârful stâlpilor, astfel încât goluri de uși să fi fost în structura pierdută, atunci un rând de trepte pe fiecare parte ar fi fost necesare pentru a trece de fiecare zid. La Camera 333, de exemplu, ar fi fost nevoie de cel puțin patru rânduri de trepte, iar un vizitator care ar fi venit din afara clădirii ar fi fost nevoit să folosească șase sau și mai multe rânduri de trepte. Nu au fost găsite urme ale unui asemenea aranjament ciudat[13].

Pe fațada de sud al zidului de sud al camerei 340, aproape de colțul din sud-est, este incizat un scut al lui David. Cu privire la asocierile religioase ale clădirii acest semn poate fi interpretat ca simbol al zeiței feritității, ale cărei modele de vase pentru altar erau atât de numeroase în acestă zonă. Sigiliu lui Solomon și scutul lui David sunt probabil de origine astrală, avându-și rădăcinile în cultul fertilității. Această teorie este confirmată în parte și de apariția celor două stele pe placa Astarte de la Tel eș-Șhafi. Stelele în cinci și șase colțuri apar câteodată ca simboluri ale zeiței pe sigilii cilindrice. Steaua în cinci colțuri era un simbol al templului din Ierusalim pentru ca ea apare pe sigilii de la tezaurul templului cu literele ירﬠרם alternând cu vârfurile unei piramide – secolul V îHr[14].

Asociate cu templul sunt cinci capiteluri protoionice și probabil trei altare din blocuri de piatră crestate și două chivoturi din ceramică. Din moment ce aceste altare și chivoturi au fost găsite în vecinatatea depozitului și clădirii cu pietre verticale, amândouă aparținând stratului V, ar fi normal să fie atribuite tot acestui strat. Fischer a presupus că aceste altare și chivoturi „evident fuseseră duse în afara clădirii și distruse când templul a fost prădat și ars. Problema trebuie, însă, reexaminată din moment ce se știe că nici templul lui Fischer, nici structura podiumului din stratul IV, nu sunt contemporane cu depozitul și cu clădirea cu pietre verticale[15].

Deși nu se poate vorbi având o siguranță despre această chestiune, câteva considerații fac concluzia lui Fischer înca probabilă. Ea trebuie aplicată templului stratului IV. Există puține dubii că aceste capitelurile protoionice, găsite între clădirea cu pietre verticale și depozit, au legătură cu celelelate patru capiteluri, a caror relație cu structura stratului IV este acceptată de Guy și Lemon. Capitelul a fost găsit langă chivoturile din ceramica și nu departe de altarele în formă de corn, care probabil au fost scoase din templu. Nu este într-adevăr nicio altă sursă pentru cele trei altare în formă de corn, deoarece ele stăteau cel mai aproape de clădirea cu pietre verticale. Pare improbabil ca o structură atât de mică să fi conținut atât de multe altare. Altarele fuseseră distruse de căldură și colorate de foc. În plus se știe că templul fusese ars. Incendiile ar fi putut fi simultane, deși trebuie avut în vedere că depozitul din stratul V a fost, de asemenea, distrus de o conflagrație. O dovadă mai bună a datei altarelor în formă de corn este faptul că sunt destul de diferite de altarul M 5331, care a fost găsit în stratul V. Ultimul poate reprezenta un tip mai primiv. Are coarne în forme diferite și este mult mai puțin finisat[16].

Data chivoturilor din ceramică este sugerată de elementul de fabricație, culoarea galben-verzui și de faptul că fuseseră stropite cu sânge, dând o nuanță de culoare roșie, care nu sunt caracteristice stratului V, ci vaselor stratului IV. Mai importante pot fi considerate ornamentele în spirală din colțurile superioare ale fațadei chivotului nr. 2986 (figura de mai jos). Acestea sunt capiteluri protoionice convenționalizate. Ele sugerează o clădire decorată cu asemenea capiteluri, deoarece chivotul poate să fi fost luat ca un model brut al unei clădiri cunoscută de oamenii din acea periodă. Asociarea evidentă este cu templul din apropiere căruia se presupune că au aparținut capitelurile găsite în vecinătate. Ornamente similare, ca și alte motive ale chivotului nr. 2986, se găsesc și pe un altar de tămâiat descoperit la Ta’Anach, printre vase care semănau cu cele din stratul IV sau mai târziu la Megiddo[17].

