DEPENDENȚA TV

Da, televizorul produce dependență! De fapt, comparația dintre consumatorii de droguri și marii consumatori de televiziune nu este deloc deplasată. În lumina datelor științifice, câteva ore de vizionare la televizor produc modificări ale ritmului cerebral, ale excitabilității senzoriale, ale emotivității, foarte asemănătoare unor droguri chimice.

Mai mult, după crearea unei obișnuințe de câteva luni (nu mai vorbim de ani sau decenii) de privire zilnică, îndelungată, la televizor, acesta devine un accesoriu indispensabil. Atunci când telespectatorii „consecvenți” sunt lipsiți mai multe zile de televizor, ei deja se simt neliniștiți, au un acut sentiment de disconfort și singurătate. Trebuie create circumstanțe exterioare excepționale, pentru a capta atenția unui „bolnav TV”, așa încât acesta să nu simtă lipsa conectarii la programele de pe micul ecran. Această dependență este cea mai acută la copii, mai ales la cei care sunt crescuți și „educați” cu televizorul, care produce modificări comportamentale și de gândire extrem de grave.

Fenomenul dependenței TV este atât de acut în unele țări și are atât de multe consecințe negative, încât s-au creat asociații asemănatoare celei a alcoolicilor anonimi, cu programe de terapie de grup, făcute pe pași distincți, pentru a-i ajuta pe oameni să scape de acest viciu. Iată, în continuare, schițate câteva simptome care arată că am ajuns sau suntem pe cale să devenim dependenți TV:

 – primul lucru pe care îl facem cand ajungem acasă, după ce eventual mâncăm, este să deschidem televizorul;

 – ne uităm adesea mai mult de trei ore pe zi la televizor, iar în unele zile, mai ales în timpul week-end-ului, ne uităm mai mult de șase ore la programele TV;

 – tindem să devenim stăpâni pe telecomandă, schimbând des și cu frenezie programele;

 – ne surprindem câteodată mâncând în neștire în fața micului ecran sau, din contră, uităm să ne hrănim, ori o facem foarte dezordonat, din cauza unei emisiuni pe care nu vrem să o pierdem;

 – rareori putem fi distrași de la televizor, pentru a discuta cu un membru al familiei, iar atunci când în fine acceptăm dialogul, nu ne putem concentra asupra lui și ne grăbim să îl încheiem;

 – tot mai des amânăm anumite acțiuni necesare (cum ar fi exercițiile fizice, învățatul, diferite treburi casnice, vizite etc.), pentru a ne uita la televizor;

 – trăim adesea un sentiment de nervozitate si plictiseală în fața televizorului, dar cu toate acestea, ne vine greu să-l închidem.

 Efectul de drog, exercitat de micul ecran, nu este însă egal pentru toți. Există persoane pentru care televizorul reprezintă un risc sporit și care ar trebui să se protejeze în mod consecvent de nocivitatea lui.

Grupele de risc

Conform opiniei profesorului american Robert Kubey, un mare specialist al problemei, cei mai mulți dependenți de micul ecran provin dintre persoanele care au avut unul sau mai multe eșecuri în viața emoțională, socială sau profesională și care găsesc astfel un mijloc facil de refulare. Aceasta, pentru că, pe perioade scurte de timp, televizorul înlatură senzația de singurătate, de eșec sau de nesiguranță. Interesant este însă că, după câteva ore de vizionare, sentimentul de singuratate se acutizează și, în mod curios, deși televizorul creează o stare de satisfacție tot mai redusă, consumatorul de programe tinde să stea tot mai multe ore în fața ecranului, pentru a „stoarce” o cât de mică senzație plăcută. Este un fel de spirală vicioasă, de care multe persoane se lasă atrase, mai ales dacă au predispoziție în acest sens. Iată câteva dintre categoriile de oameni cu predispoziție spre dependența TV:

