Despre adevăr

Una dintre valorile fundamentale ale vieții este adevărul. Regăsindu-se în toate sferele existențiale, este firesc să constituie și nucleul unui demers didactic. Expresia adevărului în cadrul școlii îmbracă mai multe forme.

Dascălul trebuie să prezinte informații, concepte, valori și atitudini corecte, pe de o parte, iar pe de altă parte, trebuie să realizeze evaluarea astfel încât să reflecte măsura în care elevii și-au însușit și au înțeles noțiunile predate. De aceea, succesul activității didactice depinde nu numai de modalitățile de predare, ci și de modul în care profesorul îi transmite elevului nivelul de achiziții dovedit în urma evaluării și pașii pe care acesta trebuie să-i urmeze pentru a-și depăși nivelul atins.

Evaluarea exprimată arid prin note, este unul dintre neajunsurile sistemului de învățământ. Dascălul se află uneori în fața unor elevi excepționali, care-și dovedesc inteligența, creativitatea, ingeniozitatea în multe și diverse situații și este aproape constrâns să-i demoralizeze cu o notă care nu este expresia strălucirii lor, pentru că această notă reflectă doar o secvență din bagajul lor de cunoștințe. În condițiile date, se naște firesc întrebarea: ”Evaluarea este corectă, este ea un proces obiectiv?”. În acest sens, se pot formula două răspunsuri: ”Da, evaluarea este un proces obiectiv, în raport cu un ansamblu de criterii vizate” și: ” Nu, nu este obiectivă, în raport cu adevărul absolut.” Astfel, rezultatul unei evaluări este cel mai dificil și controversat adevăr.

În privința adevărului ”predat” cuprins în exemplele de viață—morala operelor literare, în operele istorice, în preceptele biblice etc., adevărul are o formă clară, transparentă fiind ușor de promovat în raport cu valorile morale universale: dreptatea, iubirea, demnitatea. Ora de literatură este un context ideal pentru a se vorbi despre valorile morale universale, opera literară fiind o sumă de exemple ce dovedesc faptul că adevărul este o cheie pentru dobândirea dreptății, pentru împlinirea iubirii, pentru exprimarea demnității etc. De multe ori, necesitatea, importanța adevărului este subliniată prin absență—urmările unui exemplu negativ fiind argumente puternice în favoarea adevărului.

Dascălul are datoria de a promova latura nobilă a firii umane, de a dezvolta elevilor capacitatea de a iubi frumosul, de a împlini dreptatea, de a se respecta pe sine și de a-i respecta pe ceilalți, de a trăi armonios—toate acestea fiind posibile în măsura în care demersul didactic se desfășoară după rigorile profesionalismului. Este esențial ca profesorul să aibă atitudine, să aibă curajul deciziei, să conlucreze la clădirea omului frumos atunci când trebuiue să le arate elevilor calea cea dreaptaă, să le corecteze greșelile de comportament. O greșeală necorectată este echivalentă cu ignorarea unui strigăt de ajutor. Sigur că elevul poate să nu înțeleagă azi bunul pe care l-a primit, dar îl va prețui mâine când îi va fi de și mai mare folos, pentru că greșeala copilului de azi nu este echivalentă cu eroarea adultului de mâine.

Așadar, consider că un dascăl își dă măsura valorii sale și  în raport cu bunurile morale pe care reușește să le implementeze în conștiința unui elev—un dascăl de succes este acela care reușește să clădească omul frumos în fiecare elev.