Definiția copilăriei este jocul – Revista Didactica Genesis

Prin joc, copiii experimentează și descoperă lumea. Jocul îi pregătește pe copii în găsirea propriilor soluții, fără intervenția unui adult. Jocul le stimulează imaginația și creativitatea, îi ține atenți și activi, le incită curiozitatea, le dă încredere în sine să facă noi descoperiri. Prin joc, copiii devin exploratori și descoperitori a unei noi lumi.

Joaca pregătește bază pentru învățăturile viitoare. Se dezvoltă competențele pentru citit și scris, perspicacitatea și inteligența. Se estimează că, odată ce copilul a împlinit 5 ani, 90% din tiparele lui mentale sunt deja formate.

Renumitul psiholog E. Erikson definea jocul ca fiind “o situație în care un copil poate trece prin anumite experiențe, creându-și situații-model și dirijând realitatea prin planificare și experimentare”. Jocul oferă oportunități de auto-exprimare, dominare și dezvoltare într-un mod propice vârstei copilului.

Prin joc, copilul își dezvoltă competențele sociale și emoționale. Relația socială, conform psihologului Lev Vygotski, “deschide calea spre limbajul ce fundamentează procesele intelectuale, iar contextul social este cel în care copilul poate să învețe și să internalizeze procesele ce, în dezvoltarea lui ulterioară, vor opera automat, ca gândire verbală”.

Între 3 și 6 ani este “vârsta bucuriei jocului” (L. Vygotski), deoarece la această vârstă copilul este cel care inițiază diverse activități (precum mersul cu tricicleta, trotineta, mersul pe role, pe bicicletă, patinaj, săniuș) și formulează foarte multe întrebări.

“Este o perioadă foarte importantă, care necesită multă răbdare din partea părinților/educatorilor fiind necesar să răspundă la o mulțime de întrebări. La fel de important este să le fie permis să se joace cât mai mult timp și să fie încurajați și sprijiniți, nu ridiculizați, situație în care se poate naște un sentiment de vinovăție, care poate persista toată viața.”(Psih.clinician Alina Moise)

Pentru preșcolari, jocul este un mod de viață, modul principal de a lua contact cu lumea. Este procesul natural prin care copilul se dezvoltă implicit o componentă importantă pentru asigurarea caracterului formativ al procesului instructiv-educativ din grădiniță.

Pentru copil “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este sintagmă, atmosfera în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze” (Ed. Claparede).

Având în vedere că jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligență, conform teoriei inteligențelor multiple a lui H. Gardner: lingvistică, ritmică/muzicală, logico-matematică, spațială, corporal-kinestezică, intrapersonală, interpersonală și naturalistă.

Prin intermediul jocului, copiii:

își îmbogățesc vocabularul nou numind diferite obiecte în timpul jocului; “caracteristicile acestora, relațiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale, dezvoltându-și abilitatea de a susține o conversație; exprimă dorințe, negociază, împărtășesc idei, experiențe, imită aspecte din viața cotidiană
învață muzica prin intermediul jocurilor cu text și cânt, jocurilor cu acompaniament instrumental;
își formează deprinderi matematice, construiesc, numără cuburi, obiecte, le compară, le sortează, le așază în spațiu.
își dezvoltă abilități spațiale prin arte (desen, pictură, modelaj), prin jocurile de corespondență vizuală și pe baza realizării de semne vizuale;
aleargă, se cațără, aruncă și prind mingea sau alte obiecte, sar coarda dezvoltându-și abilitățile de tip corporal-kinestezic;
conștientizează propriile sentimente, gânduri;
rezolvă situații problematice, găsesc soluții pentru probleme reale;
dobândesc abilități sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învață să vadă lumea din perspectiva altor persoane, folosesc limbajul adecvat negocierii și rezolvării de probleme, colaboarează și acceptă propuneri, idei etc.” (Ghidul de bune practici pentru educația timpurie a copiilor)

Educatorul deține o gamă largă de srategii pe care le poate pune în aplicare, corespunzător stilului de învățare și nevoilor fiecărui copil.

Acesta poate avea în vedere:

sarcini comune pentru toți copiii;
sarcini diferențiate și timp de realizare diferit;
activități individuale cu subiecte diferite și timp de realizare diferit.

Caracterul dominant al activității ludice stă la baza conceperii activităților instructiv-educative cu preșcolarii pe coordonatele generale ale jocului specific vârstei.

Ed. Caparède afirmă că la grădiniță “ar fi cu totul imposibil să facem altfel”. Această afirmație este susținută de ideea că la această vârstă, așadar, la acest nivel stadial de dezvoltare, nu sunt constituite mecanismele psihice ale actelor neludice, pe care le reprezintă și cuprinde, activitatea de învățare sistemică. Aceste mecanisme se află încă în starea inițială de constituire, ritmul evolutiv fiind dat de complexitatea jocului.

Jocul „stimulează creșterea capacității de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare și complexă școală a vieții.” (U. Schiopu).

Pe măsură ce copilul trece dintr-o grupă în cealaltă, intervenția sa în joc este tot mai conștientă și mai activă, mai organizată, intențională și voluntară, jocul căpătând un cadru funcțional organizat, cu scop și finalizare elaborate.

Modul în care copiii abordează jocul, seriozitatea și pasiunea manifestate în timp ce se joacă constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere.

Jocul este extrem de important, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Jocul reprezintă activitatea prin care putem explora și putem exprima ceea ce simțim; este o modalitate prin care, experimentând-o se pot debloca anumite blocaje create în urma unor situații confuze, neînțelese de către copil, dar cu impact major asupra trăirilor sale interioare. În acest sens, copiii participă în grădiniță la ateliere de dezvoltare personală și emoțională care se desfășoară într-un mod interactiv, prin intermediul jocului de rol. Copiii sunt puși in situația de a interpreta diverse personaje care trec printr-o serie de aventuri, urmând să găsească soluții de rezolvare a unor situații cu care se confruntă pe parcursul derulării poveștii. Este un exercițiu important, copiii identificându-se cu personajele respective reușesc să descopere cum să își rezolve propriile situații/temeri cu care se confruntă.

În cadrul instituțional, un rol deosebit de important îl au cadrele didactice care îi însoțesc pe copii în această etapă a cunoașterii, creându-le suportul necesar dezvoltării armonioase, prin joc.