Nivelul inferior la care obiectele atribuite stratului IV au fost găsite, poate fi explicat în diferite moduri. Ruinele din stratul V ale depozitului și ale clădirii cu pietre verticale pot prea bine să fi fost ridicate față de spațiul care intervenea între un capitel și chivotul care a fost găsit. Sau, poate, populația stratului IV a simtit că este necesar să acope stâlpii clădirii cu pietre verticale.

Templul are anumite proprietăți care indică folosirea și ca sanctuar, dar și ca fortăreață. El este poate un simbol al relației strânse între religie și stat la Megiddo în acele timpuri[18]. O asemenea relație exista printre evrei conform relatărilor biblice.

Partea de sud a clădirii, camerele 338-340, pot fi comparate cu cele două temple contemporane israelite găsite de Badè la Tell en-Nasbeh. În amândouă exista o cameră lungă la dreapta și camere paralele extinzându-se în unghiuri drepte față de ea la stânga. Axele lungi ale acestor grupuri de camere la Megiddo și, de asemenea, la Tel en-Nasbeh sunt relativ în direcția NV-SE. Camerele 338-39 la Megiddo se poate să fi servit ca și camere în care oamenii obișnuiți erau primiți. Intrarea în aceste camere este probabil să se fi făcut din curtea largă de la vestul clădirii. Camerele 331-37 de la nord se poate să fi fost ocupate de personalul templului, ofițerul militar rezident și/sau garda templului.[19]

Echipat ca și când ar fi avut un turn, templul Megiddo ar fi fost foarte eficient pentru paza zonei sacre și probabil a locurilor adicente, se poate să fi servit ca un spațiu de ultim refugiu în cazul distrugerii orașului. Multe paralele pentru un asemenea uz ar putea fi mentionate; dar probabil Judecători 9,46 este cel mai bun exemplu[20]. II Reg 11, 4[21] oferă o imagine clară a mercenarilor carieni[22] care păzeau templul din Ierusalim. Erau suficient de numeroși astfel încât cu ajutorul lor Iehoia[23] au fost capabili să păstreze controlul politic pentru tânărul Ioaș[24]. Și Iehoia și-a condus campania din templu, care nu era aparent folosit ca depozit de arme. În 70 dHr. când Titus a cucerit Ierusalimul, unul din ultimile puncte de retragere și rezistență a fost templul. Asocierea chestiunilor militare cu templele este de așteptat în lumina în care asemenea instituții, care era instrumentul procesional al lui Yahve Savaot[25] și era păstrat în sanctuarul cel mai adânc. Chiar și zeițele erau văzute ca patroane ale războiului. Astarte și Anath sunt descrise de Ramses III ca scuturile sale[26].

Funcția militară a templului nu trebuie exagerată. Clădirea nu este situată ideal pentru scopuri militare, pentru că turnul său, deși este destul de apropiat de zidul orașului ca să se poată supraveghea, nu este suficient de aproape ca să fie de ajutor în apărarea orașului în general. În orice caz, planul clădirii este astfel încât e greu de explicat că ar fi fost rezidența oficială a guvernatorului districtului Megiddo. Nu are nicio curte centrală și nici vreo cameră care ar fi potrivită pentru o sala de recepție sau sala de audiențe. La vestul porții, cât și în partea de sud a orașului, sunt clădiri mai ample, care ar fi putu servi ca rezidență oficială a conducătorului[27].

Prezența unui sanctuar la Megiddo în perioada  Epocii Fierului de Mijloc este un lucru natural, iar templu este singura structura care poate fi clasificată ca un sanctuar. Dacă cele două clădiri de la sud aparțineau zonei sacre din stratul V, atunci ar fi firesc plasarea sanctuarele în stratul IV și din timpuri mai vechi, chiar dacă Solomon a construit templul său într-un loc care pare să fi fost un sanctuar înaite ca evreii să aibe în posesie Ierusalimul, și pe care este astăzi construită moschea Moslem[28].

Pietrele verticale ale clădirii sudice a stratului V pot fi numite massheboth cu aceeași validitate ca orice descoperie făcută la Megiddo. Deși nu se poate susține dogmatic că ele sunt massheboth, diverse lucruri fac această interpretare probabilă. Construcția clădirii este extrem de neobișnuită, sugerând o importanță specială. Trebuie recunoscut faptul că pietrele verticale nu pot fi explicate ca simple suporturi de acoperiș, pentru că un edificiu atât de mic nu ar fi trebuit neapărat să fie susținut de stâlpi atât de masivi. Stâlpi comparabili cu aceștia nu au fost găsiți nici în clădirile mai mari din apropiere[29].

