Despre adevărul celor de-o șchioapă

Pe parcursul anilor în care am lucrat cu numeroși copii între 3 și 6 ani, am auzit numeroase expresii, întrebări, povestiri și comentarii formulate de către ei într-un mod extrem de natural, firesc, asumat și serios, dar care mi-au stârnit amuzamentul. O parte dintre aceste „perle”, denumire pe care o folosim noi adulții pentru lucrurile amuzante spuse de copii, ne rămân în minte perioade lungi de timp și ne fac să râdem chiar și după mulți ani de zile.

Părinții mei își amintesc și acum amuzați că în copilărie ceream aprobarea mamei mele pentru fiecare lucru spus de tatăl meu : “Da, mama?”. În momentul în care tatăl meu m-a întrebat de ce fac asta și nu cred ce spune el, i-am răspuns: “Dacă ești mai mare înseamnă că ești și mai deștept?”.

Copiii pot deveni amuzanți în mod involuntar, prin simplul fapt că sunt sinceri, neavând experiența regulilor sociale și pentru că spun ce gândesc, fără să știe că societatea cere să-și treacă ideile printr-un filtru, în așa fel încât să nu spună lucruri pe care nu toată lumea trebuie să le afle sau sincerități directe care pot răni sentimentele cuiva. Copiii de vârstă mică nu au instinctul de a minți sau nu și-au format deprinderea de a omite diverse adevăruri, să le prezinte sub altă formă sau să spună lucruri în care ei nu cred. Față de astfel de situații, în care ne amuzăm de adevărurile spuse de copii, există și alte cazuri în care ne arată că ei văd lumea din altă perspectivă, una plină de culoare și viziunea lor pare a fi defapt fabulație.

La vârstă mică, ei sunt foarte onești și spun adevărurile din interiorul familiei foarte direct: “Astăzi tati a făcut o șmecherie și am ajuns mai repede la grădi, a tăiat linia și am făcut stânga de trei ori”. Acest adevăr asumat și împărtășit cu entuziasm a generat amuzament pentru adulții din jur dar este o dovada de onestitate și sinceritate. Ca modele principale în viața copiilor, atât părinții cât și profesorii joacă un rol important în prezentarea onestității. De asemenea, ei sunt persoanele care au cea mai mare influență în ceea ce privește insuflarea devotamentului față de a spune adevărul. Un alt exemplu ar fi acela în care onestitatea poate răni sentimentele copiilor: “X a spus că nu prea îi place de mine. X: Îmi place de ea dar nu foarte mult”. Pe măsură ce copiii cresc și își însușesc înțelegerea etichetei sociale, părinții trebuie să diferențieze minciunile nevinovate spuse pentru a nu răni sentimentele altor oameni sau omiterea adevărului ca în aceste cazuri ce țin de adevăruri de familie sau eticheta socială de lipsa totală a onestității.

Atunci când cresc toți copiii mint. Este important să le vorbim copiilor atunci când sunt mici despre importanța onestității și trebuie să-i învățăm cum să rezolve anumite situații astfel încât să nu fie nevoiți să se bazeze pe minciună.  Copiii și adulții mint pentru motive asemănătoare: pentru propriul câștig, pentru a impresiona sau proteja pe altcineva, pentru a fi politicoși. La o vârstă fragedă, copiii vor experimenta cu adevărul și vor continua să facă asta pe parcursul tuturor stadiilor de dezvoltare, cu grade variate de sofisticare și elaborare. Așadar, este extrem de important cum abordăm subiectul adevăr-minciună-omiterea adevărului astfel încât să fie potrivit vârstei. Preșcolarii au o idee destul de vagă despre unde începe și unde se termină adevărul și nu pot face diferența clară între realitate, visare, dorințe și frici. La vârsta aceasta se poate folosi orice ocazie pentru a explica ce este o minciună și de ce aceasta nu este bună.

Consider că este important pentru copiii de vârstă mică să învețe să fie onești, să apeleze la omiterea adevărului doar în limita păstrării etichetelor sociale astfel încât să nu rănească sentimentele cuiva dar să nu abuzeze de acest lucru pentru a evita consecințele faptelor lor.