Despre reguli și limite

Copiilor le place să experimenteze și să testeze, iar și iar, limitele. Uneori le încearcă cu degetul, alteori le împing ușor cu umărul, iar câteodată lovesc în ele direct și tare cu piciorul. Este felul lor de a descoperi lumea, de a afla cât de mult se pot întinde, unde se sfârșește teritoriul lor și unde începe teritoriul celorlalți pe care trebuie să pășească cu grijă. Noi am crescut cu limite de fier care ne constrângeau să nu vorbim neîntrebați, să nu ne spunem părerea, să nu îndrăznim să deschidem o ușă, să mișcăm un bibelou de pe raft sau să facem alegeri simple. Drept urmare, mulți dintre copiii de atunci au devenit mai târziu persoane care se tem să își spună părerea, să stabilească limite ferme, să spună „nu” atunci când ar trebui. Au îndrăznit cu greu să își trăiască viața așa cum vor. Este moștenirea generațiilor crescute în comunism care și-au promis, firește, că nu vor repeta cu copiii lor aceleași greșeli.

În unele cazuri, acest lucru înseamnă că părinții nu le pot stabili copiilor limite clare, că le este greu să le spună nu, să îi refuze, să îi ajute să se conformeze unor reguli de bun  simț. În lipsa regulilor însă, copiii au toate șansele să devină însă nesiguri, debusolați, inadaptați. Iar adulții crescuți odinoară în lumea de fier riscă să le construiască copiilor lor o lume din gumă.

Există, firește, o cale de mijloc. O modalitate prin care adulții pot stabili, de comun acord, reguli care să îi facă pe copii să se simtă în siguranță, să își creeze relații armonioase cu ceilalți, să dezvolte simțul responsabilității. Este povestestea acestui nou număr al Didactica Genesis. Vă recomand să îl parcurgeți, chiar dacă nu v-a plăcut niciodată să colorați în contur. Pentru că este vorba despre cum îi putem ajuta pe cei care contează cel mai mult pentru noi să își găsească forma ce îi va ajuta să nu se risipească. Ci să strălucească.