Pietrele veriticale mai mici din vecinătate pot fi explicate ca glafuri de uși. Dacă acești stâlpi masivi ar fi fost doar construiți în scopuri arhitecturale, de a suținere construcția, ar fi fost de așteptat să fi fost aranjați mai simetric. Ca suporturi de acoperiș ei nu sunt suficient de înalți decât dacă ar fi completați cu alte pietre deasupra lor, și cu siguranță o clădire așa mică nu ar fi avut nevoie de tot acest suport al acoperișului[30].

Mai mult decât atât două probleme ridică semne de întrebare: care este explicația adânciturilor găsite în acești stâlpi și, dacă ar fi fost suporturi de acoperiș, ar fi putut fi în același timp și stâlpi sacri.

În rând cu pietrele verticale pe latura de nord a camerei centrale sunt trei adâncituri: ultimul stâlp la est are o adâncitură superficială pe fațada de est, în timp ce stâlpul de lângă el are o adâncitură mai mare pe aceeași parte de aproximativ 15 cm în diametru și 20 de cm adâncime. Ultimul stâlp la vest din rând are o adâncitură pe fața de vest de aproximativ 10 cm diametru și 8 cm adâncime. Stâlpii sunt de înălțimi diferite, cei din rândul nordic fiind de aproximativ 1,7 m, în timp ce stâlpii de la sud sunt de aproximativ 1,45 m înălțime. Ei au laturile neregulate și de dimensiuni diferite, media fiind 50×40 cm[31].

Prezența originară a templului din stratul V la nord de templul stratului IV poate fi doar presupusă, nu și dovedită. Dar presupunerea nu este nejustificată din moment ce sunt analogii între prezențele celor două temple, unul al unui zeu și altul al unei zeițe în același sit. Acesta a fost cazul la Beisan și la Tell en-Nasbeh. Clădirea cu pietre verticale este probabil sanctuarul unui zeu, nu al unei zeițe, pentru că zeitatea masculină era simbolizată de stalpii de piatră, în timp ce simbolul feminin era sherah. Templu stratului IV ar fi putând servi și pentru zeu și pentru zeiță așa cum templul din Ierusalim pare să fi făcut[32].

Pe lângă numeroaselor obiecte de cult din această zonă, au mai fost găsite multe amulete de faianță și câteva coarne de gazelă. Ultimile ar fi putut servi ca obiecte votive pentru că gazela era un animal sacru al lui Resheph, cunoscut ca iubitul lui Astarte. Gazela era de asemenea sacră pentru Isis la Koptos[33].           

Capitelurile protoionice. Cinci capiteluri protoionice găsite în dărâmături sau refolosite în structuri mai târzi, se presupune că au aparținut templului. Unul dintre ele a fost descoperit și publicat de Schumacher. Dintre cele patru descoperite de Institutul Oriental, un capitel era lucrat pe ambele părți, din păcate într-o stare degradată cauzată de intemperii. Gravarea pe una dintre fețe poate reprezenta o încercare preliminară a artistului[34].

În reconstituirea poziției lor în templu, a fost gândit, cel puțin ipotetic, să se considere aceste capiteluri ca aparținând pilaștrilor care decorau glafurile ușilor, după analogia cu intrarea unui mormânt de la Tamasos, Cipru[35].

Este foarte probabil ca mai multe capiteluri să fi fost folosite la templu decât cele care au fost găsite, pentru că tell-ul nu fusese complet curățat până la stratul templului, iar săpături ulterioare ar putea dezvălui alte tipuri în acest strat care să fi fost refolosite în ziduri ale straturilor superioare.

Două capiteluri mai mari similare ca design, cel putin unul dintre ele fiind refolosit în stratul de deasupra, a aparținut la bază porții citadelei. Amândoua pot fi atribuite perioadei timpurii a stratului IV, fiind mai vechi decât grajdurile din timpul lui Solomon[36].

