DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenție a minții omenești – care în sine nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii ani la noi și în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivă armă pentru suflet  din lume .

Televiziunea are o tendință tot mai accelerată și mai accentuată de a nu mai îndeplini funcția de divertisment, informație, cultură, etc., ci pe aceea de a forma un om nou. Televizorul, asemei unei religii, era o influență spirituală de netăgăduit. El a reușit să unească toată omenirea printr-un cumul de antene, fire și fibre optice. Astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celălalt se vorbește parcă o singură limbă.

Televizorul alungă pentru totdeauna granițele dintre oameni, depășeste barierele cunoscute de noi până acum și unește pe toți printr-un mic “hublou”. Televizorul strecoară patimi în sufletele oamenilor, stârnește curiozitatea și interesul, aduce noutăți, dar și răscoleste sufletul prin “ispite” greu de  rezistat.  Trăim, visăm, sperăm, rădem, plângem, ne bucurăm, ne întristăm, iubim și urâm doar uitându-ne la micuța cutie magică.

Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Televizorul are totuși o putere distructivă pentru că în fiecare casă aduce o lume necunoscută, în care intră cu ușurintă toți: părinți, copii, bunici  la orice oră fie yi sau fie noapte.

Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simturi: văz, auz, miros, gust, pipăit. Dintre aceste simțuri, vederea este cea prin care acumulăm și asimilăm cele mai multe imagini și informații. Personalitatea omului, prin facultăți ale ei precum sunt: cunoașterea, înțelegerea, memoria, imaginația, este dependentă de ceea ce primește prin acest simț. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupăm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adresează auzului. Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar și auzului. Este mai periculos decât ziarele. Cae se adresează și ele văzului, dar imaginile sunt nemișcătoare, statice. Imaginile de la televizor sunt vii, mișcătoare: de aici puterea lor.

Omul împătimit de televizor nu mai întelege că imaginile pe care acesta i le oferă le privește nu la rece, ci acestea intră în viata lui interioară, pe care o influențează, o modelează după chipul lor. În timp se produce o simbioză între om si televizor, o întovărășire în care însă primul este factorul pasiv, cel care primește orice, fără nici un discernământ. Omul devine pur și simplu un material care se lasă, fără să-și dea seama, prelucrat de un nou “stăpân”.

Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplifică la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dă o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista și fără televizor, dar nu avea forța și întinderea pe care le are în prezent.

“Sunt oare numai rele la televizor?”  Este o întrebare tot mai des întâlnită.  Sunt și bune, dar atât de amestecate cu cele rele. Omul care se uită la televizor, ar trebui să știe că asimilează tot ceea ce vede acolo și, încet-încet, va ajunge și să fie ceea ce asimilează.

“La televizor sunt și lucruri bune, noi le despărțim de cele rele”. Ca să alegi trebuie un criteriu în funcție de care să te orientezi în privința binelui și a răului. Adulții, care   n-au crescut cu acest asalt de informații de la televizor, s-ar putea să aibă un criteriu în bunul lor simț. Dar dacă nu sunt bine ancorați în viață, vor fi și ei foarte îngăduitori în privința răului. Ce criteriu are însă generația tânără care din copilărie s-a hrănit cu filme erotice, de groază și de incredibilă violență? Personalitatea adolescentului se va forma pe această temelie. În care binele și binele sunt amestecate. El va știi să discearnă binele de rău doar dacă va fi îndrumat, dacă i se va explica  ceea ce vede.

Televizorul este periculos nu numai pentru că ne arată rele, ci și pentru că ne învață să facem foarte multe feluri de rele. Treptat imaginea de la televizor devine viață.

Desenele animate – nevinovate numai în aparență, au un caracter hipnotic, atrag  copilului. Creează un viciul al privirii necontenite la televizor. Acum se uită la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de “acțiune”, de război, la filme de extremă violență și de groază ori erotice.

În unele desene animate, eroul principal, “demonică”, este un personaj pus pe pozne și, chiar dacă are cornițe și este ujnreprezentant al răului suprem, este prezentat astfel încât să devină cât mai simpatic. Se crează astfe o confuzie între un personaj aparent rău și rolul de “simpatic” care i se atribuie. Copilul este derutat, chiar și un personaj negativ este îndrăgit, deși face lucruri rele.

