Despre adevărul istoric dintr-o operă literară pe înțelesul copiilor
Minciuna face parte din sistemul nostru de autoconservare. Deseori, îi surprindem pe copii mințind când nu pot face față unei încercări la care au fost supuși. Pentru a ne acoperi eșecul mințim. Unii mai bine, alții mai puțin bine. Dar ca părinte sau educator? Oare cât de des mințim? Ar trebui să nu o facem fiindcă copiii simt minciuna.
Copiii trebuie învățați de la cele mai mici vârste valoarea adevărului. Iar pentru ca aceasta să fie pe deplin conștientizată, prezentarea adevărului trebuie dublată mereu de explicații.
Un exercițiu bun în ceea ce privește noțiunea de adevăr poate fi oferit de lecturarea operelor literare pe teme istorice. Vorbim firește, în acest caz, de adevărul istoric. O operă literară cu temă istorică trebuie prezentată întotdeauna către profesor sau învățător în context.
Nu putem să-l lăsăm pe elev cu senzația că personajul principal din romanul „Dracula” de Bram Stoker este unul și același cu Vlad Țepeș. Analiza trebuie făcută de către profesor în așa fel încât să reiasă din ea elementele ficțiunii și elemente istorice așa cum sunt ele relatate oficial. Pentru o bună informare profesorul este dator să le furnizeze elevilor o listă cu cărți, articole reviste de unde informațiile sunt viabile. Astfel se va evita informarea greșită sau incorectă a elevului. Se poate merge în paralel astfel încât să se aleagă o sursă de informație greșită și o sursă de informație viabilă. Atunci elevul va putea singur să facă comparație și va înțelege necesitatea de a folosi mai multe surse de informații, comparându-le. Astfel va învăța un adevăr, că adevărul este întotdeauna la mijloc.
Când un profesor își propune să abordeze un text care cuprinde atât elemente de ficțiune cât și elemente din alte domenii precum istoria, științele, religia trebuie să anticipeze întrebările legate de adevărurile conținute în opera respectivă. Totul trebuie explicat și de aceea trebuie să ne documentăm foarte bine înainte de a propune spre citire și studiere un anumit text.
Căutând împreună adevărul îl determinăm pe elev să încerce, să facă acest lucru pe cont propriu în toate situațiile de viață pe care le întâlnește.