                                  

Altarele din blocuri de piatră. Coarnele altarelor pentru sacrificiile animalelor avea o funcție importantă în riturile sângelui[37]. De asemenea, și altarele de tămâiere aveau coarne[38]. Nu era suficient spațiu pentru altarele de sacrifiuciu la Megiddo, iar sugestia că ele ar fi fost altare de tămâiere ar putea fi acceptat. Dimensiunile altarului de tămâiere din Vechiul Testament nu diferă prea mult de măsurătorile altarelor de aici. Altarul de tămâiere biblic măsura un cot pătrat și doi coți înăltime, în timp ce M4555 și M5154, care nu sunt foarte nu sunt foarte simetric cioplite și nici foarte finisate, măsoară 24x22x35 cm și 30x28x47 cm. M5331 măsura neregulat 34x25x38 cm. Poate avea importanță faptul că nr. 2984 este aproape exact de două ori în înălțime cât este în lățime. M5254 nu are coarne[39].

Este evident că aceste coarne serveau ocazional la ținerea vaselor de tămâiere. O analogie poate fi făcută cu altarul mic din piatră de la Nineveh, în care un vas de tip castron, tăiat din aceeași bucată, este ținut de patru coarne. În M4555 și M5154 chiar suprafața altarului era folosită pentru tămâiere deoarece suprafețele lor de deasupra sunt mult mai decolorate de foc. M5331 nu are o astfel de decolarere. Acest detaliu nu poate fi determinat în cazul altor specimene din moment ce suprafețele lor au fost mult înnegrite de o conflagrație[40].

Așa cum a mai fost sugerat, este posibil ca marginea găsită pe altarul de piatră să fie specifică altarelor de tămâiere biblice. După ce a văzut chivoturile de ceramică, Albright a gândit că ar intra în aceeași categorie. Cu siguranță, privind contextul, altarele de piatră care au fost găsite aparțin cultului fertilității. Cât din cultul Yahve era cuprins în venerarea sincretistă la Megiddo este, bineînțeles nesigur. Faptul că un asemenea sincretism chiar a existat, a fost arătat de studii recente[41].

Dacă proptotipul coarnelor altarului era un corn adevărat, atunci se poate face asociarea cu motivul bovin, care este atât de proieminent în toate regiunile Orientului Apropiat și care amintește de idolii viței din întregistrările Vechiului Testament (Ieș 32, 8). O zeiță cu coarne (Ashtoreth-Karnaim) a fost găsită reprezentată în bronz la Gezer a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri în arheologia palestiniană[42].

Atât cât poate fi determinat, altarele cu coarne sunt limitate la partea de vest a Orientului Apropiat. Sunt absente în Mesopotamia, cu excepția unuia de la Nineveh (Kuyunjik), găsit de R. C. Thompson. Prototipuri asemănătoare vin din Asia Mică și Egipt. În straturile eneolitice și din Bronzul Timpuriu la Alishar, au fost găsite perechi de coarne din ceramică brută, Schmidt sugerând că ar reprezenta altare cu coarne. El le-a comparat cu coarnele de consacrare cunoscute în Creta și în Egeea, și aparent în Egipt în timpuri preistorice. Asociat cu ce este descris ca baza altarului tipic minoan și micenian este un altar miniatural din perioada MM II[43] din Knossos[44].

Un altar din piatră comparabil cu acesta în privința coarnelor și mărimii, dar aparent cu fețe plane, a fost găsit la Gezer, refolosit în fundația unei clădiri de la 600 dHr. Dintre două altare din piatră cu coarne găsite de Sellin la Balata (vechiul Sichem), unul era similar cu acesta, fiind mai mult sau mai puțin o combinație a lui M5154. Ambele sunt cu siguranță   pre-exilice, probail din secolel 8-7 îHr. Albright notează un altar din piatră cu coarne provenind din stratul B la Tel Beith Mirsim (probabil biclicul Debir sau Kiriathsepher) datat în secolel 12-10 îHr., probabil mai aproape de secolul 10.  Este descris ca pictat roșu la origine[45].

Altarele de piatră pentru tămâiere de diferite tipuri sunt semnalate la Gezer, Gerar (Modernul Tell Jemmeh) si Beth Pelet, modernul Tell Fara.  Acestea sunt foarte mici si sunt incizate cu desene de animale si decoratii geometrice. Cele de la Gerar au fost datate de Petrie la aproximativ 700-500 îHr. Cele de la Gezer sunt similare, dar sunt datate de Macalister în perioada elenistică, la aproximativ 500-100 îHr., deși un specimen este mai timpuriu[46].           