 Roboții cu ochi roșii și aripi care se războiesc între ei și ucid cu aberantă cruzime, inoculează copiilor setea de violență. Imaginile desenelor animate care se mișcă cu repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac si pe el să fie sucit, să nu aibă astâmpăr, îi răpesc dorința de învățătură. Violența desenelor animate trece în realitate.

În România, crimele îngrozitoare săvârșite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la televizi să însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri și pătrate colorate, filmele nocive pentru copii. Deșiacest aspect nueste de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de către copii, este totuși ujn prim pas în atenționarea și avertizarea părințilot, copiilor ca emisiunea sau filmul respectiv cuprind anumite scene de violență fizică sau verbală ori scene erotice ori consum de alcool și sumstanțe nocive neindicate pentru copii.

Extratereștrii, vampiri, vrăjitoare sunt personajele știintifico-fantastice, care îi fascinează pe micii privitori. Acestea au răspândit în omenire o nouă credintă: aceea în existența extraterestrilor. Nimeni astăzi nu se mai îndoiește de existența lor.

Jocurile de noroc n-ar putea îmbogăți atât de repede pe unii puțini, dar vicleni, pe seama altora, mulți, dar creduli, dacă n-ar fi televizorul. Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se și vede câștigătorul unuia dintre ele. El nu știe că adevăratii câstigători sunt – matematic – cei ce organizează jocurile. Puținii premiați culeg firimiturile, iar cei mai mulți rămân cu iluziile spulberate.

În vinderea unui produs, pe piață, un rol important îl are reclama. Atunci când un film serial are succes la public, produsele cărora li se face reclamă în timpul lui sunt mai bine vândute, așa încât omul care iubește un film serial “înghite” fără să vrea pe lângă acesta și produsul căruia i se face reclamă. Ce este rău în aceasta? Răul este că televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de asa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieți, care ne influențează modul de a vorbi, de a ne îmbrăca, de a mânca, chiar și modul de a gândi.

O altă amenințare o reprezintă americanizarea. Majoritatea covârșitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viață american, străin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se poate afirma că se realizează de fapt o colonizare ideologică de la disțanță, o înrobire a mentalității și a sensibilității unui popor.

Știrile, care în mod normal ar trebui să fie emisiuni mai serioase, s-au transformat și ele. Violențele, uciderile între rude, morți terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spațiul lor. Oare ce fel de informație poate fi aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul și l-a omorât pe tatăl său? Sau altele de acest gen. Aceste “știri” reprezentau înainte subiectul de discutie și de bârfă al femeilor în vîrstă de pe la sate și al celor lipsiți de orice orizont spiritual și intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximă audiență, de oameni școliți special pentru o asemenea activitate. Pe de altă parte zvonurile (“în ziua cutare va fi un cutremur devastator”, “iarna aceasta va fi polară” etc.) infuențează în nod negativ activitatea oamenilor care deschid televizorul, seara, cu speranța de a afla ultimele noutăți. Televizorul devine astfel un puternic factor de stress.

Ne cultivăm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de cultură pierzând timpul în fața micului ecran, ci citind cărti, tocindu-și coatele. Televizorul caută cu insucces să se substituie actului de cultură; dimpotrivă, s-a observat că interesul pentru carte dispare la copiii cere își petrec timpul în fața televizorului.

Cronofagia un alt țip de amenințare. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipă a vieții omului are o valoare infinitâ. În timp omul câștigă sau pierde veșnicia. Cumplite sunt, în inconstiența si iresponsabilitatea lor, expresiile: “îmi pierd timpul cu… Mi-am omorât timpul cu…”.

“Copiii mei nu se uită la prostii”. Asa zic și cred părinții care nu știu ce programe vizionează copiii în absența lor sau chiar în prezența lor, atunci când “bătrânii” dorm. Unii copii și adolescenți țin telecomanda în mână și filme de toate categoriile se transformă într-o secundă, printr-o simplă apăsare de buton, în adevarate filme documentare.

Melodiile în marea lor majoritate sunt indecente, unele au îndemnuri la violență și  refrenuri ușor de memorat. Sunt posturi de radio și televiziune care de dimineata până noaptea nu transmit decât asemenea genuri de muzică și pe care copiii noștri o preferă fără să realizeze de fapt, ca unele texte induc la acte de agresiune, comportamente antisociale.

Toate acestea nu sunt decât câteva din capcanele care ne pândesc în spatele micului ecran cu imagini mișcătoare viu colorate.