Nu e deloc rău să ajungi la mâna imaginației

Pentru acest număr mi-am propus să scriu despre o carte care îmi este foarte dragă și pe care o recomand cu căldură tuturor părinților și nu numai – Experimentul MAMATATA de Iulian Tănase apărută la Editura Herg Benet în 2015.

După cum însuși autorul precizează, această carte este una de creative parenting, mai exact despre cum părinții pot încuraja pe copii să nu devină niște adulți previzibili și plicticoși, ci liberi să-și construiască propria relație cu imaginația, cu interogațiile asupra lumii, cu limbajul,  cu mirarea, cu nevoia de joc și nevoia de a râde.

Cartea a fost construită, practic, pornind de la un experiment al autorului, ajuns în ipostaza de tată a doi copii minunați: Adora și Sacha, care asemenea altor copii descoperă lumea, punând întrebări și formulând răspunsuri dintre cele mai neașteptate, așa cum numai ei știu s-o facă, apelând doar la spiritul ludic liber și la gândirea magică, copii de la care, dacă ar fi ceva mai atenți, adulții ar avea atâtea de învățat.

Invitația subtilă pe care ne-o face autorul este aceea de a ne așeza cuminți, într-o poziție cât mai confortabilă și neapărat atenți și fini observatori, dar având și creionul în mână și luând poziția unor buni ascultători, pentru a învăța de la copii spectacolul fascinant prin care poți să transcenzi realitatea și să devii de n ori mai bogat.

Veți afla din paginile acestei cărți cum ochiul devine o fântână plină cu lacrimi, iar dragostea o stare febrilă, alteori puterea imaginației copiilor vă va recompensa cu o inimă ca o casă invizibilă, cu umorul care nu-i de glumă sau chiar cu faptul că dragostea poate trimite gramatica la culcare.

Cartea m-a provocat, m-a intrigat, m-a făcut să râd cu lacrimi, să mă bucur de sinceritatea, dar și gravitatea cu care copiii pun întrebări, caută răspunsuri, în fapt descoperă lumea și o multiplică la infinit cu atâta dezinvoltură. Dacă nu v-ați convins încă aflați că părinții sunt niște lămpi aprinse, iar tinerețea o chestiune de frână, că nu e deloc rău să ajungi la mâna imaginației, că alteori trebuie să lăsăm viața să fluture, pentru că și cerul se culcă, nu-i așa?, iar moartea nu iartă pe nimeni. Veți afla răspunsul și la sâcâitoarea întrebare Dar eu unde eram când nu eram?, dar și că dragostea nu doar că este inamicul public al nefericirii, ci și multiplică imaginile. Știați, de asemenea că Dumnezeu e cel mai important și că la ora de religie nu te joci cu Dumnezeu, El înoată în ochii tigrului și Nemurirea ne face cu ochiul?

Declar că această carte mi-a reamintit că noi, adulții ne luăm mult prea în serios câteodată, că uităm să râdem din toată inimă, că facem rabat de la lucrurile simple, prezente constant și gratuit în jurul nostru, că uităm să visăm și să ne mirăm, să ne dorim pentru câteva minute, să ne oprim și să respirăm altfel.