Chivoturile ceramice. Rămășițele a doua chivoturi ceramice au fost găsite la Megiddo, probabil aparținând stratului IV. Chivotul 2986 a fost restaurat cu ajutorul plasticinei. Au fost ilustrate doar acele detalii care au putut fi reproduse cu un grad de siguranță. Din moment ce nu era sigur câte fragmente se potriveau în aranjamentul original, multe au fost omise. Înfățișarea este galben-verziue, cu o spălătură de culoare roșu deschis care este aproape dispărută. Pereții se ridica deasupra nivelului acoperișului, linia căruia este indicată printr-o singura curbă. Deschiderile mici, circulare de deasupra sunt posibil găuri pentru porumbei, păsările sacre ale cultului. Reconstrucția părții superioare a centrului fațadei este pur teoretică. Un sfinx femelă stă în fiecare colț. Părul său cade în două cozi lungi pe fiecare parte a feței peste urechi. Coroana este o tiară îngustă cu benzi verticale. Poate fi o versiune mai târzie a tiarei găsită pe placi timpurii. Coafura poate fi, de asemenea, comparată cu cea a unei femele sfinx de la Tell Halaf[47]. Sprâncenele și conturul ochilor sunt incizați adânc și pupilele sunt încrustrate în piatră. Gura este destul de largă și buzele sunt groase. Cu privire la analogia Tell Halaf, se ezită a se numi artă egipteană, putând fi la fel de bine numită canaaneită sau ebraică[48]. Umerii și genunchii sunt proeminenți și coama urmează înălțimea corpului. Linii incizate marchează fălcile. Corpul este cel al unui leu. Pe fiecare colț superior frontal al fațadei, chiar deasupra zeiței și sub cornișă, este o spirală protoionică, a cărei proprietate este bordura întreruptă în afara curbei exterioare a spiralei. Aceasta este o proprietate specifică a spiralei protoionice din Palestina, așa cum este ilustrată în capitelurile protoionice mai mici și mai mari de la  Megiddo[49].

Figurinele. Întrebarea referitoare la interpretarea figurinelor în lumina Vechiului Testament a avut multe raspunsuri. Este surprinzător faptul că obiecte religioase, atât de proeminente și numeroase, cum sunt zeițele mamă și alte figurine nu au parte de nicio menționare în înregistrările religioase ale evreilor. În timp ce se pare cî nu există în terminologia religioasă ebraică niciun cuvânt care să denumescă figurinele, totuși este extrem de probabil ca uneori termenul tͤraphîm ar putea să se refere exact la acest lucru. Se poate ca figurinele să fi fost concepute în contextul cultului fertilității. Cheia interpretarii acestui cuvânt vine din Fac. 31, 17-35 care spune cum soția lui Iacob, Rașela a dus de la Haran în Canaan acest tͤraphîm al socrului său aramean Laban. Faptul că aceasta problemă reflectă intrarea figurinelor în Palestina pentru prima oară, este probabil din mai multe considerații. Așa cum vom vedea se pare ca au fost introduse brusc, chiar la sfarșitul Erei  Bronzului Mijlociu. Dacă Iacob reprezintă unul din ultimii invadatori Hyksos sau unul din imediații predecesori ai lui Habiru, elementul de timp al istorisirii biblice se potrivește cu perioada introducerii figurinelor. În ciuda anumitor stilizări egiptene, figurinele din Palestina nu pot fi considerate tipice cultului egiptean și trebuie sa ne îndreptăm atenția spre nord pentru a afla originea lor. Știm din întamplarea cu Iacov faptul că tͤraphîm erau mici, iar istorisirea lui Mica din Judecatori 17[50] le pune in contras cu imagini sculptate (pesel) si idoli turnati (massekhah)[51].

Ca și termenul figurină, denumirea tͤraphîm se referea la ceva mai mult decât zei din ceramică de casă. Tͤraphîm,  de asemenea, se pare că erau oracole sau instrumente de divinație, dar este dificil de văzut cum figurinele de ceramică ar fi putut fi folosite în acest fel. Aceasta nu este o obiecție importantă pentru că se poate ca ͤlîlîm să fi fost tot figurine de ceramică servind tot ca instrumente pentru oracole. Ele sunt menționate prin imaginea sculptată și stâlpul sacru în Levitic 26, 1[52]. Tͤraphîm folosit de Micol în incidentul din I Regi 19, 13[53] nu ar fi fost o figurină mică, ci mai degrabă un eficiu amplu cu proprietăți umane[54].