• copiii și adolescenții – pentru că psihicul lor nu este format și se pliază ușor pe orice model comportamental. Dacă sunt lăsați mult timp în compania televizorului, atunci el va deveni cu ușurință un mod de viață, de care cu greu se vor mai putea ulterior desprinde;
• șomerii și alte categorii defavorizate social – în cazul lor, micul ecran este un gen de evadare din realitatea imediată, starea de semihipnoză trăită atunci când se uită vreme îndelungată la televizor, calmându-le momentan angoasele legate de problemele și statutul lor social. Din păcate, televizorul nu le rezolva problemele cu care se confruntă în lumea reală ci, din contră, le agravează, inducându-le pe de o parte o stare de pasivitate și accentuându-le pe de altă parte frustrarea, deoarece le arată standarde de viață și le creează năzuințe materiale pe care nu le pot împlini.
• persoanele care suferă de anxietate, care au dificultăți de comunicare – într-un articol publicat în prestigioasa revistă „Scientific American”, profesorul Kubey remarcă faptul că, pentru acești indivizi, televiziunea reprezintă o stare de transă, în care emoțiile lor sunt rapid înlocuite de ceea ce se petrece pe ecran. Din păcate, acest fenomen de inducție prin intermediul televiziunii nu poate dura prea mult timp, iar ulterior, problemele lor psihice se agravează. Ei devin astfel tot mai incapabili să rămană singuri mai mult timp, incapabili să se bucure fără stimulare exterioară.
• obezii și supraponderalii – mai mult de 90% din obezii lumii civilizate au ca principală, dacă nu exclusivă ocupație, în timpul lor liber, televizorul. Or, vizionarea prelungită este un mijloc sigur de accentuare a sentimentului de plictiseală și un adevărat anestezic pentru voința, predispunându-i, pe de o parte, la un consum tot mai mare de alimente, iar pe de altă parte, paralizandu-le initiațiva de a începe un program sistematic de efort fizic și alte proceduri pentru reglare ponderală. Mulți psihologi spun ca problema tot mai acută a supraponderalității și obezității nu va fi rezolvată până cand nu se vor gasi programe și soluții adecvate contra dependenței TV.

Remedii contra bolii TV

Orice dependeță poate fi trată cu succes, dacă cel implicat dorește acest lucru șă face eforturi pentru a se schimba și a+și modofica stilul de viață. Pentru acest gen de maladie – boala tv, se pot găsi foarte ușor remedii, la îndemâna oricui dorește să adopte un stil de viață sănătos.

Mersul la cinema – este primul sfat pe care îl dau psihologii în asemenea cazuri. Aceasta, deoarece cinematograful este într-o primă fază cel mai bun substitut al televizorului, oferind o stimulare oarecum asemănătoare, dar având câteva avantaje de netăgăduit: ne face să selectăm mult mai riguros ce vedem, ne obligă să ieșim din casă, să ne întâlnim cu prietenii, să comunicăm.

Strângerea relațiilor cu prietenii și cu membrii familiei, eliminând sistematic și foarte ferm vizionarea la televizor, atunci când sunt prezenți.

Efort fizic, dacă se poate, în natură. Să nu treacă mai mult de o săptămână fără să se facă mișcare. Satisfacția creată de acest gen de demers este mai greu de obținut, dar incomparabil mai sănătoasă, mai reală decât cea obținuăa prin statul pasiv în fața televizorului.

Achizitionarea unui animal de casă – psihologii au observat că ele sunt un adevărat antidot TV. Aceasta, pentru că manifestă o indiferență molipsitoare față de televizor, cu exceptia cazului în care devin geloase pe influența pe care o are asupra stapânilor, caz în care vor încerca să capteze atenția acestuia cu orice preț,  desprinzându-l de micul ecran.

Arta, este iarăși un mijloc la care se poate apela cu încredere – indiferent dacă este vorba de muzică, de literatura de bună calitate, grafică, dans ori teatru, reconectarea la un sistem autentic de valori va dezvolta o adevarată imunitate la gustul îndoielnic al marii majorități a programelor de televiziune.