Despre speranță, optimism și încredere

Acum câțiva ani am citit o carte care m-a impresionat maximum. Am și acum momente în care simt nevoia să o răsfoiesc, să recitesc câteva paragrafe. Este vorba despre ,,Omul în căutarea sensului vieții’’, a lui Viktor Frankl.

Viktor Frankl, cel care a pus bazele logoterapiei, a treia psihoterapie după cea a lui Freud și cea a lui A. Adler, redă în această carte experiența nefericită pe care a trăit-o în lagărele de concentrare din perioada nazistă printre care Auschwitz  și Dachau.

În anul 1942 ajunge, împreună cu mama de origine evreică, tatăl și una dintre cele două surori ale sale, intr-un lagăr. Din ființe umane sunt transformate în simple numere fără valoare. Un simplu gest, degetul îndreptat către stânga sau către dreapta, hotărește viața sau moartea.

Inițial, Viktor Frankl se gândește ca aceste relatări din lagărele morții să fie anonime, dar își dă seama că și-ar pierde din valoare. Scopul lor nu este acela de a induce sentimentul de milă față de acei oameni numeroși, neînsemnați, care au suportat dureri de neimaginat, ci acela de a înțelege că omul are libertatea de a alege, indiferent de împrejurări.

,,Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă în baracă, își dăruiau ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puțini la număr, dar îndeajuns de mulți pentru a dovedi că totul îi poate fi luat omului, mai puțin un lucru: ultima dintre libertăți- aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul mod de a fi”.
,,Omul în căutarea sensului vieții” este o lucrare motivațională care atinge o latură profundă a omului, cea spirituală.
,,Deținutul care și-a pierdut încrederea în viitor- în viitorul lui- e condamnat. Odată cu pierderea credinței în viitorul său el își pierdea și tăria sa spirituală; se lăsa să decadă și ajungea pradă degradării fizice și sufletești”.
De foarte multe ori, V. Frankl  îl amintește pe Nietszche prin redarea unor cuvinte care îi aparțin acestuia. Pentru mulți dintre deținuții din lagăr cuvintele își găseau valoare de speranță:
,,Cel  care are un <de ce> pentru care să trăiască poate îndura aproape orice.’’
Schimbarea atitudinii față de viață este esențială.  Nu să ne întrebăm care este sensul vieții contează, nu pălăvrăgeala sau meditația, ci acțiunea justă, asumarea responsabilității față de problemele care apar.

Într-un mod atât de simplu și de clar, Frankl spunea în lucrarea sa:
,,Viața nu este ceva vag ci ceva foarte real și concret, tot așa cum sarcinile vieții sunt la fel de reale și de concrete. Ele alcătuiesc destinul omului care este diferit și unic pentru fiecare în parte. Niciun om și niciun destin nu pot fi comparate cu un alt om și cu un alt destin. Nicio împrejurare nu se repetă și fiecare situație cere un alt răspuns…’’
Ce legătură ar putea avea această carte cu o revistă de educație?
Mulți dintre noi, în copilărie, nu am avut șansa de a avea aproape un adult care să ne insufle încredere, optimism. Pentru mine, lecturarea acestei cărți a fost un start, unul timid.
Suntem înconjurați de copii cărora avem menirea nobilă de a le insufla atât de necesarele valori umane: optimism, încredere, speranță. Să-i ajutăm să pornească în tumultul vieții cu capul sus, încrezători într-un prezent palpabil și într-un viitor oarecum schițat. Să nu-i lăsăm să aștepte apariția unei cărți pentru a se produce schimbări benefice în dezvoltarea lor ca oameni.