Faptul că istorisirea cu Iacob poate reprezenta introducerea cultului figurinelor, nu este contradictoriu cu asocierea unuia dintre tipurile timpurii de figurine, așa numitele reliefuri hitite. În aceste figurine coafura inelată este fară cozi, și mai degrabă poate fi numită siro-hitită, decât egipteană. Acestea corespund mai bine cu zeitățile de pe reliefurile Yazilikya. Așa cum a arata Spacer se poate să fi fost elemente hurriane[55] în migrațiile Hyksos, iar faptul că asemănările culturale ale imigranților lui Iacov și celor care au creat reliefurile Yazikaya, nu se poate fi negat categoric. Putem nota și sugestia lui Spacer că actul Rașelei se leagă de o lege hurriană conform căreia posesia de către soțul unei femei a unui  tͤraphîm îi asigura titlul de proprietate a socrului său[56].

Funcția figurinelor animale de ceramică în Canaan este foarte discutat. Puține dintre figurinele animale din colecția Megiddo se poate sa fi avut un uz practic. Este probabil să fi servit ca imagini sau idoli în cultul taurului sau în cultul solar ca obiecte votive ori ca instrumente de magie folosite pentru a crește turmele și cirezile. Chiar și efigiile în forma rithonilor se poate să fi avut o conotație religioasă în mințile posesorilor lor, deși, bineînțeles nu neaparat pentru uzul în activitățile cultului la altar. Faptul că unele dintre figurinele animale erau folosite ca jucării este foarte discutabil pentru că nu există vreo probă pentru faptul că oamenii din Orientul Apropiat antic foloseau efigii animale ca lucruri de joaca pentru copii. Motivul oilor, caprelor și bovinelor cu zeul fertilității ca cioban, atât de frecvent în liturghiile Tamuz din Babilonia și Asiria, indică cum aceste figurine animale s-ar fi potrivit în modelul religios al Israelului. Figurinele cabaline se poate să fi fost asociate cu cultul soarelui[57].

Figurinele zeitei mamă se poate să fi fost votive, dar mai probabil se pot clasifica ca idoli. Prezența unor astfel de figurine în morminte la Megiddo nu indica doar faptul că viața viitoare era considerată o continuare a acestei vieți, dar poate implica un tip de cult mortuar în legatură cu religia fertilității cu zeița mama, ca protectoare și patroană a morților – un corolar natural a funcției ei de consoartă a zeului muritor. Putem compara funcția lui Isis în cultul egiptean al lui Osiris. Figurinele zeiței mamă au fost găsite ca parte a  inventarului funerar la Gezer si la Betsh Shemesh. De asemenea, figurine animale apar în morminte.

[1] Material Remains of Megiddo Cult, by Herbert Gordon May with a chapter by Robert M. Engberg, Chicago, Oriental Institute Publication vol. 26, The Oriental Institute of the University of Chicago, 1935, p. 1.

[2] În Vechiul Testament termenul de massheboth se întâlnește de 35 de ori cu diferite sensuri ale întrebuințării: Fac 28, 18, 32; 31, 13, 45, 51, 52(de două ori); 35, 14(de două ori), 20 (de două ori); Ieșire 23, 24; 24, 4; 34, 13; Levitic 26, 21; Deut 7, 5; 12, 3; 16, 22, III Regi 14, 23; IV Regi 3,2; 10, 26-27; 17, 10; 23, 14; II Paralipomena 14, 2; 31, 1; Isaia 19, 19, Ieremia 43, 13; Iezechil 26, 11; Osea 3, 4.

[3] Ibidem, p. 1.

[4] Ibidem, p. 1.

[5] Ibidem, p. 2.

[6] Ibidem, p. 4.

[7] Ibidem, p. 4.

[8] Ibidem, p. 4.

[9] Ibidem, p. 5.

[10] Ibidem, p. 5.

[11] Ibidem, p. 5.

[12] Ibidem, p. 5-6.

[13] Ibidem, p. 6.

[14] Ibidem, p. 6.

[15] Ibidem, p. 6.

[16] Ibidem, p. 7-8.

[17] Ibidem, p. 8.

[18] Ibidem, p. 8.

[19] Ibidem, p. 9.

[20] „Auzind de acestea, toți acei ce erau în turnul Sichemului s-au dus în turnul capiștei lui Baal-Berit.”

