Despre consecințe
A fi părinte înseamnă a fi responsabil, iar responsabilitățile sunt de infinit de ori mai mari decât orice fișă a postului. Societatea de astăzi, timpul alert pe care-l trăim par a dezbina foarte ușor familia contemporană.
De cele mai multe ori suntem luați prin surprindere, alergăm necontenit spre mai bine, dar nu ne dăm răgazul să observăm dacă într-adevăr ne îndreptăm spre mai bine sau ne-am amăgit cu goana după succes în carieră sau în mediul profesional. Rareori ne oprim din această alergătură și reflectăm la simpla întrebare Există ceva mai important decât copiii, există ființe pe care să le iubim mai mult și pentru care ar trebui să depunem mai mult efort?
Așadar, e nevoie de noi în reușita copiilor noștri, iar noi trebuie să acționăm cu consecvență și responsabilitate.
Știm că pentru adulți regulile se nasc firesc, din simțul lor rațional, însă copiii consideră că prin reguli sunt supuși rigid unor norme impuse din exterior, astfel că nerespectarea lor poate duce la pedeapsă, dar nu și la educarea acestora.
În societatea actuală nu mai sunt valabile formele de educare din trecut, când tatăl impunea o normă de comportament în viață și aceasta era respectată fără nicio împotrivire. Însă, trecerea de la faci așa pentru că așa spun eu, că doar de asta sunt tatăl tău! la faci așa pentru că este un principiu pe care am hotărât cu toții să îl respectăm este o sarcină dificilă și de durată. Pentru a ajunge la realizarea celei de-a doua variante, cea care se pliază pe contextul actualei societăți, este necesară conștientizarea principiilor pe care dorim să le respectăm, definirea lor în termeni logici, clari, simpli și conciși și punerea lor în practică.
Dacă vrem să îi facem pe copii să adopte anumite comportamente, legate, în primul rând, de obiceiurile cotidiene de conviețuire sau de sarcinile care nu pot fi refuzate, este important ca aceștia să fie conștienți ce consecințe implică efectuarea sau neefectuarea anumitor activități. (P. Sanchez, E. Lopez, Y. Hijazo)
Aplicarea consecințelor în educația copiilor-încă de la vârste mici- îi va face, chiar dacă nu înțeleg încă sensul principiilor, să acționeze în funcție de ele, astfel încât, la vârste mai mari (de pildă adolescență și maturitate), aceste modalități de manifestare să le fi intrat în obișnuință ca reguli care le slujește viața. Utilizarea constantă a consecințelor va servi la stabilirea unor noi reguli.
Necesitatea consecvenței și respectarea unor principii sănătoase pentru educarea propriilor copii sunt elementele esențiale în educarea acestora.