[21] „Iar în anul al șaptelea a trimis Iehoiada de au luat sutași din gardă și din oștire și i-au adus la el în casa Domnului. Aici a făcut cu ei legământ , luând de la ei jurământ în templul Domnului și apoi le-a arătat pe fiul regelui.”

[22] Locuitori din Caria, aflată în sud-vestul Anatoliei.

[23] Mare preot din timpul lui David.

[24] Este al doisprezecelea rege al lui Israel, care și-a început domnia la 16 ani.

[25] Dumnezeu Savot – este un termen întâlnit de 285 de ori în Vechiul Testament. Concludent pentru cazul de față este versetul de la I Regi 4, 3-8 : „După aceea au venit oamenii în, tabără și au spus bătrânilor lui Israel: “Pentru ce oare ne-a lovit pe noi Domnul înaintea Filistenilor? Să luăm cu noi din Șilo chivotul legii Domnului, ca să meargă în mijlocul nostru și să ne izbăvească din mâinile vrăjmașilor noștri! Și a trimis poporul la Șilo, de au adus de acolo chivotul legii Domnului Savaot, Cel ce șade pe heruvimi; iar pe lângă chivotul legii Domnului erau și cei doi fii ai lui Eli: Ofni și Finees. Iar dacă a sosit chivotul legii Domnului în tabără, tot Israelul a ridicat strigăt așa de mare, încât s-a cutremurat pământul. Și auzind Filistenii răsunetul strigătelor, au zis: Ce înseamnă aceste strigăte puternice în tabăra Evreilor? Și au aflat că a sosit în tabără chivotul legii Domnului. Atunci s-au înspăimântat Filistenii, căci ziceau: Dumnezeul lor a venit la ei în tabără. Apoi au zis: Vai de noi! Căci n-a mai fost asemenea lucru nici ieri, nici alaltăieri! Vai de noi! Cine ne va scăpa din mâinile acestui Dumnezeu puternic? Acesta este acel Dumnezeu Care a bătut pe Egipteni cu tot felul de pedepse în pustiu.”

[26] Ibidem, p. 9.

[27] Ibidem, p. 9.

[28] Ibidem, p. 9.

[29] Ibidem, p. 10.

[30] Ibidem, p. 10.

[31] Ibidem, p. 10.

[32] Ibidem, p. 10.

[33] Ibidem, p. 10.

[34] Ibidem, p. 10.

[35] Ibidem, p. 10.

[36] Ibidem, p. 11.

[37] Levitic 4, 34 „Apoi să ia preotul cu degetul său din sângele acestei jertfe pentru păcat și să pună pe coarnele jertfelnicului arderii de tot, iar celălalt sânge să-l toarne jos lângă jertfelnic.”

[38] Ieș 37, 25 „A făcut apoi jertfelnicul tămâierii, din lemn de salcâm, lung de un cot, lat de un cot, adică pătrat și înalt de doi coți; coarnele lui erau din el.”

[39] Ibidem, p. 12.

[40] Ibidem, p. 12.

[41] Ibidem, p. 12.

[42] Ibidem, p. 12.

[43] 1700 îHr. – MM II este in interval al datării culturii minoane.

[44] Ibidem, p. 13.

[45] Ibidem, p. 12.

[46] Ibidem, p. 13.

[47] Ibidem, p. 13.

[48] Ibidem, p. 14.

[49] Ibidem, p. 14.

[50] Vs. 4-5 „El însă a întors argintul mamei sale. Iar mama sa a luat două sute sicli de argint și i-a dat unui turnător și acela a făcut din ei un idol, un chip turnat, care se și afla în casa lui Mica. Și era la Mica locașul lui dumnezeu și a făcut un efod și un terafim și a pus el pe unul din fiii săi să fie preotul lui.”

[51] Ibidem, 27.

[52] „Să nu vă faceți idoli, nici chipuri cioplite; nici stâlpi să nu vă ridicați; nici pietre cu chipuri cioplite cu dalta să nu vă așezați în pământul vostru, ca să vă închinați la ele, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

[53]„ După aceea Micol a luat un idol și l-a pus în pat, a pus o piele de capră pe capul lui și l-a învelit cu o haină.”

[54] Ibidem, 27.

[55] Hurrianii au fost un popor antic, originar din Armenia, care s-a așezat în Siria și nordul Mesopotamiei de-a lungul mileniului 3-2 îHr., fiind absorbiți apoi de hitiți și asirieni.

[56] Ibidem, p. 27.

[57] Ibidem, p. 28.